Connect with us

Publicat cu

pe

Regulamentul de aplicare a Codului Rutier va fi modificat din 8 august, când noi dispoziţii în domeniu vor intra în vigoare. Începând cu această dată, unii şoferi nu vor mai avea voie să traverseze drumurile publice pe trecerile destinate pietonilor şi nici să transporte persoane în stare de ebrietate. De asemenea, sunt actualizate reglementările privind obţinerea permisului de conducere, după ce noi reguli în domeniu au intrat în vigoare la începutul lunii iunie.

Regulamentul de aplicare a Codului Rutier va fi modificat, după ce un act normativ în acest sens a fost publicat recent. Hotărarea Guvernului nr. 480/2013 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 454, din 24 iulie 2013 va intra în vigoare la 15 zile de la publicare, adică în 8 august, scrie avocatnet.ro.

Conform acestui document, vor avea dreptul să conducă vehicule din categoria Tr şi posesorii permiselor de conducere valabile pentru una dintre categoriile B, BE, C sau CE, după cum urmează:

  • posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria B are dreptul să conduca tractor rutier, cu masa maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg;
  • posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria BE are dreptul să conducă tractor rutier, cu masă maximă autorizată de până la 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică de 3.500 kg;
  • posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria C are dreptul să conducă tractor rutier, cu masă maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică de 750 kg;
  • posesorul permisului de conducere valabil pentru categoria CE are dreptul să conducă tractor rutier, cu masă maximă autorizată mai mare de 3.500 kg, la care se poate ataşa o remorcă a cărei greutate maximă autorizată să fie mai mică decât greutatea maximă a tractorului.

În ceea ce priveşte obţinerea permisului de conducere, dispozitiile ce vor intra în vigoare în 8 august stabilesc , la art. 36, că, cursul de pregătire teoretică şi practică pentru susţinerea examenului de permisului de conducere este valabil un an de la data absolvirii.

De asemenea, conform prevederilor HG nr. 480/2013, candidaţii care au fost declaraţi „admis” la proba teoretică şi nu au finalizat examenul pentru obţinerea permisului de conducere vor susţine proba practică în conformitate cu reglementarile în vigoare la data promovării probei teoretice.

Politică

Anti-frauda a sesizat DNA în privința proiectului pe fonduri europene care a avut ca beneficiar firma lui Dan Barna

Publicat cu

pe

Ce bănuia toată lumea, s-a adeverit! Dan Barna și soția sa vor trebui să dea explicații pe tema neregulilor descoperite de la DLAF la proiectul “Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural”, proiect implementat la Alba Iulia.

Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF), susține, potrivit Mediafax, că în urma verificărilor au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală.

Beneficiarul proiectului a fost firma S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, care i-a aparținut lui Dan Barna și soției sale, Olga Totolici, care a fost administrator al firmei.

DLAF a anunțat că sesizată a fost secția a II-a a DNA.

Citește mai departe

Politică

Raluca Turcan: Suplimentarea de către Guvern a personalului din casele de pensii din județe, o necesitate absolută și o condiție pentru ca România să își respecte obligațiile asumate în PNRR

Publicat cu

pe

Suplimentarea de către Guvern a personalului din casele de pensii din județe este o necesitate absolută și o condiție pentru ca România să își respecte obligațiile asumate în PNRR, a declarat Ministrul Muncii, Raluca Turcan. 

“Am discutat astăzi la Sibiu despre situația evaluărilor de până acum (realizate în proporție de peste 12%) și apreciez sincer efortul colegilor din Casa de Pensii de a menține ritmul.

Știu că angajarea a încă 5 până la 9 persoane ar garanta încadrarea în termenul stabilit, la fel cum știu și că situații asemănătoare sunt peste tot în țară. Evaluez împreună cu specialiștii Ministerului Muncii și ai CNPP opțiunile pe care le avem pentru a rezolva această problemă. Suntem într-un dialog continuu atât cu Ministerul Finanțelor, cât și cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a găsi o soluție rapidă.

În paralel, însă, cu această preocupare, mă asigur periodic – și am făcut asta și la Sibiu – că evaluările dosarelor se fac cu seriozitate și că au în vedere toate documentele (inclusiv adeverințele actuale), astfel încât procesul să nu fie viciat. Ceea ce construim acum trebuie să protejeze sistemul public de pensii pe termen lung, să-l așeze pe baze normale, clare și categorice.

Abaterea statului de la principii și intervențiile continue asupra legislației au  făcut ca oamenii să își caute dreptatea în instanțe, să se piardă timp prețios și bani mulți. La Sibiu, unul dintre efecte este  acesta: 133 mii lei cheltuieli de judecată pentru CJP în primele șase luni ale anului acesta, deja peste suma din întreg anul trecut. Trebuie să limităm acest fenomen prin reformă!

Reforma sistemului va reduce, prin claritate și fermitate, numărul de procese, va proteja banii publici și va garanta românilor corectitudine și de aceea trebuie susținută atât la nivel personal, așa cum mă bucur că se întâmplă în rândul funcționarilor de la Sibiu, cât și la nivel instituțional de către toate autoritățile statului”, a mentionat Raluca Turcan.

