Vicepreşedinte PNL Alina Gorghiu consideră că, prin acuzele aduse Opoziţiei, premierul Victor Ponta recunoaşte că nu are influenţă la nivel european. “Prin acuzele aduse lui Klaus...
Vicepreşedintele ACL, Alina Gorghiu, susține că PSD urmăreşte fraudarea alegerilor prin stoparea controalelor Curţii de Conturi, în condiţiile în care sunt menţinuţi în funcţie doi membri...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, precizează că este perfect legal ca un membru al unei organizaţii aparţinând minorităţilor naţionale să facă parte în acelaşi...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, că președintele Traian Băsescu, prin afirmațiile sale critice referitoare la fuziunea PDL-PNL, nu dorește altceva decât...
PNL va depune o contestație la tribunal față de existența Uniunii Social-Liberale, care nu a fost desființată juridic, și va cere interzicerea denumirii USL în campanie,...
Deputatul PNL Alina Gorghiu susţine că revizuirea Constituţiei este un proces necesar, care aduce o limpezire în trasarea atribuţiilor instituţionale, punctând că cei care afirmă că...