Business
Comunitatea locală din Mureș, cu ochii pe Romcab: termen crucial pe 18 iunie în dosarul falimentului
La doar câteva zile după controversata decizie prin care Romcab a fost trimisă în faliment, atenția se mută din nou asupra Tribunalului Mureș. Pe 18 iunie urmează să fie analizată cererea formulată de Meinhart privind intrarea companiei în faliment, într-un dosar care continuă să provoace dezbateri și îngrijorare la nivel local.
Cererea Meinhart va fi analizată de același judecător-sindic care a dispus anterior intrarea Romcab în faliment.
Decizia anterioară de faliment a generat reacții puternice, după ce reprezentanții Romcab au susținut că societatea se afla pe un trend de redresare și că existau argumente juridice și economice care justificau continuarea activității. Compania a contestat hotărârea și a acuzat existența unor presiuni și interese externe care ar urmări împingerea societății spre faliment, acuzații care au amplificat tensiunile din jurul dosarului.
Oamenii din județ au asistat neputincioși la o încercare greu de explicat, de distrugere a unui operator economic de prim rang, cu o istorie de multe decenii.
“Cineva parcă uneltește să distrugă Romcab și să îl pună la dispoziția competitorilor din străinătate”, reclamă oamenii din Mureș, îngroziți efectiv de intențiile de împingere în faliment a firmei.
Potrivit reprezentanților companiei, Romcab a ajuns la înțelegeri cu creditorii privind plata creanțelor și continuarea activității economice. De altfel, creditorii susțin menținerea activității industriale și evitarea intrării în faliment, argumentând că producătorul de cabluri are în continuare sustenabilitate comercială.
În acest context, ședința din 18 iunie este privită ca un nou moment-cheie nu doar pentru viitorul companiei, ci și pentru economia județului Mureș.
La nivelul județului Mureș, situația continuă să genereze stres și incertitudine. Comunitatea locală, angajații și partenerii de afaceri urmăresc cu atenție fiecare evoluție, conștienți de impactul pe care o eventuală confirmare a falimentului l-ar putea avea asupra economiei locale și asupra locurilor de muncă dependente de activitatea companiei. Potrivit datelor prezentate de companie, Romcab are peste 100 de angajați direcți, iar prin furnizori, colaboratori și alte firme partenere activitatea sa susține indirect câteva sute de locuri de muncă.
În contextul dificultăților economice din regiune și al reducerii activității unor mari companii industriale, precum Azomureș, Romcab rămâne unul dintre puținele repere industriale importante ale economiei locale.
O eventuală intrare în faliment ar putea avea efecte atât asupra angajaților și partenerilor comerciali, cât și asupra capacității industriale locale, într-un județ care, în ultimii ani, a atras mai puține investiții majore comparativ cu alte centre regionale precum Cluj-Napoca sau Brașov.
Business
TNF 2026: București și Ilfov generează peste jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) prezintă distribuția pe județe a celor 12.943 de companii clasate pe primele 10 poziții în Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, care au realizat o cifră de afaceri cumulată de 299,47 miliarde euro și un profit din exploatare de 26,52 miliarde euro. Toate cele 41 de județe și municipiul București sunt reprezentate în clasamentul național.
Capitala concentrează 3.413 companii clasate, care realizează o cifră de afaceri de 132,01 miliarde euro (44,08% din total) și un profit din exploatare de 11,67 miliarde euro (44%) și angajează 515.697 de salariați. Împreună cu județul Ilfov (979 de companii și 26,99 miliarde euro cifră de afaceri), Bucureștiul generează 53,09% din cifra de afaceri a clasamentului.
După București și Ilfov, cele mai mari cifre de afaceri se înregistrează în județele Argeș (13,37 miliarde euro), Cluj (13,01 miliarde euro), Timiș (10,16 miliarde euro) și Bacău (8,47 miliarde euro). Clujul ocupă locul al treilea în țară după numărul de companii clasate (748), profitul din exploatare (1,45 miliarde euro) și numărul de salariați (67.992), urmat de Timiș, cu 526 de companii și 64.995 de salariați.
Județul Sibiu înregistrează cea mai ridicată rentabilitate: companiile clasate de aici au obținut un profit din exploatare de 1,24 miliarde euro la o cifră de afaceri de 6,11 miliarde euro, ceea ce corespunde unei rate a profitului din exploatare de 20,3%, de peste două ori media clasamentului (8,86%). Rate ridicate ale profitului din exploatare au obținut și companiile de top din Neamț (14%), Iași (12,4%) și Cluj (11,1%).
Din perspectiva cifrei de afaceri pe salariat, cele mai ridicate valori se înregistrează în județele Giurgiu (aproximativ 294.000 de euro), Argeș (293.700 de euro), Ilfov (287.100 de euro) și Constanța (285.900 de euro), peste media clasamentului, de aproximativ 218.000 de euro.
Despre Topul Național al Firmelor
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) realizează, începând din 1994, Topul Național al Firmelor (TNF), fiind singura instituție abilitată printr-o lege organică să stabilească o astfel de ierarhie la nivelul întregii țări. Pentru ediția 2026, au fost analizate 945.739 de bilanțuri financiar-contabile, dintre care 366.550 au intrat în competiția pentru primele 10 poziții, în conformitate cu metodologia implementată de Camerele de Comerț din toate județele țării. Clasamentul se bazează pe cinci indicatori economici esențiali: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat.
Business
Cel mai mare Târg de Nunți din Dobrogea revine la Constanța
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, Constanța găzduiește o nouă ediție a Târgului de Nunți, un eveniment dedicat cuplurilor care își pregătesc nunta pentru 2027 și 2028.
Timp de trei zile, Complex Dorna – Mamaia devine locul de întâlnire pentru viitorii miri și peste 40 de furnizori din industria evenimentelor. Rochii de mireasă, costume de ginere, verighete, servicii foto-video, decoruri, flori, locații, torturi și soluții de entertainment vor fi reunite într-un singur spațiu, într-un format care le permite vizitatorilor să descopere, să compare și să discute direct cu profesioniștii din domeniu.
Colecții noi, oferte speciale și experiențe live
Ediția din această toamnă aduce în prim-plan mai multe momente dedicate celor care își caută furnizorii și își doresc să vadă, să testeze și să descopere înainte de a lua o decizie.
Printre punctele de interes ale târgului se numără:
- Lansări de colecții – creatori și branduri din domeniul modei pentru evenimente vor prezenta noi modele de rochii de mireasă și costume de ginere;
- Oferte speciale valabile în perioada târgului – furnizorii participanți vor pregăti reduceri și condiții comerciale dedicate celor care aleg să contracteze servicii în cele trei zile ale evenimentului;
- Degustări și demonstrații – vizitatorii vor putea descoperi propuneri de candy bar, cocktailuri și alte elemente care completează experiența unei nunți;
- Momente artistice live – formații și artiști din Constanța vor prezenta soluții de entertainment și vor oferi viitorilor miri ocazia de a vedea atmosfera pe care o pot crea în cadrul unui eveniment.
Un weekend pentru cei care își pregătesc nunta cu timp înainte
Târgul se adresează în special cuplurilor care își planifică nunta în 2027 sau 2028, perioadă în care multe dintre deciziile importante pot fi luate din timp: alegerea locației, a fotografului și videografului, a ținutelor, a formației sau DJ-ului, a decorului și a celorlalte servicii care construiesc, pas cu pas, atmosfera evenimentului.
Prin faptul că aduce în același loc furnizori din mai multe zone ale industriei, Târgul de Nunți le oferă viitorilor miri ocazia să vadă lucrurile mai aproape, să vorbească direct cu oamenii din spatele serviciilor pe care le caută și să descopere, pe loc, variante care li se potrivesc. Timp de trei zile, furnizorii și cuplurile se întâlnesc într-un cadru relaxat, în care întrebările, ideile și deciziile de organizare pot veni firesc, una după alta. Pentru că, până la urmă, planificarea unei nunți nu înseamnă doar liste și programări, ci și bucuria de a vedea cum prinde contur ceea ce ți-ai imaginat.
Informații pentru vizitatori
Locație: Complex Dorna, Bd. Mamaia, Constanța
Program:
Vineri, 30 octombrie: 10:00 – 18:00
Sâmbătă, 31 octombrie: 10:00 – 18:00
Duminică, 1 noiembrie: 10:00 – 14:00
Accesul este gratuit.
Mesajul organizatorilor: „Organizarea unei nunți înseamnă multe alegeri, iar uneori sunt mai multe decât își imaginează un cuplu la începutul drumului. Ne-am dorit ca acest târg să fie un loc în care viitorii miri să poată descoperi, întreba, compara și, mai ales, să găsească răspunsuri direct de la oamenii care fac parte din această industrie. Ne dorim ca experiența să fie una firească și plăcută, nu doar o succesiune de liste, oferte și contracte. Pentru că, înainte de toate, o nuntă începe cu o idee, cu emoție și cu bucuria de a o imagina.”
Business
România–Pakistan: oportunități de cooperare economică, discutate la Constanța
Relațiile economice dintre România și Pakistan au fost tema unei întâlniri desfășurate astăzi, 8 octombrie a.c., la Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA), în cadrul misiunii comerciale desfășurate în România de Pakistan–Romania Business Council (PRBC).
Delegația pakistaneză, condusă de Atif S. Farooqi, a fost întâmpinată de Ruxandra Serescu, Director general al CCINA Constanța. La întâlnire au participat Adriana Arghirescu, Viceprimar al municipiului Constanța, și Sohail Shamim Firpo, Președintele Pakistan–Romania Business Council, alături de reprezentanți ai mediului de afaceri.
Vizita delegației în România a inclus București, Constanța, CCINA Constanța și Portul Constanța, precum și Brașov, într-un traseu care a urmărit contactul direct cu importante centre economice și cu mediul de afaceri românesc.
La Constanța, discuțiile s-au concentrat pe potențialul economic al județului și pe identificarea unor direcții concrete de colaborare între companiile românești și cele pakistaneze. Printre domeniile de interes s-au numărat transportul maritim și logistica, agricultura, industria textilă, energia, soluțiile de climatizare, tehnologia informației și securitatea cibernetică.

Un punct important al dialogului l-a reprezentat memorandumul de cooperare semnat în luna martie între Portul Constanța și Portul Karachi, întâlnirea de astăzi constituind o continuare a demersurilor pentru dezvoltarea schimburilor comerciale și logistice dintre România și Pakistan.
Delegația pakistaneză a vizitat și Portul Constanța, unde a avut ocazia să cunoască infrastructura portuară și să discute despre oportunități de cooperare în domeniul transportului și logisticii.
Pentru CCINA Constanța, întâlnirea a fost un prilej de a facilita contactul direct între reprezentanții mediilor de afaceri din România și Pakistan și de a deschide noi direcții de dialog și colaborare.
-
Business5 luni înainteViitorul Romcab depinde de deciziile instanței, în ciuda acordului cu creditorii
-
Business5 luni înainteCine vrea ca în Mureș să nu mai existe industrie locală? Compania Romcab, dată pe mâna austriecilor de la Meinhart
-
Business4 luni înainteCCIR deschide primul birou de reprezentare externă, în China, la Guangzhou
-
Business11 luni înainteSituație șocantă pe piața de energie. Hidroelectrica vinde mai scump energia către cei care cumpără mai multă și mai ieftin către cei care cumpără mai puțină
