Metrou la Otopeni

Documentaţia pentru licitaţia lucrărilor de structură ale Magistralei 6 a fost trimisă Agenţiei Internaţionale de Cooperare a Japoniei şi urmează să fie publicată în sistemul electronic al achiziţiilor publice după ce va obţine avizul JICA, a declarat, pentru Mediafax, directorul Metrorex, conform Mediafax.

„Documentaţia pentru licitaţie este pregătită, noi am transmis-o la JICA pentru a obţine un aviz conform acordului de împrumut încheiat de România cu Guvernul Japoniei prin agenţia JICA. În momentul la care dânşii vor aviza documentaţia, noi putem să încărcăm în sistemul electronic al achiziţiilor publice şi după ce va fi validă de ANAP putem demara procedura lucrărilor de structură. Depindem de acest aviz. Documentaţia e gata pentru demararea achiziţiei lucrărilor de structură”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marin Aldea, directorul general al Metrorex.

Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei a avut, în perioada 30-31 octombrie 2017, mai multe discuţii cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor pe tema proiectului Magistralei 6. 1 Mai – Otopeni, potrivit unui comunicat emis, miercuri, de Metrorex.

Vizita reprezentanţilor JICA la Bucureşti a vizat stadiul implementării proiectului „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional – Henri Coandă”, proiect co-finanţat prin acordul de împrumut semnat la Tokyo, în data de 10 martie 2010 între România şi JICA.

„Reprezentanţii Agenţiei Internaţionale de Cooperare a Japoniei au purtat discuţii cu reprezentanţii conducerii Ministerului Transporturilor: Secretarul de Stat, Ninel Cercel, Secretarul de Stat, Maria Magdalena Grigore, directorii direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, conducerea Ministerului Finanţelor Publice, Directorul General al Metrorex, Marin Aldea şi reprezentanţi ai Metrorex, precum şi reprezentanţi ai consultanţilor proiectului şi al altor instituţii implicate în acest proiect”, se arată în comunicatul citat.

Linia de metrou Magistrala 6 va asigura legătura reţelei de metrou a municipiului Bucureşti cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni.

Proiectul pentru Magistrala 6 a parcurs, până la acest moment, etape în care au fost aprobate de către autorităţile statului o serie de acte normative: indicatorii tehnico-economici, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov, iar în data de 20 iulie 2017 a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 496/2017 privind declanşarea procedurilor de expropriere aferente proiectului.

„Urmează continuarea proiectului printr-o serie de acţiuni specifice etapei de licitaţie pentru execuţia lucrărilor de structură”, se mai arată în comunicat.

Proiectul Magistrala 6 de metrou este aprobat în principalele strategii de transport: Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 Bucureşti-Ilfov, Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi Master Planul General de Transport.

Oportunitatea realizării investiţiei a fost stabilită în conformitate cu planurile generale de dezvoltare ale sistemului de transport public al oraşului, propusă şi justificată în planurile generale, studiile de transport şi strategiile de dezvoltare din ultimii ani, respectiv: „Strategia globală pentru dezvoltarea şi modernizarea transportului cu metroul în Bucureşti 2008-2030” (redactat în 2009), „2035 Conceptul Strategic pentru Bucureşti” (CSB) şi „Strategia de dezvoltare pentru transportul public în perioada 2016-2030”, precizează Metrorex.

Valoarea totală a investiţiei pentru reţeaua de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni este de 5,29 miliarde de lei, inclusiv TVA, lungimea totală fiind de 16 km.

Investiţia este finanţată prin Acordul de Împrumut ROM P5 din martie 2010 încheiat între România şi Agenţia Internaţională de Cooperare a Japoniei (JICA) în valoare de 41.870 de milioane de yeni japonezi (aproape 320 de milioane de euro). Acest împrumut este acordat în condiţii de 1,7% dobândă anuală şi cu perioada de rambursare începând cu 2017. Valoarea deja asigurată pentru finanţarea acordată acoperă în întregime serviciile de consultanţă şi supervizare lucrări şi aproape 33% din valoarea aferentă lucrărilor de execuţie.

Etichete:

COMENTARII

Comments

Hi! order provigil very good internet site.

Hello there! [url=http://onlinepharmacy.gdn/#best-online-pharmacy]online pharmacy[/url] great web site.

Hello! best online pharmacy no rx very good web page

Hello! percocet best online pharmacy good web page

Hello there! viagra best online pharmacy beneficial web page

Hi! remote consultation online pharmacies beneficial web page

Hi! meds best online pharmacy beneficial internet site

Hi there! [url=http://propecia-365.com/#buy-propecia-usa]buy propecia hong kong[/url] beneficial website.

Hello! [url=http://propecia-365.com/#buy-propecia-online-pharmacy]how to buy propecia uk[/url] very good internet site.

Hi there! buy generic propecia in usa very good web site.

Generic Viagra Testimonials Viagra Kaufen Leicht Gemacht Priligy Como Funciona viagra online pharmacy Propecia Rogaine Female Hair Loss Viagra Europa Apotheke Amoxicillin Regimen For Tooth Propecia He Impotencia Order Plavix  International Pharmacy No Prescription Puedo Tomar Viagra Hipertension Brand Cialis And Levitra Doryx Microdox Bag Kamagra viagra High Dose Of Amoxicillin Topamax And Propecia For Sale Shipped Ups Isotretinoin Acne Discount Medicine Kamagra Livraison Express Secure Ordering Isotretinoin Amex Accepted Low Price Goutichine  Cialis Y Consumo De Alcohol Vente Kamagra Espagne Need Provera

Achat De Cialis Doctissimo [url=http://antabusefast.com]buy antabuse[/url] Cheapest Generic Viagra Cheapest Prices Albutrol Macrobid Bacterial Infections Where To Purchase Scottsdale Cialis Pills Shanghai How To Prescribe Amoxicillin [url=http://tadalaf20mg.com]generic cialis overnight delivery[/url] Cialis Tempo Di Azione Amoxicillin Uses Generic Progesterone Levitra 8 Compresse [url=http://realviaonline.com]online cialis[/url] Viagra Cialis Opiniones Pharmacy Online Without Prescription [url=http://cialiorder.com]canadian cialis[/url] Levitra Dosis Recomendada Amoxicillin With Coumadin Cialis Generique Vente

Propecia Vente Ligne [url=http://cidovir.com]cialis 40 mg[/url] Cold Medicine And Amoxicillin Come Usare Dapoxetina Cialis Farmaco Dosaggio Amoxicillin Erowids [url=http://crdrugs.com]cialis 20mg price at walmart[/url] Cialis One A Day Review Tadalafil 20mg Price Lasix Effets Secondaires [url=http://gnplls.com]levitra euros[/url] Zenegra 100 Chemical Properties Of Amoxicillin Buy Fluoxetine Uk [url=http://brandcial.com]canadian pharmacy cialis 20mg[/url] Comprare Il Viagra Su Internet Ciprofloaxin And Amoxicillin [url=http://gemeds.com]kamagra jelly 100mg ajanta pharma[/url] No Precreption Avodart 0.5 Mg Quanto Costa Il Cialis 20 Mg Triamterene Hctz For Sale [url=http://boijoy.com]levitra 20mg occasion[/url] Acheter Du Propecia Franceachat De Propecia En Espagne Prix Du Medicament Xenical Buy Kamagra Eu

Kamagra En Ligne Bordeaux buy priligy dapoxetine online canada Will Lasix Show Up On A Drug Test Zithromax Urethritis

Acquisto Sildenafil 100mg Order Tamoxifen Online Prednisone No Rx Needed [url=http://cheapviapill.com]viagra[/url] Official Site Propecia Generic Viagra 100 Mg Best Price Where To Purchase Progesterone 400mg Wokingham

Hydrochlorothiazide Drugs No Prescription Levitra Louer [url=http://drugsor.com]mail order levitra 90 day supply[/url] Provera Get Low Price Rask Levering Cialis

Howdy! [url=http://canadianonlinepharmacyhq.com/]cheap drugs cialis[/url] very good web site http://canadianonlinepharmacyhq.com

Howdy! [url=http://canadianonlinepharmacyhq.com/]viagra canadien pharmacy[/url] excellent website http://canadianonlinepharmacyhq.com

Howdy! [url=http://canadianonlinepharmacyhq.com/]canada pharmacy generic cil[/url] good internet site http://canadianonlinepharmacyhq.com

Hi there! [url=http://canadianonlinepharmacyhq.com/]generic viagra online canada pharmacyqg[/url] excellent internet site http://canadianonlinepharmacyhq.com

Cialis Et Kamagra [url=http://bycheapvia.com]viagra online[/url] Acheter Cialis Generique Canada Viagra 40 Pills For 99 Acheter Cialis A Paris Sans Ordonnance Amoxicillin Causes Tinnitus Viagra E Varicocele [url=http://bmpha.com]achat du levitra en belgique[/url] Il Cialis Generico E Sicuro Amoxicillin Dosage Infant Cheap Prevacid Solutabs Cialis Sem Receita Propecia Farligt For Kvinnor [url=http://buysildenaf.com]viagra[/url] Levitra Generique En France Cialis Buy Fluconazole Without A Prescription Ha 45 Amoxicillin Capsule Achat Cialis Allemagne [url=http://brandciali.com]canadian pharmacy cialis 20mg[/url] Riga Viagra Cialis Levitra Zithromax Group B Strep

Pharmacy World Canada Reviews cialis 5 mg Cialis E Varicocele Acheter Viagra Par Virement Bancaire Cialis Quoi Sert

Where can i buy isotretinoin North Ayrshire Want To Buy Shipped Ups Dutasteride Visa Medicine viagra Canadian Pharmacies Top Best Propecia Without A Health

Cialis Prix Public Acheter Priligy order levitra at walmart Cialis Effet Recherche Propecia On Sale

Priligy Df [url=http://brandcial.com]generic cialis[/url] Comprar Kamagra En Espana Jessicas Center Progresso Mexico Keflex Canine

Buy Generic Propranolol Online Ordering Cialis Propecia Finasteride 5mg [url=http://bycheapvia.com]online pharmacy[/url] Amoxicillin Uses Diarrhea

Doxycycline 100mg Canada cialis 5mg best price Discount Doxycycline Acne

Canadian Viagra Paypal Cialis Q Es [url=http://cpsmeds.com]buy cialis[/url] Ciplactin Cheapeast Direct Isotretinoin Order In Internet

Cephalexin Keflex Farmacia Espanol Propecia viagra Does Propecia Actually Work

Isotretinoin Cheap Internet With Free Shipping Over Night Cytotec 200ug Ai Viagra Halt Schnittblumen Langer Frisch propecia efectos adversos Walmart Prescription Prices

Viagra Ohne Rezept Online Apotheke Donde Comprar Cialis En Antofagasta Kamagra By Ajanta Pharma [url=http://durazy.com]viagra[/url] Cialis 2 5 Sun Exposure Amoxicillin Imitrex Buy U.S Canada Baclofene Injectable [url=http://rxbill7.com]cialis 5 mg[/url] Achat Viagra Generic

Propecia Free Offer [url=http://lowpricecial.com]cialis generic[/url] Priligy Modo De Uso Thrush And Cephalexin 500 Mg Priligy De L'Inde [url=http://cialonlinecs.com]cheapest cialis[/url] Que Es La Viagra Femenina Dosage Forms For Amoxil Potenzmittel Viagra Test Original Priligy Kaufen Cialis Efectos Con Alcohol Care [url=http://leviinusa.com]levitra samples[/url] Buy Nexium Esomeprazole Pfizer Vgr 100 Kamagra Canada Cialis Farmacia Acquisto [url=http://adrugo.com]cialis prices[/url] Buy Cialis With No Perscription Is Cephalexin A Form Of Amoxicillin [url=http://ac-hut.com]cialis 20mg price at walmart[/url] Testimonianze Uso Cialis Cephalexin Image

Farmacie Online How To Compound Amoxicillin Suspension [url=http://purchasecial.com]cialis canada[/url] Dog And Cephalexin And Cysitis Viagra Pfizer Gut Amoxicillin Squirrels Propecia Hautarzt [url=http://tadalaf.com]cialis without prescription[/url] How Much Is Amoxicillin 875 Fedex isotretinoin tablet cheap Vendo Viagra Cialis Propecia [url=http://corzide.com]viagra[/url] Can You Still Get Accutane From Canada Propecia Perdida De Pelo What Else Is There Besides Amoxicillin Xenical Son Prix [url=http://viaapill.com]viagra[/url] Cheap Generic Celebrex Clomid 5000 Priligy Tablets [url=http://viaabuy.com]viagra[/url] Comment Trouver Du Viagra Sans Ordonnance

Jelly Viagra Effexor Xr Online No Prescription Kamagra Papel [url=http://cheapcheapvia.com]viagra[/url] No Perscription Priligy Combined With Cialis Amoxicillin And Epstein Barr [url=http://genericviabuy.com]viagra[/url] Amoxicillin Doses Viagra Taglich [url=http://cidovir.com]cheapest cialis 20mg[/url] Cialis Acquisto In Farmacia Tomar Propecia Comprar Where To Buy Periactin Pills Buy Plavix 75 Mg Uk Viarga Le Prix Du Kamagra [url=http://adrugo.com]cheap cialis online[/url] Belladonna Medication Viagra Le Plus Puissant [url=http://66pills.com]viagra[/url] Amoxicillin Skin Disorders Dosage Viagra 100 Cialis Web Overnight For Usa Order Viagra Online [url=http://boijoy.com]cialis levitra viagra autres[/url] Cialis Generico Online Italia Purchase Discount Isotretinoin

No Prescription Atomoxetine canadian pharmacy cialis Amoxicilina Amoxycillin Price With Free Shipping

Amoxicillin 875 Mg Liquid Where Can I Buy Retin A Online? Amoxicillin Crohn'S [url=http://bpdrugs.com]cheap cialis[/url] I Want To Buy Benemid Actu Viagra Medicament Worldwide Levaquin On Line Precio Propecia Principio Activo [url=http://brandciali.com]where to buy cialis online safely[/url] Prescribing Information For Amoxicillin Order Cialis Online Canada [url=http://yafoc.com]propecia ejercicios[/url] What Does Cephalexin Cure Brand Viagra Cheap Cialis Daily Vergleich Cash On Delivery Progesterone Amex Cheap Viagra 100 Preis 12 [url=http://crdrugs.com]cialis no prescription[/url] Clobetasol Canada With Next Day Delivery Tyneside Buy Cialis In Israel 217 Tomar Viagra Anos El Cialis Sirve [url=http://lapizmoon.com]buy cialis[/url] Cialis From Canada Nuovo Farmaco Dapoxetina Acheter Priligy Bon Marche Ed Meds With No Rx How Much Does Cialis Cost Buy Finasteride 5mg With Amex [url=http://via100mg.com]online pharmacy[/url] Cialis generika 20mg kaufen

Kamagra Oral Jelly Auch Fur Die Frau Keflex And Lung Infections cialis for sale Where To Buy Clalis Drugs Cheap Celexa No Prescription Genuine Viagra Online canadian pharmacy cialis 20mg Cialis 5mg From India Viagra Shipped From United States Compra Cialis Farmacia Comprar Cialis Viagra Farmacia viagra prescription Overnight Cialis Delivery Propecia Gestacion Levitra Stuffy Nose Kosten Levitra Bayer Vital generic cialis canada Cialis 20 Mg Posologia Propecia Finasteride Amoxicillin Vs Augmentin Clobetasol Medicine Internet No Doctor canadian pharmacy cialis Farmacie On Line Italia Cialis Vendre Viagra Besoin Ordonnance No Prescription Fluoxetine buy viagra Want to buy isotretinoin Farmacias Kamagra

Quetiapine Online Acheter Cialis Generique France generic viagra No Prescription Generic Ed Meds Plavix Why Is My Alli So Expensive Cialis Acheter Forum cialis Effects Of Tadalis Sx Soft Women Using Levitra Cephalexin Strep Dosage online pharmacy Comprar Viagra En Tenerife Cialis Filmtabletten 5mg

Venta De Viagra Para Hombres [url=http://cialgeneri.com]cialis[/url] Buy Cialis Online 20mg Propecia Educacion Difference Cialis And Viagra Generic Online Macrobid 100mg Internet Canada Overseas Without Rx Oregon [url=http://leviplus.com]viagra vs cialis vs levitra reviews[/url] Mexican Pharmacy No Prescription Needed Decadron Mail Order [url=http://ausgsm.com][/url] Retin A From Online Store Amoxicillin For Nocturia Buy Generic Cialis 20 Mg Comprar Cialis Por Internet Espana Accutane Online Pharmacy Uk [url=http://cheapvia25mg.com]viagra online pharmacy[/url] Acheter Priligy Dapoxetine Uk

Acheter Cytotec Comprar Cialis En Barcelona Keflex Anitbiotic For Abscess Tooth [url=http://lapizmoon.com]cialis 40 mg[/url] Cialis Preis Frankreich

Acquista Propecia Per Cephalexin Suspension Stability Room Buy Dapoxetine 90mg Generic [url=http://purchasecial.com]tadalafil cialis from india[/url] Vente Viagra Kamagra Viagra Giapponese Que Es Cialis Super Active No Prescription Cialis Kamagra Pillen [url=http://curerxfor.com]viagra[/url] Buy Kamagra Internet Compra Cialis Online Senza Ricetta [url=http://cure-rx.com]cialis without a doctor's prescription[/url] Kamagra Chewable Anuncios De Kamagra Vendita Cialis Farmacia Viagra For Sale Canada Pharmacy Canada.Rx.Connection [url=http://cialonlineno.com]buy generic cialis online[/url] Buy Orlistat Capsules Acquistare Cialis Viagra Viagra Levitra Contre Cialis Viagra Se Vende Libre Propecia Culturismo Baclofene Amm [url=http://rxbill7.com]cialis vs viagra[/url] Zithromax Purpose Acheter Du Viagra En Andorre [url=http://realviaonline.com]canadian cialis[/url] Generic Viagra 50 Mg Cheap For Sale Noble Drugstore

Need Generic Direct Progesterone Discount Ups Store Amex Amoxicillin 500 Mg Price [url=http://vhsfp.com]buy viagra[/url] Buy Nexium From India

Bentyl Tab Saturday Delivery Generic Cialis E20 [url=http://tadalaf20mg.com]п»їcialis[/url] discount generic accutane Acquisto Finasteride Propecia

Adauga comentariu

Actualitate

Top Articole

Video