Connect with us

Lifestyle

Cumpărăturile online, aliat al pandemiei

Publicat cu

pe

Statul acasă nu i-a oprit pe oameni din a face cumpărături. Starea de urgență i-a îndemnat pe oameni să achiziționeze din mediul online de la electrocasnice și haine, până la mâncare și produse de îngrijire personală, Și modul în care oamenii își plătesc facturile s-a schimbat. Dacă până acum majoritatea românilor achitau facturile în numerar, starea de urgență a contribuit la modificarea acestui obicei.

Datele publicate de o aplicație de fintech arată că numărul tranzacțiilor efectuate la retailerii online de fashion a crescut în medie cu 204%, în timp ce valoarea totală a fost cu 213 procente mai mare în perioada 15 martie -15 mai 2020 față de cea înregistrată în ianuarie și februarie, transmite Digi24.

Creșteri importante s-au înregistrat și în domeniul produselor cosmetice și de îngrijire personală.

Pentru că saloanele au fost închise pe perioada stării de urgență, românii au găsit un aliat în Internet și au comandat online produsele preferate. Aceștia au cheltuit astfel peste 1,27 milioane de euro, cu o creștere de 205% a numărului de tranzacții și o valoare mai mare cu 289%.

Divertismentul online a rămas un interes major pentru români. Cheltuielile în acest sens au depășit 17 milioane de euro în timpul stării de urgență, cu un număr al tranzacțiilor mai mare cu 74% și o valoare în creștere cu 81%. Jocurile online au reprezentat vedeta segmentului.

În perioada de izolare, românii și-au redecorat locuințele și au achiziționat noi dispozitive electronice. Numărul total al tranzacțiilor la comercianții de produse pentru decorarea locuinței a crescut cu 168%, în timp ce valoarea lor totală a depășit 3,3 milioane de euro în perioada stării de urgență. În privința dispozitivelor electronice s-a înregistrat o creștere medie cu 345% a numărului de tranzacții și o valoare a acestora mai mare cu 390%.

Vizitele la supermarket au fost mai rare, dar oamenii au cumpărat mai multe alimente.

Utilizatorii aplicației fintech din România au cheltuit peste 20 de milioane de euro pe alimente, în creștere cu 25% față de perioada anterioară, dar numărul tranzacțiilor a fost mai mic cu 11 procente.

Deși majoritatea românilor achitau facturile în numerar, starea de urgență a contribuit la schimbarea acestui obicei. Numărul de tranzacții a crescut cu 41% și valoarea acestora a avut un avans de 44%.

Lifestyle

Copilul tău îți poartă pantofii prin casă? Motivul este mai semnificativ decât pare

Publicat cu

pe

 

Dacă ai observat că un copil de doi până la cinci ani își pune pantofii părinților și încearcă să meargă prin casă cu ei, gestul nu este doar o distracție de moment. Potrivit psihologului Javier de Haro, acest tip de joc îi ajută pe cei mici să exploreze lumea adulților și să-și contureze propria identitate, relatează Mediafax.

Specialistul a explicat fenomenul într-o postare pe rețelele sociale, citată de El Economista. La această vârstă, copiii învață în mare parte prin observare și imitare, iar jocul simbolic are un rol important în dezvoltarea lor.

Un mod de a înțelege rolul adulților

Atunci când copilul își pune pantofii mamei sau ai tatălui, el încearcă pentru câteva momente să intre în rolul adultului pe care îl imită. Astfel, trece de la perspectiva „sunt un copil” la ideea de „sunt tata” sau „sunt mama”.

Potrivit psihologului, această schimbare de perspectivă îi permite copilului să observe mai bine diferențele dintre propriul rol și cel al adulților și să înceapă să-și construiască identitatea.

Jocul dezvoltă și empatia

Imitația nu îi ajută pe copii doar să înțeleagă rolurile din familie. Potrivit lui De Haro, jocul contribuie și la dezvoltarea empatiei și a abilităților sociale.

Punându-se în locul adultului, copilul începe să înțeleagă mai bine comportamentele și reacțiile celor din jur. Chiar și faptul că încearcă fizic să meargă în pantofii unui părinte devine parte din acest proces de explorare.

Sfatul psihologului

Psihologul îi sfătuiește pe părinți să nu întrerupă automat acest comportament atunci când copiii se deplasează stângaci în pantofii lor.

Pentru cei mici, jocul reprezintă o modalitate de a experimenta diferite roluri, de a înțelege lumea adulților și de a-și construi treptat propria identitate.

Citește mai departe

Lifestyle

Cât scoți din buzunar pentru un weekend la mare sau la munte. Prețurile din ultimul weekend de august

Publicat cu

pe

Doar o treime dintre români spun că pleacă în vacanţă în această vară

 

Ultimul weekend din august este pentru mulți români ultima ocazie pentru o scurtă vacanță înainte de începutul toamnei. Pentru o escapadă de vineri până duminică, bugetul diferă în funcție de destinație, cazare și activitățile alese, conform Libertatea.

Pe litoral, pentru două nopți la un hotel de 3 stele sau la o pensiune din stațiuni precum Eforie Nord, Costinești ori Saturn, prețurile sunt cuprinse între 450 și 750 de lei pentru o cameră dublă.

În Mamaia Nord, Neptun-Olimp sau Vama Veche, pentru servicii similare ori cazare de 4 stele, tarifele pot ajunge la 900-1.600 de lei pentru două nopți.

La munte, o cazare pentru două persoane la un hotel sau o pensiune de 3 stele din Sinaia, Bușteni, Azuga ori Poiana Brașov costă aproximativ 500-900 de lei pentru două nopți. Pentru unitățile cu spa, piscină sau alte facilități premium, prețul poate depăși 1.400-2.000 de lei.

Transportul și mesele cresc bugetul

Pentru cei care pleacă din București cu mașina, combustibilul pentru un drum dus-întors spre litoral sau Valea Prahovei costă aproximativ 180-250 de lei. La mare se adaugă taxa de pod și, în unele stațiuni, costurile de parcare.

Cu trenul, un bilet dus-întors la clasa a II-a costă aproximativ 120-160 de lei de persoană.

La restaurant, două persoane pot cheltui între 150 și 250 de lei pentru o masă la o terasă medie pe litoral. Două șezlonguri și o umbrelă costă aproximativ 80-120 de lei pe zi.

La munte, mesele pentru un cuplu ajung la 160-280 de lei pe zi, iar pentru activități precum telegondola sau telecabina se mai pot adăuga aproximativ 200-250 de lei pentru două persoane.

Cât ajunge să coste un weekend pentru două persoane

Pentru o variantă economică, cu cazare de 2-3 stele, mese mai ieftine și transport calculat atent, bugetul pornește de la aproximativ 1.200-1.400 de lei pentru două persoane.

Un weekend cu un nivel mediu de confort, cazare de 3-4 stele, mese la restaurant și activități de agrement ajunge la 2.200-2.800 de lei.

Pentru cazare premium, spa sau servicii all inclusive, costul poate depăși 3.500-4.500 de lei pentru două persoane.

Citește mai departe

Lifestyle

Greșeală banală la împachetarea bagajului de mână: 9 din 10 verificări suplimentare la aeroport pornesc de aici

Publicat cu

pe

 

Controlul de securitate din aeroport poate fi întârziat de verificarea manuală a bagajului de mână. Potrivit datelor citate de The Sun, nouă din zece astfel de verificări sunt provocate de modul în care sunt așezate obiectele în bagaj.

Una dintre cele mai frecvente probleme este suprapunerea dispozitivelor electronice. Laptopurile, tabletele și telefoanele puse unele peste altele pot împiedica scanarea clară a bagajului, relatează Libertatea.

Specialiștii recomandă ca dispozitivele să fie așezate unul lângă altul, pe același nivel, pentru ca imaginile obținute la scanare să fie cât mai clare.

Lichidele trebuie ținute separat de electronice

O altă situație care poate duce la verificări suplimentare este așezarea recipientelor cu lichide lângă dispozitivele electronice. Sticlele și celelalte recipiente ar trebui ținute separat, fără să fie puse sub sau imediat lângă laptopuri și alte gadgeturi.

Chiar și aeroporturile care folosesc scanere CT, ce permit în anumite condiții păstrarea lichidelor și electronicelor în bagaj, pot selecta pentru control bagajele în care obiectele sunt suprapuse într-un mod care îngreunează scanarea.

Pentru a evita aglomerația, unele aeroporturi oferă și posibilitatea rezervării gratuite a unui interval pentru controlul de securitate.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare