Connect with us

Internațional

Comisia Europeană denunță „un amestec fără precedent” al Rusiei în referendumul primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Maia Sandu: „Un atac împotriva democrației”

Publicat cu

pe

Comisie Europeană (CE) denunță, luni, „un amestec fără precedent” al Rusiei în referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) și primul tur al alegerilor prezidențiale moldovene, relatează AFP, citat de news.ro.

Noi am arătat că votul a avut loc într-un context al unui anestec şi al unei intimidări fără precedent ale Rusiei (…) cu scopul de a destabiliza procesul democratic în Republica Moldova”, a declarat într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, un purtător de cuvânt al CE, Peter Stano.

Maia Sandu: „Un atac fără precedent împotriva democrației”

Referendumul pentru înscrierea în Constituție a obiectivului aderării Republicii Moldova la UE a condus la rezultate foarte strânse, conform unor rezultate aproape definitive publice luni de Comisia Electorală.

Tabăra „nu” s-a menținut mai mult timp în frunte, însă ulterior, tabăra „da” a preluat conducerea cu 50,28% din voturile exprimate.

Maia Sandu a denunțat „un atac fără precedent împotriva democrației”.

„Grupuri criminale, acţionând împreună cu cu forţe ostile străine faţă de interesele noastre naţionale ne-au atacat ţara cu lovituri de zeci de milioane de euro şi propagandă”, cu scopul de a „ne prinde ţara în capcana incertitudinii şi instabilităţii”, a spus Maia Sandu în fața presei.

În ceea ce privește primul tur al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu, candidată la președinție, a obținut primul loc, cu 38% dintre voturile exprimate.

În cursul zilei de luni, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitro Peskov, a menționat că alegerile din Republica Moldova nu au fost libere, iar rezultatele au arătat o creștere „greu de explicat” a voturilor în favoara președintei în exercițiu Maia Sandu și UE.

Internațional

Preţul petrolului depăşeşte 80 de dolari pe baril după izbucnirea conflictului în Orientul Mijlociu

Publicat cu

pe

Preţul ţiţeiului a urcat peste 80 de dolari pe baril, pe fondul tensiunilor recente din Orientul Mijlociu. La deschiderea burselor asiatice, cotaţia ţiţeiului Brent cu livrare în aprilie a crescut cu 14%, ajungând la 82,37 dolari pe baril — cel mai ridicat nivel din ianuarie 2025. Şi ţiţeiul american West Texas Intermediate (WTI) a înregistrat o creştere de două cifre, potrivit Reuters și Agerpres.

După saltul iniţial, preţurile au pierdut o parte din câştiguri, menţinând totuşi o creştere de aproximativ 6% faţă de valorile de vineri seara. Majorarea bruscă survine după atacurile Israelului şi Statelor Unite asupra Iranului, soldate cu moartea liderului suprem iranian Ali Khamenei, urmate de contraatacuri iraniene şi restricţii asupra transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz — o rută vitală pentru aproximativ o cincime din transporturile zilnice de petrol la nivel mondial.

„Dacă nu apar rapid semnale de dezescaladare, ne aşteptăm la o reevaluare semnificativă a preţurilor petrolului”, a declarat Jorge Leon, şeful departamentului de analiză geopolitică de la Rystad Energy.

O creştere prelungită a preţurilor riscă să intensifice presiunile inflaţioniste globale şi să acţioneze ca o povară pentru consumatori şi afaceri, reducând cererea. În încercarea de a limita creşterile excesive, opt ţări membre ale OPEC+ au decis să majoreze producţia zilnică, însă transportul petrolului rămâne dependent de Strâmtoarea Ormuz.

Citește mai departe

Internațional

Zeci de zboruri anulate la București din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Publicat cu

pe

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat că 35 de curse aeriene au fost anulate luni, ca urmare a escaladării conflictului din Orientul Mijlociu. Este vorba despre 17 decolări și 18 aterizări spre și dinspre Israel, Dubai, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Egipt și Iordania, operate de FlyDubai, HiSky Europe, Israir Airlines, Qatar Airways, TAROM și Wizz Air Malta.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a recomandat cetățenilor români să anuleze sau să reprogrameze călătoriile către Israel și statele limitrofe direct afectate de conflict.

Situația a degenerat după ce Israelul și Statele Unite au lansat atacuri împotriva Iranului, fiind raportate explozii în Teheran, Tabriz și Isfahan. Ca răspuns, Iranul a lansat rachete și drone către baze americane din Bahrain, Qatar și Emiratele Arabe Unite, dar și către centre militare de pe teritoriul israelian, potrivit agenției EFE.

CNAB avertizează că situația este fluidă, iar pasagerii sunt sfătuiți să urmărească anunțurile companiilor aeriene pentru actualizări și eventuale modificări ale zborurilor.

Citește mai departe

Internațional

Escaladare militară în Orientul Mijlociu: conflictul se extinde în Liban și statele din Golf

Publicat cu

pe

Conflictul din Orientul Mijlociu a intrat în cea de-a treia zi a operațiunii militare comune desfășurate de Statele Unite și Israel împotriva Iran. Confruntările s-au extins dincolo de granițele iraniene, ajungând în Liban și în mai multe state din Golful Persic, în contextul unor represalii în lanț.

Armata israeliană a lansat noi atacuri aeriene asupra capitalei iraniene, Teheran, în timp ce gruparea Hezbollah a intrat direct în conflict, lansând atacuri asupra nordului Israelului din sudul Libanului. Ca răspuns, Israelul a bombardat capitala libaneză, Beirut, și alte ținte asociate Hezbollah, inclusiv depozite de armament și infrastructură militară. Potrivit unui prim bilanț, cel puțin 31 de persoane au murit și 149 au fost rănite în Liban.

Situația umanitară se degradează rapid. Ministerul Sănătății iranian a anunțat că 180 de persoane au murit într-un atac asupra unei școli din Minab, dintre care peste 100 ar fi copii. În plus, Spitalul Gandhi din Teheran a fost avariat în urma bombardamentelor. Organizația Mondială a Sănătății a calificat aceste informații drept „extrem de îngrijorătoare” și a cerut respectarea infrastructurii medicale în timpul conflictelor.

Pe plan militar, presa iraniană susține că a fost doborât un avion de vânătoare F-15 aparținând SUA, care s-ar fi prăbușit în Kuweit. Autoritățile din Kuweit au confirmat incidente aeriene, precizând însă că echipajele au supraviețuit.

Conflictul afectează tot mai mult regiunea Golfului. Bahrain a raportat primul deces în urma atacurilor iraniene, iar explozii au fost semnalate în orașe precum Dubai, Abu Dhabi, Doha și Manama. De asemenea, un nor dens de fum a fost observat deasupra ambasadei SUA din Kuweit, în contextul în care autoritățile au interceptat drone.

Pe plan diplomatic, premierul indian Narendra Modi și-a exprimat îngrijorarea față de escaladare în discuții cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, subliniind necesitatea protejării civililor și condamnând atacurile asupra Emiratele Arabe Unite.

În paralel, oficiali europeni au confirmat că mii de cetățeni ai Uniunii Europene se află încă în Iran, unii dintre aceștia având dublă cetățenie și neexprimând dorința de evacuare.

Situația este complicată și de evoluțiile politice interne din Iran. Președintele american Donald Trump a declarat că liderul suprem iranian, Ali Khamenei, a fost ucis în atacuri, împreună cu potențiali succesori identificați de Washington — afirmații care amplifică incertitudinea privind stabilitatea regimului de la Teheran.

În lipsa unor semne clare de dezescaladare, conflictul riscă să se transforme într-o confruntare regională de amploare, cu consecințe grave pentru securitatea internațională și populația civilă.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare