Lifestyle

Doar 10 minute de exerciții fizice pe zi îți pot salva viața dacă ai peste 40 de ani

Publicat cu

pe

Poți găsi 10 minute libere într-o zi pentru a îți crește nivelul de activitate fizică depusă? Acest demers ar putea salva vieți, conform unui nou studiu.

Peste 110,000 dintre decesele din America pot fi prevenite dacă adulții trecuți de 40 de ani ar adăuga în rutina lor zilnică 10 minute în plus de activitate fizică moderată sau intensă, potrivit unui studiu publicat luni în revista „Jama Internal Medicine”, citat de CNN.

O creștere a duratei exercițiilor fizice realizate zilnic la 20 sau 30 de minute ar putea duce la salvarea mai multor vieți, s-a consemnat în acest studiu.

„Știm că sportul este benefic pentru noi. Studiul în cauză întregește lista beneficiilor acestei activități la nivel de populație: dacă toți adulții din Statele Unite ale Americii (peste 40 de ani) și-ar crește doar cu puțin nivelul de activitate fizică zilnică, mai multe decese ar putea fi prevenite în fiecare an”, a relatat Pedro Saint-Maurice, coordonatorul studiului, de la Institutul Național de Cercetare a Cancerului.

Studiul a utilizat un accelerator de date din cadrul Institutului Național pentru Examinarea Nutriției și Sănătății și a înregistrat parametrii proveniți de la participanți cu vârsta de minim  6 anl, în intervalul 2003 – 2006. Cercetătorii au urmărit ulterior nivelul de activitate al unui număr de aproximativ 5000 de participanți cu vârstele cuprinse în intervalul 40 – 85 de ani și au contorizat rata decesului până la finalul anului 2015.

Metoda utilizată pentru a realiza studiul a fost foarte riguroasă, a menționat Peter Katzmarzyk, profesor specializat în obezitate pediatrică și director executiv asociat specializat în studiul sănătății publice la centrul de cercetare biomedicală al Universității de Stat din Louisiana.

Deși numărul deceselor prevenite poate să fie doar o estimare, este „o abordare validă întrucât ar fi aproape imposibil să efectuezi cercetarea pe un eșantion de oameni cărora să le poți manipula nivelul de activitate fizică și să monitorizezi concomitent și rezultatele pe termen lung, precum decesul”, a spus Katzmarzyk, care nu a fost implicat în studiu.

„Am relevat anterior faptul că o exercițiile fizice moderate efectuate de o persoană pot avea efecte foarte bune asupra sănătății acesteia”, a zis Saint-Maurice. „Studiul nu se concentrează asupra beneficiilor la nivel individual, ci mai degrabă la cele ce au un efect considerabil asupra populației ca un întreg. Ne putem îmbunătăți sănătatea la nivel național încurajându-i pe toți cetățenii să practice minim 10 minute de activitate fizică în plus pe zi”.

Important de știut: Dacă acuzi durere în timpul practicării exercițiilor, oprește-te imediat. Consultă un medic înainte de a începe orice program ce implică un efort fizic suplimentar.

Există multe modalități prin care poți adăuga 10 minute în plus de exerciții fizice în rutina ta zilnică, precum yoga, plimbările în aer liber sau chiar dansatul în propria ta bucătărie, a spus Santas.

Cum să îți faci timp pentru acele 10 minute de exerciții fizice pe zi?

Practicarea zilnică a exercițiilor fizice nu este doar pentru cei pasionați de mersul la sală, a consemnat Dana Santas, antrenoare pentru atleții profesioniști ce contribuie și cu informații despre fitness pentru producțiile CNN.

„A găsi 10 minute libere în cadrul cărora să practici un sport zi de zi nu este atât de greu pe cât pare. Gândește-te cât de ușor trec 10 minute atunci când navighezi pe rețelele de social media sau când te uiți la serialul tău preferat”, a adăugat Santas. „Nu reprezintă o investiție mare de timp, dar poate aduce cu sine beneficii incredibile pentru sănătatea ta!”

Plimbările în aer liber sau mersul pe o bandă specială de fitness pot fi cele mai facile metode de a introduce activitatea fizică în rutina ta zilnică, a spus Santas.

Yoga, pentru cei care sunt deja inițiați în tainele sale, dar și pentru începători, este. de asemenea. o opțiune viabilă cu multe alte beneficii adiționale: scăderea nivelului de stres, dar și accesibilitatea la cursuri cu instructori avizați în mediul online, a zis Santas.

O altă activitate ce poate fi practicată acasă și ce necesită investiții financiare minime este reprezentată de exercițiile pentru scăderea în greutate.

Fără a avea nevoie de un echipament anume, îți este ușor să faci patru serii de 3-4 minute în cadrul unui astfel de antrenament și primești bonus încă două minute de beneficii.

Secretul este doar să găsești serii de exerciții care te vor ajuta să îți tonifiezi, prin intermediul unui efort fizic moderat, întreg corpul, menținând echilibrul  musculaturii din zona abdomenului, toracelor, brațelor și spatelui, dar și minimizând pericolul de atrofie musculară și de apariție a bolilor cardiovasculare, a spus Santas.

Și când ai dubii în legătură cu ce sport vrei să practici, poți să dansezi.

Pornește melodia preferată și mișcă-te pe ritmul muzicii în bucătăria ta sau cheamă niște rude sau prieteni în sufragerie și poți transforma cele 10 minute de exerciții fizice într-o mini petrecere. Ai nevoie doar de trei sau patru melodii ca să-ți atingi țelul zilnic în ceea ce privește sportul, dar nimeni nu o să te judece dacă nu te oprești după acele 10 minute, a menționat Santas.

Exercițiile fizice nu trebuie să fie o corvoadă ca să fie eficiente și dacă ieși puțin din zona ta de confort făcând 10 minute de sport zilnic vei observa beneficiile majore pe care această activitate le are asupra sănătății tale, au concluzionat experții.

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version