 

Citește mai departe

Politică

Florin Cîțu va câștiga detașat confruntarea cu Ludovic Orban. Iată si de ce

Publicat cu

pe

Florin Cîțu va câștiga detașat confruntarea pentru că este prim ministrul PNL în funcție, pus de Klaus Iohannis, care nu va schimba niciodată un om format în America, cu cariera profesionala dovedita, ca sa-l pună înapoi pe Orban, înconjurat de corupți și demisionat după pierderea alegerilor de către PNL.

Ludovic Orban rămâne veșnicul bugetar numit politic toata viața lui, format in anii tranziției, lângă Dinu Patriciu, pentru care orice era de vânzare.

Florin Cîțu e mai vechi in PNL decât spun adversarii sau din tabăra Orban. Florin Cîțu e cunoscut in cercurile liberale de aproape 20 de ani, încă se când le vorbea membrilor PNL la seminariile de partid despre beneficiile taxării reduse. A crescut treptat, nu a fost pus pe o funcție după ce a deschis in prima zi ușa unui sediu PNL. Ceea ce nu se poate spune despre mulți dintre cei promovați pe funcții de Ludovic Orban: Ionel Dancă, Ion Ștefan, Violeta Alexandru și alții.

Cât despre Ludovic Orban și declarațiile sale de sacrificiu în numele PNL, e bine de reamintit că însuși Orban e venit în PNL prin fuziunea prin absorbție cu PL93 al lui Dinu Patriciu prin 97-98.

Totuși, si educația si parcursul profesional sunt un punct major de diferențiere intre cei doi. Florin Cîțu, fără tata de la Securitate, ca Orban, reușește si pleacă la studii in America la începutul anilor 90, la câțiva ani după ce Ludovic Orban terminase facultatea de construcții de mașini de la Brașov. Orban ocupă funcții minore numite politic, Cîțu lucrează în bănci mari, inclusiv la Banca Națională a Noii Zeelande.

Florin Cîțu va câștiga detașat și pentru că Ludovic Orban seamănă tot mai mult cu Liviu Dragnea

Ludovic Orban este învechit in apucături si nici nu pare sa dea vreun semn ca a înțeles asta. Obsesia de control dusa la paroxism, ca si la Dragnea, l-a făcut sa predea la negocieri funcții cheie din care PNL chiar putea sa facă la guvernare ce promisese in campanie, adică sa dezvolte Romania. PNL nu e chiar monolit intru adorarea fără limite a liderilor si mai sunt încă mulți liberali care știu ce înseamnă politic sa predai ministere ca Transporturile, Fondurile Europene sau Dezvoltarea Regionala.

Iar pe primarii PNL, pe care Ludovic Orban ii invoca foarte mult in acesta campanie, chiar nu ai cum sa ii păcălești. Oamenii au înțeles exact: politicile de dezvoltare sunt oriunde altundeva numai la marele Partid Liberal, nu.

N-a fost însă nici aceasta predare a ministerelor economice cheie cea mai mare greșeală a lui Ludovic Orban. A fost doar ultima dintr-un lung șir de erori, care l-au arătat in realitate mai aproape de Dragnea si apucăturile pesediste decât de orice idee de liberalism.

Anturajul lui Orban, contaminat de suspiciuni majore de corupție

Pentru cei avizați, un an cu Orban la Palatul Victoria a fost revelator pentru ce știe si ce poate face Orban pentru Romania. Tot șmenuri cu patroni de televiziune, doar aranjamente pe colț de masa cu toți corupții din PNL si din afara acestuia.

Nicio intenție de reforma, nicio intenție de a plasa oameni noi in agenții si companii de stat. Dimpotrivă, o întreaga liota de interese personale a fost propulsata pe cele mai bănoase funcții. Prăduirea agențiilor si a companiilor de stat fix ca pe vremea lui Liviu Dragnea. Afacerea pandemiei, de sute de milioane de euro pe măști si alte consumabile a venit mănușa pentru Orban si grupul de consilieri mufati la banul public. Când numirile pe posturi bănoase si când banii de pandemie erau alocați cu știința si aprobarea celebrului consilier Costel Barbu, zis Bitanu, le-a fost clar tututor, probabil chiar si lui Iohannis, ca Orban si-a atins limitele. Cu Ion Stefan, Ionel Danca si Costel Barbu, n-ai ce reforme sa faci in Romania. Cum a condus Guvernul, la fel a condus Orban si PNL-ul. Aceeași gașcă: Orban, Bitanu, Ion Stefan si încă vreo câțiva.

E greu să spui că soarta nu i-a fost favorabilă lui Orban. Klaus Iohannis l-a pus premier, Raluca Turcan i-a negociat ca lider de grup voturile pentru căderea guvernului Dăncilă, Rareș Bogdan i-a câștigat europarlamentarele.

Pe munca multora, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, s-a cocoțat Orban în ultimii ani. Așadar, afirmația că el a adus PNL la guvernare este probabil cea mai mincinoasă afirmație, care a și făcut ca mulți susținători sau aliați de-ai lui Orban să îl abandoneze și să încline balanța în favoarea lui Florin Cîțu, actualul premier și în mod cert viitorul premier și președinte al PNL.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare