Connect with us

Internațional

Cu ocazia Earth Hour – Ora Pământului, 180 de ţări, inclusiv România, sting astăzi simbolic lumina, timp o oră

Publicat cu

pe

terra-8-1024x640

Palatul Cotroceni şi Parlamentul vor stinge simbolic lumina, sâmbătă, între orele 20.30 şi 21.30, pentru a marca participarea la campania „Ora Pământului”, cel mai mare eveniment menit să atragă atenţia asupra schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii.

Peste 180 de ţări şi teritorii se reunesc şi anul acesta pentru a atrage atenţia asupra schimbărilor climatice şi pierderii biodiversităţii, dar şi pentru a inspira oameni, comunităţi, companii, guverne să acţioneze pentru a stopa declinul biodiversităţii.

Kenya, de exemplu, intenţionează să planteze 1 miliard de copaci până în 2030, pentru a reface pădurile. În Malaysia, oamenii au iniţiat o petiţie pentru a pune conservarea tigrilor pe agenda publică naţională. Ecuadorul militează în capitala Quito pentru o lege care să interzică obiectele din plastic de unică folosinţă, iar Finlanda va provoca peste un sfert din populaţia ţării să adopte o dietă mai prietenoasă cu planeta.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că se alătură pentru al cincilea an consecutiv, campaniei „Earth Hour” – Ora Pământului, în acest sens iluminatul Palatului Cotroceni fiind înrerupt, sâmbătă seara, timp de o oră.

De asemenea, Camera Deputaţilor va fi, şi anul acesta, partener al organizaţiei internaţionale „World Wide Fund for Nature” sprijinind cea mai mare acţiune voluntară de mediu, „Earth Hour – Ora Pământului în România”. Pentru marcarea evenimentului, iluminatul interior şi exterior al Palatului Parlamentului va fi întrerupt sâmbătă, între orele 20.30 şi 21.30, potrivit unui anunţ pe site-ul instituţiei.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Internațional

România intră oficial în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025. Consiliul JAI a votat eliminarea controalelor la frontierele interne terestre

Publicat cu

pe

România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025. Ministrii de interne ai Uniunii Europene au adoptat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria și România începând cu anul viitor.

România, oficial în Schengen de la 1 ianuarie 2025

Comisia Europeană salută hotărârea unanimă a Consiliului de a ridica controalele la frontierele interne terestre cu România și Bulgaria de la 1 ianuarie 2025, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

„România va fi membru cu drepturi depline în spaţiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025. Este o decizie istorică care a fost luată în urmă cu puţin timp la Consiliul JAI reunit la Bruxelles. Aceasta este o victorie a dreptăţii şi a demnităţii naţionale şi un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetăţeni de mâna a doua în Europa! Este, înainte de toate, un triumf al tuturor românilor, indiferent de opţiunea politică sau de situaţia socială. Este o victorie a muncii în echipă pentru binele ţării. Pentru că la acest moment au contribuit lideri de opinie din ţară şi din străinătate, personalităţi publice şi oameni obişnuiţi, alături de miniştri, diplomaţi, europarlamentari şi tehnicieni din zeci de instituţii.

Pentru companiile româneşti care fac afaceri cu parteneri din statele europene, eliminarea controalelor la frontiere va facilita comerţul şi va reduce costurile logistice. Asta înseamnă că mărfurile româneşti vor deveni mai competitive, ceea ce va stimula economia şi va crea noi oportunităţi de afaceri şi locuri de muncă. Iar, pentru români, această decizie aduce beneficii concrete şi imediate. Mai ales pentru cei din diaspora, care călătoresc frecvent în România, în special în perioada sărbătorilor. Nu se va mai sta zeci de ore la frontiere, ci se va circula liber, fără controale suplimentare. Asta înseamnă mai mult timp petrecut cu familiile şi mai puţin stres în călătorii”, a declarat, joi, Marcel Ciolacu.

Citește mai departe

Internațional

Apple integrează ChatGPT în SIRI pentru iPhone, iPad și Mac. Ce funcții se mai introduc

Publicat cu

pe

Apple a lansat, miercuri, actualizări software pentru iPhone, iPad și Mac, incluzând integrarea ChatGPT în asistentul vocal Siri, potrivit CNBC, citat de news.ro.

Apple integrează ChatGPT în Siri

Noua funcție se activează când utilizatorii îi adresează lui Siri întrebări mai complexe pe care software-ul Apple le consideră mai potrivite pentru răspunsurile generate de ChatGPT.

Funcția integrează protecții avansate ale confidențialității, astfel încât OpenAI nu va stoca cererile utilizatorilor, a precizat Apple.

Va fi folosit modelul GPT-4o al OpenAI, iar utilizatorii nu vor fi nevoiți să-și creeze conturi pentru acest beneficiu.

Actualizarea iOS 18.2 este parte a suitei „Apple Intelligence”, care susține campania de marketin a iPhone 16.

Ce noi funcții integrează Apple, alături de ChatGPT

Printre noile funcții se numără aplicația „Playground” pentru generarea imaginilor pe baza textului sau a altor informații și „Image Wand”. Acesta din urmă este un instrument pentru eliminarea obiectelor sau imperfecțiunilor din fotografii.

Integrarea ChatGPT este disponibilă doar pe modelele mai recente de iPhone – iPhone 15, iPhone 15 Pro şi iPhone 16.

Utilizatorii care nu au activat încă ”Apple Intelligence” pot solicita acces printr-o listă de aşteptare în aplicaţia de setări.

Citește mai departe

Internațional

Comisia Europeană solicită TikTok să răspundă în 24h în legătură cu alegerile din România, după declasificarea documentelor privind campania lui Călin Georgescu

Publicat cu

pe

Comisarul european pentru servicii digitale, Henna Virkkunen, a anunțat, vineri după-amiază, că Bruxelles-ul a trimis către TikTok o nouă cerere urgentă de informații. Platforma trebuie să-și sporească resursele pentru a contracara operațiunile de dezinformare.

TikTok trebuie să răspundă în fața Comisiei Europene, în legătură cu alegerile din România

„Suntem îngrijoraţi de indicii din ce în ce mai numeroase privind o operaţiune de influenţă online străină coordonată care vizează alegerile în curs din România, în special pe TikTok”, a scris pe X comisarul Henna Virkkunen.

Aceasta a spus că Bruxelles-ul a luat măsuri privind TikTok în baza legii comunitare referitoare la serviciile digitale (DSA).

Astfel, a trimis o cerere urgentă de informaţii către companie, „în lumina ultimelor informaţii declasificate”, după ce joi a emis deja un ordin de păstrare a datelor care acoperă întreaga perioadă electorală.

Totodată, Comisia Electorală a emis un apel către TikTok referitor la „remedierea urgentă” a politicilor sale de moderare şi amplificare şi la respectarea reglementărilor electorale prevăzute de DSA.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Thomas Regnier, a declarat că oficialii „îngrijoraţi de indicii privind operaţiuni de influenţă online străine coordonate care vizează alegerile din România, în special pe TikTok”, acesta fiind și motivul pentru care Comisia a luat o măsură suplimentară în cadrul DSA.

„Comisia a trimis către TikTok o nouă solicitare de informaţii, de data aceasta solicitând platformei să transmită observaţii cu privire la problemele ridicate în documentele de informaţii care au fost declasificate de autorităţile române, precum şi informaţiile transmise şi acţiunile întreprinse de TikTok ca urmare a acestor aspecte”, a spus Regnier.

Purtătorul de cuvânt a precizat că TikTok are obligaţia de a furniza Comisiei toate aceste informaţii în termen de 24h. Termenul este atât de scurt „tocmai pentru că TikTok trebuie să îşi intensifice resursele pentru a contracara manipulările de informaţii înainte de alegerile din weekend-ul care urmează”.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că aceşti paşi au fost făcuţi în urma declasificării documentelor secrete de către autorităţile române.

„În ceea ce priveşte elementele generale despre care ştiam, am luat, aşa cum am spus, măsuri rapide. Adică, deja săptămâna trecută, pe 29 noiembrie, am emis o cerere de informaţii, una iniţială. Am avut o masă rotundă cu platforme online foarte mari şi cu un coordonator naţional al serviciilor digitale din România. Ieri, am emis ordine de reţinere către platformă, deci s-au luat măsuri. Acum, de ce a fost emisă această cerere de informaţii ? Aceasta se referă în mod specific la documentele declasificate, adică acestea au fost declasificate de autorităţile române pe 4 decembrie, serviciile Comisiei, am spus-o ieri, au avut timp să le primească şi să le evalueze şi, pe baza evaluării noastre, am decis să trimitem o altă cerere de informaţii către TikTok, pentru că vrem mai multe informaţii în mod specific despre aceste documente declasificate”, a explicat Thomas Regnier.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare