Business
Discuții pe tema acordului comercial UE-Mercosur purtate de CCIR cu reprezentanții guvernului Republicii Panama

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, împreună cu secretarul general al organizației, dl Ovidiu Silaghi, au avut o întâlnire oficială cu reprezentanți ai guvernului Republicii Panama, eveniment organizat la sediul Ministerului de Externe panamez. Conducerea CCIR a fost însoțită de ambasadorul României în Republica Columbia, E.S. dl Manuel Pleșa.
Discuțiile dintre oficialii români și cei ai guvernului panamez, la care au participat reprezentanții companiilor care fac parte din delegația misiunii economice în Panama, s-au concentrat pe aspecte privind cooperarea bilaterală în diferite domenii cu potențial economic semnificativ, dar și pe analiza efectului acordului comercial Uniunea Europeană (UE) – Mercosur (ale cărui negocieri au fost finalizate la sfârșitul anului trecut) asupra economiilor celor două state.
În acest sens, s-au purtat discuții punctuale cu reprezentanții ministerului afacerilor externe, cu cei ai ministerului industriei și comerțului panamez, ai secretariatului național pentru energie, precum și cu cei ai ministerului turismului din Panama.
„Încheierea acordului comercial UE-Mercosur marchează o etapă istorică în consolidarea legăturilor dintre aceste două regiuni, reprezentante ale unor piețe care însumează peste 700 de milioane de consumatori și care poate genera creștere economică și un număr însemnat de noi locuri de muncă. În același timp, cunoaștem faptul că există controverse legate de impactul acordului asupra industriei alimentare, mai mulți agricultori din state UE fiind îngrijorați de o eventuală concurență neloială. Tocmai de aceea, ca principală organizație de promovare a intereselor oamenilor de afaceri din România, CCIR își propune ca prin astfel de discuții să clarifice cât mai mult posibil orice fel de problemă care ar putea apărea în relațiile economice dintre mediile de business implicate”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.
Business
Mihai Daraban: România poate deveni o platformă ideală pentru investitorii japonezi

În cadrul misiunii economice desfășurate în Japonia, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a avut o serie de întâlniri oficiale cu unele dintre cele mai importante instituții economice nipone, în scopul identificării unor noi oportunități de cooperare în contextul Parteneriatului Strategic România-Japonia.
Președintele CCIR, dl Mihai Daraban, s-a întâlnit la sediul din Tokyo cu conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Japoniei, în prezența dlui Hitoshi Ito, președintele organizației, și a echipei de management din Divizia Internațională, condusă de domnul Katsuya Igarashi, director general.
„România poate deveni o platformă ideală pentru investitorii japonezi, având în vedere deschiderea consumatorilor români către brandurile japoneze și poziția noastră geografică strategică. Portul Constanța oferă acces direct la piețele din Sud-Estul Europei și reprezintă o poartă de intrare ideală pentru produsele japoneze către întreaga regiune. Relația noastră cu Camera de Comerț și Industrie a Japoniei, consolidată prin acordul de colaborare din 1997, reprezintă o fundație solidă pentru extinderea cooperării economice bilaterale”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.
În cadrul aceleiași misiuni economice, președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a avut o întâlnire oficială cu reprezentanții Japan Institute for Overseas Investment (JIOI), organizație care se ocupă de promovarea și facilitarea investițiilor japoneze în străinătate. Discuțiile s-au concentrat pe poziția strategică a României în regiunea Mării Negre, precum și pe rolul Portului Constanța ca hub pentru reconstrucția Ucrainei. „Avem o colaborare excelentă cu JIOI în ceea ce privește promovarea României ca destinație de investiții pentru companiile nipone. Este foarte bine cunoscută implicarea Japoniei în industria navală, prin investițiile în lucrările de construcție a terminalului de containere din Portul Constanța, dar și în proiectarea și execuția podului de peste Dunăre de la Brăila. În contextul reconstrucției Ucrainei, această experiență anterioară poate fi un catalizator pentru noi investiții japoneze în România”, a subliniat președintele CCIR.
Business
Parlamentul European a votat o rezoluție care include propuneri pentru modernizarea rețelelor electrice din UE

Parlamentul European a votat joi o rezoluție ce include o serie de propuneri pentru modernizarea rețelelor de electricitate din Uniunea Europeană, pentru integrarea energiilor regenerabile și pentru încurajarea investițiilor în infrastructura în vederea creșterii capacității de transmitere transfrontalieră, scrie Agerpres.
Rezoluția, redactată pe baza unui raport elaborat de eurodeputata austriacă Anna Sturgh (Renew Europe) și adoptată cu 418 voturi pentru, 112 voturi contra și 45 de abțineri, subliniază că sunt necesare investiții semnificative pentru a spori capacitatea la nivel național și pentru a moderniza infrastructura energetică.
Eurodeputații cer reguli și proceduri mai clare și mai eficiente pentru a atrage investiții private, suplimentar față de finanțarea publică, și pentru a garanta că tarifele rețelei reflectă costurile reale.
În plus, membrii PE subliniază importanța unei planificări mai europene pentru a conecta frontiere, sectoare și regiuni și afirmă că sursele de energie regenerabilă trebuie să fie integrate mai bine în rețelele de electricitate.
De asemenea, ei insistă că ar trebui să existe mai multe interconectări transfrontaliere.
Asigurarea acceptării de către public și comunicarea eficientă cu cetățenii sunt, potrivit eurodeputaților, esențiale pentru implementarea cu succes a noilor proiecte privind rețelele de electricitate.
„Pana de curent din peninsula Iberică a fost o dovadă dureroasă a vulnerabilității rețelelor noastre de electricitate și a reamintit că tranziția energetică a Europei va eșua dacă nu investim în infrastructură într-un mod strategic, așa cum facem și în energiile regenerabile. Pana nu a arătat eșecul Uniunii Energiei, ci din contră. Grație interconectărilor transfrontaliere, Franța a putut să intervină imediat. Acum, Comisia Europeană trebuie să acționeze în mod decisiv pentru a prioritiza planificarea și coordonarea în privința rețelelor și stocării – altfel vom continua să ne împiedicăm dintr-o criză în alta”, a declarat raportoarea Anna Sturgkh.
”Trimitem un mesaj clar și puternic Comisiei să mențină Instrumentul Conectarea Europei pentru Energie în viitoarea sa propunere privind bugetul multianual”, a adăugat ea.
Business
Mihai Daraban: Decidenții politici ar trebui să trateze în mod special investitorii din Republica Coreea

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat, în data de 19 iunie a.c., Forumul economic Romania-Korea Defense Industry Day, marcând un moment foarte important în continuarea dezvoltării relațiilor economice dintre România și Republica Coreea.
Evenimentul, centrat pe sectorul industriei de apărare, a pus în evidență progresele semnificative realizate în ultimul timp de către cele două state, în ceea ce privește oficializarea mai multor proiecte importante în acest domeniu economic.
Președintele CCIR, dl Mihai Daraban, a remarcat faptul că „în acest moment, relațiile dintre România și Republica Coreea sunt foarte bune. Noi, cei de la CCIR, am fost cei care, în plină pandemie, am reușit să-i aducem în România pe cei mai importanți jucători coreeni din industria de apărare. Ca urmare, anul trecut au fost oficializate foarte multe proiecte în acest domeniu, fiind semnate acorduri cu cel puțin 30 de societăți românești care produc diferite subansamble care, ulterior, vor face parte din produsul finit. Vorbim, astfel, despre producție în România, despre locuri de muncă noi și despre implicarea companiilor românești în proiecte comune de amploare. Sper ca autoritățile române să înțeleagă acest lucru. Republica Coreea de Sud trebuie tratată în mod special, având în vedere dorința de a investi în România. La nivelul CCIR, vom monitoriza buna dezvoltare a contractelor dintre cele două state și vom face în așa fel încât activitatea companiilor coreene în România să nu fie blocată de birocrație. Un lucru e sigur: dacă pierdem și această oportunitate, înseamnă că suntem și noi pierduți”.
Prezent la forum, dl Byungro Choi, vicepreședintele Korea Defense Industry Association (KDIA) a subliniat faptul că „acest eveniment este foarte important pentru schimbul de experiență între companiile din cele două state, care pot identifica, astfel, noi oportunități pentru proiecte economice comune. România este membru NATO și UE și joacă un rol central în securitatea europeană, în timp ce Republica Coreea își consolidează rolul ca partener global în industria de apărare, prin tehnologia și capacitățile de achiziție pe care le deține. Împreună cu CCIR, sunt convins că vom dezvolta un model de cooperare strategică între planul de modernizare al apărării României și tehnologiile industriei de apărare coreene”.
-
Politică10 luni înainte
Proiectul Ralucăi Turcan devine realitate. Pensiile sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Zeci de mii de sibieni vor beneficia
-
Politică6 luni înainte
Marcel Ciolacu a prezentat trei facturi pe TikTok, susținând că reprezintă plata zborurilor cu avioanele Nordis. Boarding Pass: „E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, când au avut loc zborurile”
-
Business10 luni înainte
HS Timber Group – tehnologie la cel mai înalt nivel în prelucrarea lemnului
-
Politică11 luni înainte
Raluca Turcan: Zi istorică pentru patrimoniul românesc! Dosarele Brâncuşi şi Frontierele Imperiului Roman – Dacia, înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO