Connect with us

Social

Cum vor funcționa creșele, grădinițele și afterschoolurile? Copiii nu au voie să aducă jucării de acasă

Publicat cu

pe

Creșele, grădinițele și afterschoolurile se vor redeschide, doar prin respectarea unui set riguros de reguli. Conform reglementărilor dintre Ministerul Educației și cel al Sănătății, părinții care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădinițele/unitățile de învățământ preșcolar de stat, în perioada vacanței de vară, pot depune cereri la unitățile de învățământ. După centralizarea cererilor se va decide lista cu unitățile care urmează să fie deschise. Data redeschiderii nu a fost anunțată încă.

Copiii nu vor avea voie să vină cu jucării de acasă, iar în săli vor fi eliminate jucăriile care nu pot fi spălate. Ministerul Educației recomanda activitățile în aer liber cu respectarea măsurilor de distanțare socială, scrie Digi24.

„Începând de astăzi, părinții care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădinițele/unitățile de învățământ preșcolar de stat, în perioada vacanței de vară, pot depune cereri la unitățile de învățământ pe care le-au frecventat copiii în acest an școlar. Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele școlare județene/al municipiului București și, ulterior, transmise autorităților publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unități de învățământ în care se vor desfășura doar activități recreative. Lista cu unitățile de învățământ preșcolar va fi afișată la avizierul inspectoratelor școlare județene/al municipiului București și/sau pe site-urile acestora. Unitatea de învățământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităților de învățământ preșcolar, conform prevederilor Ordinului comun. De exemplu, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum și celelalte accesorii neesențiale.

Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. În același timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condițiilor privind evitarea contactului strâns între copii și a jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2 metri. Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învățământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.

 

Nelu Tătaru a semnat Ordinul pentru stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2

Astfel, la intrarea în grădiniță, creșă, afterschool o persoană desemnată va asigura fluidizarea sosirilor și fluxului de persoane în vederea evitării aglomerărilor.

Ușile de intrare (poartă, ușă) vor fi menținute deschise la venirea copiilor in unitate, în măsura în care problemele de securitate permit, pentru a limita punctele de contact.

Accesul în holul de primire trebuie limitat, iar triajul epidemiologic al copiilor se efectuează zilnic de către cadrul medical al unității/persoana desemnată.

Triajul epidemiologic constă:

i. Măsurarea temperaturii cu termometrul non-contact; temperatura înregistrată nu trebuie sa depășească 37,3 grade Celsius;

ii. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioada de 2-5 min de repaus;

iii. Dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/și prezența de simptome respiratorii si/sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute, copiii NU sunt primiți la program.

Aceștia sunt lăsați în grija părinților cu recomandarea unui consult medical de specialitate. Copiii trebuie primiți individual de către persoana desemnată și preluați de părinte la ușa unității, evitându-se circulația în interior. Copiii vor fi învățați și ajutați să se spele pe mâini cu apă si săpun minimum 20 de secunde.

Măsurile de igienă și comportament trebuie respectate atât în zona preșcolară, cât și în cea școlară (menținerea distanței fizice, aplicarea gesturilor de barieră, limitarea aglomerărilor, purtarea măștii faciale, spălatul pe mâini).

Serviciile de curățenie se vor realiza înainte de începerea activității și după somnul copiilor, la sfârșitul programului. Curățenia generală se va face prin spălare cu apă și detergent, urmată de clătire repetată cu apă potabilă.

Pentru curățarea obiectelor destinate utilizării directe de către copii vor fi folosiți agenți de curățare nedăunători, dezinfectanții, biocide avizate.

Toate suprafețele – trebuie curățate – inclusiv jucării, tobogane, țarcuri, mânere, balustrade, butoane și accesorii la instalații sanitare, toalete, clanțe, pervazul ferestrei, precum și mesele și scaunele din sala de grupă. Suprafețele care sunt atinse de copii vor fi atent curățate, frecvent prin ștergerea cu apă și detergent.

Jucăriile vor fi spălate regulat, cel puțin o dată pe zi. Curățarea zilnica corespunzătoare a mobilierului de la locurile de joacă din aer liber se va face insistând la punctele de contact (leagăne, tobogane,etc) cu dezinfectant avizat.

Săpunul lichid si prosoapele de hârtie trebuie să fie accesibile pentru toți copiii și angajații din cadrul unității. Ventilarea spațiilor închise se va realiza dimineața înainte de sosirea copiilor, când aceștia sunt afară, la ora prânzului și seara, precum și în timpul activităților de curățenie.

Dacă este posibil, se mențin ferestrele și/ sau ușile camerelor deschise, pentru a permite o mai bună circulație a aerului în spațiu, fără a compromite siguranța copiilor (ex: ferestre care nu sunt la îndemâna copiilor, uși cu bariere de securitate). Este interzisă folosirea echipamentelor de aer condiționat.

Lenjeria și păturile individuale utilizate în aceste unități trebuie spălate periodic/la nevoie prin înmuiere cu detergenți în soluție 0,5%, spălare, fierbere și limpezire. Pupitrele/mesele, scaunele vor fie marcate pentru a asigura distanța fizică recomandată între copii. Normele de igienă se vor respecta și în timpul servirii mesei, se va renunța la servirea mesei in spațiul special amenajat pentru a evita aglomerarea si interacțiunile între copii.

Se recomandă ca servirea mesei să se facă în încăperea desemnată grupei, fiecare copil va sta singur la măsuța lui. Înainte de servirea alimentelor suprafața mesei va fi spălată și dezinfectată.

Atât angajații cât și copiii trebui să se spele pe mâini:

i. la sosirea in creșă, grădinița, afterschool;

ii. înainte și după fiecare masă;

iii. după somn / strănut / tuse;

iv. după folosirea toaletei și schimbării de scutec;

v. după venirea din spațiul exterior special amenajat pentru locul de joacă;

vi. când mâinile sunt vizibil murdare;

vii. la sosirea de acasă și la plecarea spre casă.

La redeschiderea acestor unități apa de la robinet trebuie să fie lăsată să curgă o perioadă mai lungă de timp, pentru a se asigura înlocuirea apei stagnante în conducte, cu apa potabilă sigură (tratată) de la rețeaua de distribuție sau din sursă proprie.

Înainte de utilizare, sistemele de apă caldă trebuie readuse la o temperatură de funcționare de 60°C sau mai mare și la o temperatură de circulație de peste 50°C pentru a gestiona riscurile microbiene, inclusiv Legionella.

Sistemele de apă rece trebuie readuse la temperatura de sub +20°C. Rezervoarele de depozitare la nivel de clădire pot necesita dezinfectare înainte de reutilizare;

Înainte de redeschiderea spațiilor și punerea în aplicare a acestor măsuri trebuie să se efectueze analize de laborator pentru verificarea conformității cu Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările si completările ulterioare. Curățenia generală înainte de redeschidere se va face prin ștergerea prafului, spălare cu apă și detergent, apoi clătire repetată cu apă potabilă.

Traseul prin curtea unității până la intrarea și în incintă, se va realiza pe un culoar bine delimitat si semnalizat, respectând normele de distanțare fizică. Sălile de grupă vor fi astfel amenajate încât să permită reducerea numărului de copii în cameră, iar distanța dintre ei sa fie maximizată, fără a compromite funcționarea normală a activităților pedagogice.

Se recomandă reducerea numărului de copii in grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minim 4,5 mp/copil. Distanțarea fizică se va asigura în toate încăperile din unitate (dormitoare și în sălile de mese prin plasarea paturilor, șezlongurilor, respectiv a măsuțelor) la cel puțin 2m distanță între ele.

Grădinițele, creșele, after-school-urile vor amenaja încăperi dedicate pentru a evita contactul dintre persoanele din grupuri diferite, va fi nominalizat personalul care lucrează la fiecare grupă de copii si vor fi repartizate spațiile în care aceștia își vor desfășura activitatea zilnică în mod constant.

Izolatorul se va organiza pentru izolarea copilului cu febra peste 37,3 grade Celsius și/sau altă simptomatologie de boală infecto-contagioasă acută dezvoltată în timpul șederii în unitate și nu va comunica cu restul spațiilor definite; va fi deservit de o persoană adultă numită anume și instruită pentru supraveghere.

Materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual (jucării, instrumente de scris, caiete, cărți, etc). Jucăriile care nu pot fi spălate trebuie eliminate din sala de grupă, la fel ca toate accesoriile neesențiale pentru procesul instructiv-educativ.

Pătuțul (salteaua) per copil va fi strict individualizat, folosit întotdeauna de același copil;

Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. Pot fi în același timp afară mai multe grupe, cu condiția de evitare a contactului strâns între copii și evitarea jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2m.

Triajul epidemiologic al personalului angajat în unitatea respectivă se efectuează zilnic la începutul programului, de către cadrul medical al unității/persoana desemnată anume în acest scop.

Acesta constă în:

i. Măsurarea temperaturii cu termometrul non-contact; temperatura înregistrată nu trebuie sa depășească 37,3 grade Celsius;

ii. În cazul in care temperatura înregistrată depășește 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioada de 2-5 min de repaus;

iii. Dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/și prezența de simptome respiratorii și/sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute, personalul NU va fi primit la program;

iv.  Personalul cu simptome respiratorii, febră și cu oricare alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute nu se va prezenta la lucru și va anunța această situație conducătorului instituției; v. Personalul care a venit în contact cu o persoană confirmată cu SARS COV-2 nu se va prezenta la serviciu;

vi. Angajații care prezintă simptome respiratorii, febră și oricare alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute în timp ce sunt la serviciu vor merge acasă cât mai curând posibil si se vor adresa medicului de familie.

Masca facială va fi utilizată exclusiv la creșă, gradiniță, afterschool de către tot personalul angajat și trebuie schimbată o dată la 4 ore și ori de câte ori s-a umezit sau s-a deteriorat.

La intrarea în unitate, personalul va utiliza încălțăminte exclusiv pentru utilizarea în incinta acesteia. Mănușile de unică folosință sunt obligatorii la schimbarea scutecelor și în timpul efectuării curățeniei. După îndepărtarea mănușilor de unică folosință este obligatorie spălarea mâinilor cu apă și săpun, minimum 20 secunde.

Măștile si mânușile de unică folosință purtate vor fi colectate în vederea eliminării, în locuri special amenajate, în recipiente adecvate deșeurilor medicale. Persoană adultă desemnată și instruită pentru supravegherea copilului cu simptome respiratorii trebuie să se spele pe mâini după ce a predat copilul familiei, minim 20 de secunde cu apă si săpun. După plecarea copilului din unitate se va face curățenia si dezinfecția tuturor spațiilor si obiectelor utilizate de acesta (sala de grupă, dormitor, sala de mese, grupuri sanitare, locuri de joacă, jucării, etc). Copiii cu boli infecto-contagioase acute nu vor fi aduși la grădiniță, creșă, afterschool.

Temperatura copilului se va măsura de către părinți înainte de a pleca la creșă, gradiniță, afterschool. Dacă are simptome respiratorii sau febră (37,3° C sau mai mare), copilul nu merge la creșă, gradiniță, afterschool.

Transferul de obiecte sau echipamente între casă și unitate trebuie limitat la ceea ce este strict necesar: haine de schimb și încălțăminte suplimentară. Copiii nu trebuie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare. Părinții trebuie să ajute/supravegheze copiii să se spele pe mâini înainte de a pleca la creșă, grădiniță, afterschool.

Internațional

Studiu: Poluarea aerului cauzată de incendii este asociată cu 1,5 milioane de decese anual, la nivel mondial

Publicat cu

pe

Poluarea aerului cauzată de incendii este legată de peste 1,5 milioane de decese anual, la nivel mondial, potrivit unui studiu publicat în The Lancet, citat de dw.com.

Majoritatea deceselor sunt înregistrate în țările în curs de dezvoltare, se mai arată în studiu.

Numărul deceselor cauzate de poluarea aerului va crește în următorii ani

Numărul deceselor va crește în următorii ani pe fondul schimbărilor climatice, care fac ca incendiile de pădure să fie mai frecvente și mai intense.

Cercetătorii internaționali au analizat datele existente, cu privire la incendiile de pădure care fac adevărate ravagii în natură, dar și datele referitoare la arderile de teren practicate în agricultură pentru curățarea câmpurilor.

Peste 1,5 milioane de decese sunt asociate, anual, cu poluarea aerului din cauza incendiilor

Timp de 19 ani, mai exact din anul 2000 și până în 2019, cercetătorii au constatat că aproximativ 450.000 de decese pe an din cauza bolilor de inimă au fost strâns legate de poluarea aerului cauzată de incendii.

Totodată, alte 220.000 de decese din cauza bolilor respiratorii ar putea fi atribuite fumului și particulelor eliberate în aer de incendii.

La nivel mondial, un total de 1,53 milioane de decese din toate cauzele au fost asociate cu poluarea aerului cauzată de incendii, potrivit studiului.

 Cele mai frecvente decese au loc în țările sărace

Peste 90% dintre decesele cauzate de poluarea aerului din cauza incendiilor au loc în țările cu venituri mici și medii, iar aproape 40% dintre acestea sunt înregistrate doar în Africa subsahariană.  Cele mai multe decese de acest fel au loc în Republica Democrată Congo, China, India, Nigeria și Indonezia.

Spre exemplu, un număr record de arderi ilegale ale terenurilor agricole din nordul Indiei este parţial responsabil pentru norul de poluare cu aspect apocaliptic, cu concentraţii de microparticule nocive mult peste standardele internaţionale de sănătate, care acoperă capitala indiană, mai arată studiul.

Autorii studiului atrag atenția că ar trebui să se ia în calcul „acțiuni urgente” pentru a face față numărului mare de decese cauzate de incendii. Totodată, aceștia vorbesc și despre „nedreptatea climatică” cu care se confruntă țările sărace.

Câteva mijloace de evitare a fumului de la incendii sunt îndepărtarea de zona cea mai poluată, utilizarea purificatoarelor de aer și a măștilor, precum și rămânerea în casă. Chiar și așa, aceste mijloace nu sunt accesibile locuitorilor din aceste țări, mai arată cercetătorii.

Citește mai departe

Social

Paşaportul simplu electronic va fi livrat gratuit la orice adresă de pe teritoriul României, de la 1 ianuarie

Publicat cu

pe

Direcția Generală de Pașapoarte a anunțat că de la 1 ianuarie 2025, pașaportul simplu electronic va fi livrat gratuit la orice adresă de pe teritoriul României. Până în prezent, pașapoartele simple electronice erau livrate în schimbul contravalorii de 15,00 lei (TVA inclus).

„În prezent, paşapoartele simple electronice sunt livrate doar la adresa de domiciliu a solicitanţilor, în schimbul contravalorii de 15,00 lei (TVA inclus). Însă, începând cu data de 1 ianuarie 2025, cetăţenii care vor solicita eliberarea unui paşaport simplu electronic vor avea posibilitatea de a opta, la momentul depunerii cererii, pentru livrarea acestuia, gratuit, la orice adresă de pe teritoriul României. Acest serviciu nu determină modificări ale costului paşaportului simplu electronic, contravaloarea acestuia rămânând neschimbată”, a transmis, marţi, MAI, într-un comunicat de presă.

Paşaportul simplu electronic va fi livrat gratuit la orice adresă de pe teritoriul României

Cetăţenii vor putea solicita livrarea paşaportului simplu electronic nu doar la adresa de domiciliu, ci la orice altă locaţie convenabilă aleasă.

„Această măsură este adaptată nevoilor cetăţenilor şi continuă demersurile de modernizare şi digitalizare a serviciilor publice oferite de structurile de paşapoarte, cu sprijinul  Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” – S.A., având ca obiectiv principal reducerea timpului şi a efortului necesar pentru obţinerea paşapoartelor româneşti. Solicitanţii de paşapoarte simple electronice care vor depune cererile în data de 03 ianuarie 2025, vor putea ridica documentele de călătorie de la ghişeele de paşapoarte începând din data de 10 ianuarie 2025 sau, în funcţie de opţiunea acestora, vor putea beneficia, fără niciun cost, de serviciul de expediere la orice locaţie indicată în momentul depunerii cererii, astfel cum am precizat mai sus”, a mai trasmis sursa citată.

Costul pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani este de 258 lei, iar costul unui paşaport simplu electronic pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 12 ani este 234 lei.

Citește mai departe

Social

Ministerul Energiei a prelungit cu un an termenul pentru montarea repartitoarelor în locuințe. Cei cu venituri mici primesc sprijin financiar

Publicat cu

pe

Ministerul Energiei a amânat cu un an termenul până la care locatarii din apartamentele racordate la sistemul centralizat de încălzire trebuie să își instaleze repartitoarele. Noul termen stabilit de Guvern este 31 decembrie 2025.

„O veste bună la final de an. În şedinţa de Guvern din 30 decembrie, am propus şi am obţinut amânarea până la 31 decembrie 2025 a prevederilor legale care obligau locatarii din locuinţele racordate la sistemul centralizat de încălzire să îşi instaleze repartitoare, sub sancţiunea unor amenzi contravenţionale. Articolul a fost adăugat la OUG privind măsurile fiscal-bugetare pentru 2025”, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

A fost prelungit termenul pentru montarea repartitoarelor în locuințe

Burduja a spus că a fost luată şi decizia de a fi menţinut sprijinul financiar de până la 750 de lei pentru gospodăriile vulnerabile, destinat achiziţiei şi instalării acestor sisteme, conform unei ordonanţe promovate la începutul mandatului său anterior.

„În perioada următoare, Ministerul Energiei va iniţia un act normativ pentru detalierea mecanismului de acordare a acestui sprijin. Răspundem astfel solicitărilor venite din partea cetăţenilor, oferind atât timp suplimentar pentru conformare, cât şi sprijin real pentru cei care au nevoie. Pentru că această obligaţie a fost amânată an de an, ne dorim ca aceasta să fie ultima prorogare de termen, având în vedere că pe parcursul anului 2025 vom avea funcţional şi mecanismul de sprijin pentru familiile vulnerabile pentru montarea repartitoarelor”, mai afirmă Sebastian Burduja.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare