Connect with us

Publicat cu

pe

România nu concepe altă cale decât cea europeană și vrea ca UE să evolueze și să fie în măsură să țină cont mai mult de așteptările cetățenilor europeni, a declarat vineri premierul Dacian Cioloș, potrivit Agepres.

„Vreau să transmit un mesaj foarte clar Europei din partea României, că România nu concepe altă cale decât cea europeană. Noi, spre deosebire de alții, am încercat și singuri să ne descurcăm și am văzut, dat fiind și contextul geopolitic în care trăim și contextul economic, că oricât de greu ar fi să trăim împreună cu alții e oricum mai ușor decât să ne descurcăm singuri. (…) România vrea să rămână în Uniunea Europeană, România vrea ca UE să evolueze și să fie în măsură să țină mai mult cont de așteptările cetățenilor europeni.

Și avem nevoie de o Uniune Europeană care să fie în măsură să ia mai mult în considerare decât în trecut așteptările cetățenilor de la bază. Să nu mai trăiască oamenii cu impresia că se decid niște lucruri care sunt apoi impuse cetățenilor europeni acolo la Bruxelles și că suntem capabili la nivel european să ne ameliorăm instrumentele de decizii politice și cetățenești care să fie în măsură să integreze așteptările oamenilor de la bază”, a spus Cioloș, la „Forumul Internațional al Alimentației: Investim în viitorul agriculturii”.

Prim-ministrul a precizat că România este interesată de viitorul Uniunii Europene și în perspectiva faptului că, în 2019, va trebui să asigure președinția Consiliului UE.

„Pentru prima dată în 2019 — și începem să ne pregătim de pe acum — România va trebui să își asume și o responsabilitate formală în conducerea Uniunii Europene prin faptul că va trebui să asigure președinția Consiliului Uniunii Europene într-unul din semestrele din 2019. În mod normal suntem planificați acum pentru al doilea semestru 2019, dar în funcție de ce se va decide legat de asumarea sau nu a Marii Britanii a președinției, care era planificată anul viitor, s-ar putea chiar să trebuiască să ne asumăm această responsabilitate a președinției Consiliului chiar mai repede, în primul semestru din 2019”, a explicat Cioloș.

Premierul a atras, totodată, atenția că în prezent se redefinește realitatea europeană în urma referendumului britanic.

„Conjunctura actuală europeană face că suntem într-un moment în care se regândește, se redefinește realitatea europeană în urma referendumului britanic. Trebuie să recunoaștem faptul că — dincolo de specificitatea acestui referendum, pentru că el vizează un stat membru al UE — modul în care dezbaterea a fost organizată în jurul acestui referendum și mai ales dezbaterea pe care a suscitat-o după finalizarea lui ne arată că, la nivel european, suntem într-un moment în care avem nevoie să ne asumăm regândirea proiectului european în ansamblul său. Trebuie să recunoaștem o realitate — UE cu 28, încă, de state membre este diferită de UE cu 6, cu 9, apoi cu 12 și chiar cu 15 state membre. (…)

Procesul de extindere a UE, care a început în 2004, a marcat profund Uniunea. Eu continui să cred și să susțin că a marcat-o în sens pozitiv, pentru că a extins această zonă a păcii europene, aproape a dublat practic suprafața UE prin această extindere. Este unicul proiect la nivel internațional de această anvergură, este fără precedent la nivel internațional și tocmai de aceea avem nevoie din când în când de răgazul în care să regândim acest proiect, pentru ca el să poată să progreseze. Și eu sunt convins că n-are altă cale acest proiect european decât să progreseze, să evolueze”, a mai spus premierul Cioloș.

Politică

Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la Președinția României

Publicat cu

pe

Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, și-a anunțat oficial candidatura la Președinția României, miercuri, la o zi după ce și-a încheiat mandatul.

„Candidez la Preşedinţie pentru că ştiu că avem nevoie de o schimbare adevărată! Puteam să vă promit o ţară perfectă. Să pozez în politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea peste noapte. Dar ştim cu toţii că asta nu e realitatea. Nu suntem perfecţi. Eu nu sunt perfect. Dar ştiţi ce putem face? Putem să muncim. Să ne ridicăm mânecile şi să construim o ţară mai bună”, a scris Geoană pe Facebook.

El a mai adăugat că România nu are nevoie de perfecțiune, ci „de lideri care să asculte, să înțeleagă și să acționeze cu profesionalism”.

Ce politicieni au anunțat că vor candida la prezidențiale

  • Marcel Ciolacu (PSD)
  • Nicolae Ciucă (PNL)
  • Elena Lasconi (USR)
  • George Simion (AUR)
  • Diana Șoșoacă (S.O.S. România)
  • Ana Birchall (independent)
  • Cristian Diaconescu (independent)
  • Mircea Geoană (independent)
  • Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român)
Citește mai departe

Politică

Ciolacu spune că România poate doborî dronele care intră pe teritoriul țării: „Nu vă faceți griji că acea dronă ar fi putut lovi vreo țintă pe teritoriul României. Ar fi fost doborâtă imediat”

Publicat cu

pe

Marcel Ciolacu a vorbit, miercuri, despre drona Federației Ruse care a intrat pe teritoriul României și a parcurs mai mulți kilometri la finalul săptămânii trecute. Acesta spune ce cetățenii nu trebuie să se îngrijoreze, deoarece drona ar fi fost doborâtă imediat.

Ciolacu, despre drona care a intrat pe teritoriul României

Premierul a fost întrebat dacă România are legislație pentru doborârea dronelor care vin de pe teritoriul Federației Ruse.

„E o întreagă discuţie. Dacă dobori  dronele de pe teritoriul României, dar ele sunt pe teritoriul Ucrainei. Dacă acele drone lovesc ţinte pe teritoriul… Deci e o discuţie…haideţi să o luăm, mult mai serioasă. Eu ce vă spun cu certitudine, dacă vreo dronă intră pe teritoriul României, este identificată şi ea este trimisă să lovească o ţintă pe teritoriul României va fi doborâtă de îndată. Şi ultima oară s-a întâmplat”, a spus Ciolacu, conform news.ro.

Acesta a vorbit și despre situația de la finalul săptămânii trecute, când o dronă ar fi intrat pe teritoriul României și ar fi traversat mai mulți kilometri.

„Şi-am ridicat F-16 şi am monitorizat toată traiectoria ei pe teritoriul României cum de altfel au făcut-o şi alte state. Ştiţi că avem poliţie aeriană internaţională. Nu vă faceţi griji că acea dronă ar fi putut lovi vreo ţintă pe teritoriul României. Ar fi fost doborâtă imediat cu protocol, cu lege, fără lege. Nu se joacă nimeni”, a explicat premierul, conform sursei citate anterior.

Ce s-a întâmplat, de fapt

Cetățenii din Tulcea și Constanța au primit mesaje RO-Alert referitoare la faptul că o dronă rusească ar fi ajuns în spațiul aerian românesc, în cele două județe, la finalul săptămânii trecute.

„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durată estimată: 90 min.”, a fost mesajul RO-Alert primit de cetățenii din Tulcea și Constanța.

Sistemuul de supraveghere radar a identificat și urmărit traseul droneii care a evoluat în spațiul aerian național și care apoi a părăsit teritoriul spre Ucraina. Aceasta a fost monitorizată și de două avioane F-16, conform MApN.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a solicitat respectarea normelor de drept național, inclusiv a violabilității spațiului aerian al României și a reiterat condamnarea atacurilor ilegale.

Totodată, NATO a condamnat încălcarea spațiului aerian românesc de către Rusia, după acest incident.

Citește mai departe

Politică

Militarii ar putea beneficia de majorarea plafonului lunar al pensiilor neimpozabile, după ce Nicolae Ciucă i-a adresat o solicitare în acest sens ministrului Finanțelor

Publicat cu

pe

Senatul a adoptat măsuri pentru majorarea pensiilor militare care au fost reduse în 2010

Și militarii ar putea beneficia de majorarea plafonului lunar al pensiilor neimpozabile, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei.

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, i-a solicitat ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, să îi includă și pe militari printre cei cărora li se aplică legea care a fost recent adoptată în Parlament și promulgată de Klaus Iohannis. Legea intră în vigoare de la data de 1 octombrie.

Militarii ar putea beneficia de majorarea plafonului lunar al pensiilor neimpozabile

Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului de Finanțe Marcel Boloș ca militarii să fie incluși printre beneficiarii majorării de la 2.000 de lei la 3.000 de lei a plafonului lunar al pensiilor neimpozabile acordate în baza Legii nr. 223/2015, conform unor surse liberale citate de news.ro.

Conform Legii 244/2024 pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi stabilirea unor măsuri fiscale, adoptată recent de Parlament şi care va fi aplicată de la 1 octombrie, pentru venitul lunar din pensii determinat ca urmare a aplicării principiului contributivităţii, indiferent de nivelul acestuia, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 3.000 de lei, se aplică o cotă de impunere de 10%. Până acum, nivelul era de 2.000 de lei.

Această măsură se aplică doar pensiilor bazate pe contributivitate, nu și celor care au o componentă contributiva și una necontributivă așa cum se întâmplă în cazul pensiilor militare.

Citește mai departe
Politicăo oră înainte

Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la Președinția României

Politicăo oră înainte

Ciolacu spune că România poate doborî dronele care intră pe teritoriul țării: „Nu vă faceți griji că acea dronă ar fi putut lovi vreo țintă pe teritoriul României. Ar fi fost doborâtă imediat”

Social19 ore înainte

Predoiu, despre finanțarea noului spital al MAI: „Avem finanțare. Avem echipă de constructori. Avem tot ce ne trebuie”

dna-
Social20 de ore înainte

Şeful Serviciului de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Sectorului 3 a fost trimis în judecată de DNA

Internațional24 de ore înainte

Reactoarele modulare mici, soluția pentru cererea crescută de energie curată. Dar ministrul Sebastian Burduja ascunde realitatea. Costurile finale ale unui asemenea proiect sunt greu de calculat

Senatul a adoptat măsuri pentru majorarea pensiilor militare care au fost reduse în 2010
Politicăo zi înainte

Militarii ar putea beneficia de majorarea plafonului lunar al pensiilor neimpozabile, după ce Nicolae Ciucă i-a adresat o solicitare în acest sens ministrului Finanțelor

Socialo zi înainte

Serviciul de Telecomunicații Speciale a implementat funcționalitatea care reduce timpii de acces către serviciul de urgență 112 și oferă o mai bună fiabilitate în localizarea apelurilor de urgență

Politică2 zile înainte

Sebastian Burduja a aprobat ordinul de ministru pentru schema Contractelor pentru Diferență: „Lansăm prima licitație din cadrul schemei CfD, care va susţine dezvoltarea de proiecte fotovoltaice cu o capacitate de 500 MW şi proiecte eoliene onshore de 1.000 MW”

Social2 zile înainte

Mai multe licee și o școală din București vor fi monitorizate de polițiștii locali pe tot parcursul anului școlar 2024-2025

Politică2 zile înainte

Nicolae Ciucă și-a lansat cartea „În slujba țării”. Povestea sa de viață, de pe frontul militar pe scena politică

Facebook

Articole Populare