Connect with us

Publicat cu

pe

Poți găsi 10 minute libere într-o zi pentru a îți crește nivelul de activitate fizică depusă? Acest demers ar putea salva vieți, conform unui nou studiu.

Peste 110,000 dintre decesele din America pot fi prevenite dacă adulții trecuți de 40 de ani ar adăuga în rutina lor zilnică 10 minute în plus de activitate fizică moderată sau intensă, potrivit unui studiu publicat luni în revista „Jama Internal Medicine”, citat de CNN.

O creștere a duratei exercițiilor fizice realizate zilnic la 20 sau 30 de minute ar putea duce la salvarea mai multor vieți, s-a consemnat în acest studiu.

„Știm că sportul este benefic pentru noi. Studiul în cauză întregește lista beneficiilor acestei activități la nivel de populație: dacă toți adulții din Statele Unite ale Americii (peste 40 de ani) și-ar crește doar cu puțin nivelul de activitate fizică zilnică, mai multe decese ar putea fi prevenite în fiecare an”, a relatat Pedro Saint-Maurice, coordonatorul studiului, de la Institutul Național de Cercetare a Cancerului.

Studiul a utilizat un accelerator de date din cadrul Institutului Național pentru Examinarea Nutriției și Sănătății și a înregistrat parametrii proveniți de la participanți cu vârsta de minim  6 anl, în intervalul 2003 – 2006. Cercetătorii au urmărit ulterior nivelul de activitate al unui număr de aproximativ 5000 de participanți cu vârstele cuprinse în intervalul 40 – 85 de ani și au contorizat rata decesului până la finalul anului 2015.

Metoda utilizată pentru a realiza studiul a fost foarte riguroasă, a menționat Peter Katzmarzyk, profesor specializat în obezitate pediatrică și director executiv asociat specializat în studiul sănătății publice la centrul de cercetare biomedicală al Universității de Stat din Louisiana.

Deși numărul deceselor prevenite poate să fie doar o estimare, este „o abordare validă întrucât ar fi aproape imposibil să efectuezi cercetarea pe un eșantion de oameni cărora să le poți manipula nivelul de activitate fizică și să monitorizezi concomitent și rezultatele pe termen lung, precum decesul”, a spus Katzmarzyk, care nu a fost implicat în studiu.

„Am relevat anterior faptul că o exercițiile fizice moderate efectuate de o persoană pot avea efecte foarte bune asupra sănătății acesteia”, a zis Saint-Maurice. „Studiul nu se concentrează asupra beneficiilor la nivel individual, ci mai degrabă la cele ce au un efect considerabil asupra populației ca un întreg. Ne putem îmbunătăți sănătatea la nivel național încurajându-i pe toți cetățenii să practice minim 10 minute de activitate fizică în plus pe zi”.

Important de știut: Dacă acuzi durere în timpul practicării exercițiilor, oprește-te imediat. Consultă un medic înainte de a începe orice program ce implică un efort fizic suplimentar.

Există multe modalități prin care poți adăuga 10 minute în plus de exerciții fizice în rutina ta zilnică, precum yoga, plimbările în aer liber sau chiar dansatul în propria ta bucătărie, a spus Santas.

Cum să îți faci timp pentru acele 10 minute de exerciții fizice pe zi?

Practicarea zilnică a exercițiilor fizice nu este doar pentru cei pasionați de mersul la sală, a consemnat Dana Santas, antrenoare pentru atleții profesioniști ce contribuie și cu informații despre fitness pentru producțiile CNN.

„A găsi 10 minute libere în cadrul cărora să practici un sport zi de zi nu este atât de greu pe cât pare. Gândește-te cât de ușor trec 10 minute atunci când navighezi pe rețelele de social media sau când te uiți la serialul tău preferat”, a adăugat Santas. „Nu reprezintă o investiție mare de timp, dar poate aduce cu sine beneficii incredibile pentru sănătatea ta!”

Plimbările în aer liber sau mersul pe o bandă specială de fitness pot fi cele mai facile metode de a introduce activitatea fizică în rutina ta zilnică, a spus Santas.

Yoga, pentru cei care sunt deja inițiați în tainele sale, dar și pentru începători, este. de asemenea. o opțiune viabilă cu multe alte beneficii adiționale: scăderea nivelului de stres, dar și accesibilitatea la cursuri cu instructori avizați în mediul online, a zis Santas.

O altă activitate ce poate fi practicată acasă și ce necesită investiții financiare minime este reprezentată de exercițiile pentru scăderea în greutate.

Fără a avea nevoie de un echipament anume, îți este ușor să faci patru serii de 3-4 minute în cadrul unui astfel de antrenament și primești bonus încă două minute de beneficii.

Secretul este doar să găsești serii de exerciții care te vor ajuta să îți tonifiezi, prin intermediul unui efort fizic moderat, întreg corpul, menținând echilibrul  musculaturii din zona abdomenului, toracelor, brațelor și spatelui, dar și minimizând pericolul de atrofie musculară și de apariție a bolilor cardiovasculare, a spus Santas.

Și când ai dubii în legătură cu ce sport vrei să practici, poți să dansezi.

Pornește melodia preferată și mișcă-te pe ritmul muzicii în bucătăria ta sau cheamă niște rude sau prieteni în sufragerie și poți transforma cele 10 minute de exerciții fizice într-o mini petrecere. Ai nevoie doar de trei sau patru melodii ca să-ți atingi țelul zilnic în ceea ce privește sportul, dar nimeni nu o să te judece dacă nu te oprești după acele 10 minute, a menționat Santas.

Exercițiile fizice nu trebuie să fie o corvoadă ca să fie eficiente și dacă ieși puțin din zona ta de confort făcând 10 minute de sport zilnic vei observa beneficiile majore pe care această activitate le are asupra sănătății tale, au concluzionat experții.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lifestyle

SIMAVI a sărbătorit Ziua Internațională a Francofoniei la Bruxelles

Publicat cu

pe

SIMAVI a marcat Ziua Francofoniei la Bruxelles printr-un concert extraordinar, alături de Ambasada României în Regatul Belgiei și Institutul Cultural Român.

Partenerii constanți în realizarea acestor acțiuni sunt Reprezentanța Organizației Internaționale  a Francofoniei pe lângă UE și Grupul Ambasadorilor Francofoni de la Bruxelles, dar anul acesta li s-a alăturat și compania românească de IT Software Imagination & Vision (SIMAVI).

AdvertisementAlexandru Coșbuc-Ionescu, Vicepreședinte SIMAVI: “Suntem onorați să putem promova atât software românesc, cât și artiști români la Comisia Europeană.”

Această declarație vine în contextul în care SIMAVI este compania IT românească care furnizează servicii software principalelor organizații ale CE.

„Colaborarea noastră cu reprezentanții Europei de la Bruxelles din ultimii 15 ani, ca furnizor de proiecte de eLearning pentru specialiștii Directoratelor Generale, este completată astăzi de o nouă dimensiune – aceea de susținători ai valorilor culturale francofone”, a adăugat Vlad Zaharia, Territory Manager EMEA Region la SIMAVI.

Cu această ocazie, gazdele și invitații au marcat 31 de ani de la aderarea României la OIF și au reamintit importanța valorilor francofoniei, țara noastră fiind desemnată în 2007 de către Secretarul General al Francofoniei, “stat-far al francofoniei” în regiunea Europei Centrale și de Est.

În seara zilei de 13 martie 2024 a avut loc excepționalul concert „L’amour en heritage”,  susținut de soprana Irina Baianț, actorul și tenorul Adrian Nour și de Andrei Tudor, în calitate de compozitor, dirijor și pianist, artiști foarte cunoscuți atât în lumea muzicală a României, cât și peste hotare.

La Muzeul de Artă și Istorie din capitala Belgiei, în fața unei săli pline, cei trei artiști celebri au cântat arii muzicale franco-române, abordând stiluri variate, de la melodii franceze celebre la reinterpretări din folclorul românesc.

Repertoriul bogat, interpretat cu măiestrie și sensibilitate de cei trei artiști, a încântat o audiență vastă, formată din  reprezentanți ai corpului diplomatic, reprezentanți ai mediului de afaceri din Belgia, precum și ai comunității românești, programul concertului „L’amour en heritage” fiind special conceput pentru a atrage un public larg.

Citește mai departe

Lifestyle

Ministerul Culturii, condus de Raluca Turcan, a luat decizia ca, de 1 decembrie, intrarea în muzee să fie gratuită

Publicat cu

pe

Ministerul Culturii, condus de Raluca Turcan, a luat decizia ca, de 1 decembrie, intrarea în muzee să fie gratuită. 

De “1 Decembrie Cultural”, accesul în reţeaua muzeelor din subordinea Ministerului Culturii este gratuit pentru toţi vizitatorii.

Iată care sunt teatrele, muzeele, bibliotecile, filarmonicile, teatrele de operă şi operetă care invită publicul să sărbătorească împreună 1 Decembrie Cultural în BUCUREȘTI: 

  • Artexim;
  • Biblioteca Naţională a României;
  • Centrul Naţional al Dansului;
  • Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”;
  • Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”;
  • Filarmonica „George Enescu”;
  • Institutul Naţional al Patrimoniului;
  • Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare;
  • Muzeul Naţional „George Enescu”;
  • Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi;
  • Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”;
  • Muzeul Naţional al Ţăranului Român;
  • Muzeul Naţional Brătianu;
  • Muzeul Naţional de Artă Contemporană;
  • Muzeul Naţional de Istorie a României;
  • Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”;
  • Muzeul Ororilor Comunismului în România;
  • Opera Naţională Bucureşti;
  • Teatrul Muzical Ambasadorii;
  • Teatrul Naţional Bucureşti „I.L. Caragiale”;
  • Teatrul Naţional de Operă şi Musical „Ion Dacian”.

1 Decembrie Cultural în ȚARĂ va fi organizat la:

  • Centrul Cultural Topliţa;
  • Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi;
  • Muzeul Naţional Bran;
  • Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni;
  • Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu;
  • Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca;
  • Muzeul Naţional Peleş din Sinaia;
  • Opera Naţională Română din Cluj-Napoca;
  • Opera Naţională Română din Timişoara;
  • Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara;
  • Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi;
  • Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa;
  • Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

Românii din diaspora au ocazia să sărbătorească Ziua Națională prin instituțiile ce vor organiza evenimente în mai multe orașe la nivel internațional, după cum urmează:

  • Centrul Național de Artă Tinerimea Română – Madrid și Barcelona, Spania;
  • Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” – Washington, New York, Chicago și Seattle – Statele Unite ale Americii;
  • Filarmonica „George Enescu” – Roma, Italia;
  • Muzeul Național „George Enescu” – Haga, Țările de Jos (eveniment organizat în parteneriat);
  • Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” – Rabat, Maroc;
  • Teatrul Muzical Ambasadorii – Bratislava, Slovacia; Chișinău și Ialoveni, Republica Moldova.
Citește mai departe

Lifestyle

Sibiul, din nou în centrul activității culturale

Publicat cu

pe

Tot mai multe evenimente culturale, la care participă mii de oameni, au loc la Sibiu. În weekend, la Sibiu a avut loc Concertul MANIFEST, unul dintre mai ambițioase proiecte ale Asociației Culturale Play.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, afirmă că muzica face punte între minte şi suflet, iar peste 10.000 de copii din Sibiu, alături de părinții lor, sunt beneficiarii anuali direcţi ai proiectelor si programelor de educație culturală şi artistică ale asociatiei.

“Muzica face punte între minte și suflet!

Sute de oameni au pus mâna pe chitară, au atins corzile la unison, în cadrul celui mai ambițios proiect al Asociației Culturale Play – Concertul MANIFEST.

Peste 10.000 de copii din Sibiu, alături de părinții lor, sunt beneficiarii anuali direcţi ai proiectelor si programelor de educație culturală şi artistică ale asociatiei.

Studiul muzicii, orele de repetiții, emoția prezentării unei melodii în fața publicului, bucuria unui rezultat remarcabil obținut alături de colegi și profesori sunt momente pe care mi le amintesc cu drag și care au avut o contribuție esențială în formarea mea ca adolescent.

Asocierea dintre bucuria muzicii și programele educaționale colaborative reprezintă un pilon esențial pentru dezvoltarea noastră culturală și artistică și încurajez de multă vreme astfel de inițiative.

Cu atât mai mult, din postura de ministru al Culturii, mi-am dorit să susțin proiectul „Pune mâna pe chitară”, pentru că acest instrument are puterea de a ne aduce împreună peste barierele de generație.  Cred că șansa  tinerilor de a studia și de a împărtăși pasiunea pentru muzică alături de mentori și profesioniști reputați este o experiență deosebită în această etapă a vieții.

Tinerilor muzicieni le doresc să-și păstreze și dezvolte iubirea pentru muzică, dorința de a deveni mai buni și perseverența de a-și urmări visurile și de a-și împlini potențialul!

Felicit organizatorii, Asociația Culturală Play, pentru munca neobosită și mulțumesc Muzeului Astra, gazda Festivalului Sibiu Guitar Meeting și domnului Ciprian Ștefan pentru sprijinul constant și deplin pe care îl acordă evenimentelor culturale de calitate”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare