Connect with us

Publicat cu

pe

Președintele PSD, Liviu Dragnea, și-a arătat nedumerirea vineri cu privire la modul cum autoritățile au acționat în cazul bebelușilor din Argeș, susținând că e vorba de „bâlbâială” și „nesiguranță”, fără însă a-i acuza pe medici de „lipsă de pricepere”, adăugând că există și soluția solicitării unui sprijin de specialitate extern, potrivit Agerpres.

„Ceea ce nu reușesc să înțeleg eu, și cred că nu numai eu, este de unde izvorăște această bâlbâială, această nesiguranță, această lipsă de decizie, pentru că nu cred că este lipsă de pricepere. Nu cred că noi n-avem în România posibilitatea să aflăm într-un termen foarte rezonabil cauzele acestor decese. Dacă nu ai capacitatea să afli repede, într-o zi — două, înțelegi că nu ai această capacitate și există în lume, în Europa disponibilitate să te sprijini. Faptul că au aruncat pe piață că ar fi ca și cauze apa, portocalele, sucul de portocale, lapte praf, nu e în regulă. Totuși, vorbim de copii a căror viață s-a frânt. S-a gândit cineva să verifice — or fi făcut vreun vaccin? Ia să verifice, au făcut vreun vaccin, ceva?”, a afirmat Dragnea la DC News live.

În acest context, Dragnea a vorbit și despre proiectul de lege privind prevenția, inițiat de copreședintele PNL Alina Gorghiu, liderul PSD considerând că este o inițiativă foarte cinică față de oameni.

„Dorința de a se rezolva prevenția în România este o dorință comună a tuturor. Toată lumea vrea asta — ca prevenția să fie foarte sănătoasă, foarte puternică. Dar noi vorbim de ceea ce a iritat foarte multă lume și irită în continuare — această prevedere absolut cinică în care nu poate să caracterizeze decât o dreaptă extremă, și anume cine nu și-a făcut vaccinul, cine nu și-a făcut controlul să plătească. Dar nu spune acolo în lege ce se întâmplă dacă acel cetățean român, despre care Constituția — pe care unii au tot călcat-o în picioare — prevede că are dreptul la sănătate, dacă omul ăla din varii motiv nu și-a făcut, nu a putut… Îi iei dreptul la viață. Vine omul la ușa spitalului pe moarte și îl întreabă doamna Gorghiu: ‘Domnule, ți-ai făcut controlul? Nu? La cimitir, tu nu poți să vii aici, pentru că trebuie să prevenim’. Este foarte cinică această atitudine. Noi am reacționat imediat și nici nu concepem ca o asemenea lege să fie adoptată”, a afirmat președintele PSD.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Teleorman, județul cu cele mai mici salarii din țară

Publicat cu

pe

Deși deținător de terenuri fertile și cu o populație angrenată preponderent în agricultură, în prezent, Teleormanul ocupă ultimul loc din România în ceea ce privește nivelul salariului mediu, atrage atenția Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, într-o postare pe Facebook:

„Este o problemă care necesită atenție urgentă, pentru că județul nostru are potențial, iar locuitorii merită o viață mai bună.

Avem de lucrat la atragerea investitorilor. Doar 0.1% din valoarea investițiilor străine la nivel național ajunge în Teleorman.

Avem nevoie de măsuri pentru a revitaliza economia locală, pentru a atrage investiții și pentru a crea în județ locuri de muncă bine plătite.

Infrastructura, educația și promovarea antreprenoriatului sunt doar câteva dintre domeniile în care trebuie să ne concentrăm eforturile, atât noi, cât și colegii din coaliție.

Doar dezvoltarea este soluția și doar împreună putem face schimbarea pe care Teleormanul o merită”.

Citește mai departe

Politică

Daniel Constantin, noul președinte al PNL Teleorman, taie în carne vie: „Niciun compromis cu cei care ne perturbă activitatea”

Publicat cu

pe

O revoluție tăcută s-a produs în cadrul PNL Teleorman, iar Daniel Constantin este protagonistul principal. Noul președinte al filialei i-a eliminat fără menajamente pe cei responsabili de sabotarea ședinței BPJ de săptămâna trecută prin lipsa cvorumului.

Fără a ezita, Constantin a reconfigurat rapid BPJ-ul pentru a putea pregăti campania electorală.

“Nu mai putem tolera jocurile de culise care împiedică progresul filialei și al comunității. Este momentul să acționăm ferm și hotărât pentru o conducere eficientă și puternică”, a declarat noul lider in cadrul ședinței BPN de astăzi.

Ședința BPN de astăzi a confirmat schimbările radicale. Noul Birou Politic Județean a fost aprobat, iar lista membrilor nu mai include multe dintre numele din vechiul BPJ. Un răspuns neașteptat pentru cei care nu au fost la înălțimea așteptărilor și pentru cei care au subestimat hotărârea lui Constantin de a reforma filiala locală.

Această mișcare fără echivoc demonstrează că Daniel Constantin nu se joacă când vine vorba de eficiență și rezultate. Este un semnal clar că în PNL Teleorman nu mai este loc pentru lipsa de performanță și pentru interesele personale în detrimentul celor colective.

Într-un peisaj politic adesea dominat de compromisuri și jocuri de putere, această acțiune fermă ar putea reprezintă un pas vital pentru reabilitarea și consolidarea PNL Teleorman, speră membrii filialei.

Potrivit acestora, Constantin arată că este dispus să facă tot ce este necesar pentru a putea derula o campanie electorala fără sincope în lunile care urmează.

Citește mai departe

Politică

România ar putea plăti despăgubiri de miliarde din cauza Guvernului Cioloș, care a inclus Roșia Montană în patrimoniul UNESCO

Publicat cu

pe

Ponta: Ca deputat voi vota împotriva proiectului Roşia Montană, dar ca premier nu am dreptul

România ar putea fi condamnată în dosarul Roșia Montană, în procesul cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), și ar urma să să plătească între 1 și 6 miliarde de dolari companiei canadiene Gabriel Resources, care deține licența pentru a exploata aurul din zonă.

Procedura a fost închisă pe 14 septembrie 2023, după cum au anunțat canadienii, iar acum se așteaptă verdictul.

Principalul argument folosit de Gabriel Resources în cadrul procesului a fost includerea Roșia Montană în patrimoniul UNESCO.

Dosarul pentru includerea sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO a fost depus pe 4 ianuarie 2017 de fostul ministru al Culturii Corina Șuteu, în ultima zi de mandat a Guvernului Cioloș. Depunerea a fost făcută cu asumarea ministrului Culturii Corina Şuteu, după informarea şi consultarea prim-ministrului Dacian Cioloş şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

În iunie 2017, compania canadiană, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, a chemat România în instanță la un Tribunal al Băncii Mondiale, unde a invocat pierderi de miliarde de dolari din cauză că Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană. Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, în iulie 2021, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol, ceea ce înseamnă oprirea oricărui proiect de exploatare minieră.

Compania minieră Gabriel Resources a spus că înscrierea acestui sit în patrimoniul UNESCO vine în contradicție cu „obligațiile” pe care România și le-ar fi asumat prin încheierea contractelor de investiții cu firma canadiană și zădărnicește șansele unei rezolvări amiabile a conflictului juridic.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de Digi24, subiectul a fost discutat miercuri în ședința de Guvern, Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor așteptându-se ca România să fie obligată sa plătească cel puțin două miliarde de dolari. Sursele citate au declarat pentru Digi24.ro că cei care ar trebui să plătească sunt „Dacian Cioloș și cei care au provocat scandalul Roșia Montană”, existând la nivelul Guvernului o mare nemulțumire legată de efortul financiar pe care România trebuie să îl facă, având în vedere problemele deja existente cu deficitul bugetar excesiv.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare