Ciolacu spune că România poate doborî dronele care intră pe teritoriul țării: „Nu vă faceți griji că acea dronă ar fi putut lovi vreo țintă pe teritoriul României. Ar fi fost doborâtă imediat”
Marcel Ciolacu a vorbit, miercuri, despre drona Federației Ruse care a intrat pe teritoriul României și a parcurs mai mulți kilometri la finalul săptămânii trecute. Acesta spune ce cetățenii nu trebuie să se îngrijoreze, deoarece drona ar fi fost doborâtă imediat.
Ciolacu, despre drona care a intrat pe teritoriul României
Premierul a fost întrebat dacă România are legislație pentru doborârea dronelor care vin de pe teritoriul Federației Ruse.
„E o întreagă discuţie. Dacă dobori dronele de pe teritoriul României, dar ele sunt pe teritoriul Ucrainei. Dacă acele drone lovesc ţinte pe teritoriul… Deci e o discuţie…haideţi să o luăm, mult mai serioasă. Eu ce vă spun cu certitudine, dacă vreo dronă intră pe teritoriul României, este identificată şi ea este trimisă să lovească o ţintă pe teritoriul României va fi doborâtă de îndată. Şi ultima oară s-a întâmplat”, a spus Ciolacu, conform news.ro.
Acesta a vorbit și despre situația de la finalul săptămânii trecute, când o dronă ar fi intrat pe teritoriul României și ar fi traversat mai mulți kilometri.
„Şi-am ridicat F-16 şi am monitorizat toată traiectoria ei pe teritoriul României cum de altfel au făcut-o şi alte state. Ştiţi că avem poliţie aeriană internaţională. Nu vă faceţi griji că acea dronă ar fi putut lovi vreo ţintă pe teritoriul României. Ar fi fost doborâtă imediat cu protocol, cu lege, fără lege. Nu se joacă nimeni”, a explicat premierul, conform sursei citate anterior.
Ce s-a întâmplat, de fapt
Cetățenii din Tulcea și Constanța au primit mesaje RO-Alert referitoare la faptul că o dronă rusească ar fi ajuns în spațiul aerian românesc, în cele două județe, la finalul săptămânii trecute.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durată estimată: 90 min.”, a fost mesajul RO-Alert primit de cetățenii din Tulcea și Constanța.
Sistemuul de supraveghere radar a identificat și urmărit traseul droneii care a evoluat în spațiul aerian național și care apoi a părăsit teritoriul spre Ucraina. Aceasta a fost monitorizată și de două avioane F-16, conform MApN.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a solicitat respectarea normelor de drept național, inclusiv a violabilității spațiului aerian al României și a reiterat condamnarea atacurilor ilegale.
Totodată, NATO a condamnat încălcarea spațiului aerian românesc de către Rusia, după acest incident.
Politică
PSD a anunțat că va vota modificările legii pensionarilor militari: „PSD solicită PNL să înceteze să mai folosească această categorie de pensionari în scop electoral!”
PSD a anunțat că va vota în Parlament modificările legslative care rezolvă solicitările pensionarilor militari. Totodată, formațiunea politică solicită PNL să înceteze să mai folosească această categorie de pensionari „în scop electoral”.
„PSD anunţă că va vota în Parlament modificările legislative care rezolvă solicitările pensionarilor militari. Totodată, PSD solicită PNL să înceteze să mai folosească această categorie de pensionari în scop electoral! Nu le blochează nimeni proiectele de lege. Singurii care sabotează rezolvarea situaţiei sunt chiar liberalii, care s-au încurcat în iniţiativele depuse în Parlament, pe această temă”, transmite PSD într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.
PSD: „PNL și-a blocat propria inițiativă”
Social-democrații au arătat că, din luna aprilie, reprezentantul PNL care conduce Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților ține la sertar un amendament privind actualizarea pensiilor militare prin raportare la soldele de grad sau la salariile cadrelor aflate în activitate.
„Fără nicio o explicaţie, luni de zile, reprezentantul PNL a refuzat să trimită acest amendament la Plen, pentru votul final. Pe de altă parte, într-un demers pur electoral, la începutul lunii septembrie, PNL a depus o altă iniţiativă în Parlament cu un conţinut similar, cu singurul scop ca semnăturile PNL să fie pe actul normativ care rezolvă problemele pensionarilor militari (Pl-x nr. 540/2024 pentru modificarea Legii 223/2015)”, arată PSD.
Social-democrații au mai arătat că „tot PNL şi-a blocat propria iniţiativă, după ce preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a agreat în Coaliţie realizarea unui alt proiect de lege, cu acelaşi obiect, care să fie semnat de liderii celor două partide aflate la guvernare”
PSD a anunțat că va vota pentru actualizarea pensiilor militare, făcând un apel către liberali:
„Prin urmare, domnule Ciucă şi stimaţi liberali, nu vă mai bateţi joc de pensionarii militari! Daţi drumul propunerilor legislative pentru a primi votul final!”, mai afirmă PSD.
Nicolae Ciucă: „PSD, un partid care refuză să facă dreptate românilor”
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri că „PSD rămâne partidul stat, un partid care refuză să facă dreptate românilor”, deoarece a refuzat să sprijine adoptarea în regim de urgență a proiectului care vizează pensionarii militari.
„PNL a iniţiat un proiect de lege care aduce dreptate militarilor aflaţi în rezervă, prin eliminarea inechităţilor la pensiile acestora. Din păcate, în Parlament, colegii noştri de la PSD au blocat adoptarea acestui proiect refuzând să sprijine procedura de urgenţă”, a afirmat Ciucă.
Ciucă a explicat că este „regratabil” ca o astfel de inițiativă să fie amânată din „motive politice sau din orgoliu”.
Politică
Cătălin Predoiu: „Decizia privind intrarea României în Schengen cu frontierele terestre trebuie luată în 2024”
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat marți că a mai avut discuții și negocieri pe tema intrării depline a României în Schengen și se așteaptă ca la Consiliul JAI din data de 10 octombrie să se primească „semnalele” pentru deschiderea perspectivei unei decizii până la finalul acestui an.
Ministrul a mai precizat că nu este așteptată o decizie la Consiliul JAI, însă consideră că aceasta ar trebui luată în cursul acestui an.
„În perioada 2-5 octombrie am avut o serie de întâlniri la Viena, Praga şi Munchen pentru promovarea intrării României în Spaţiul Schengen cu frontiera terestră în anul 2024. Am avut întâlniri cu ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, ministrul ceh de interne, Vit Rakusan, ministrul bavarez de interne, Joachim Hermman, precum şi cu ministrul austriac de finanţe, nominalizat viitor comisar european pentru afaceri interne, Magnus Brunner. Am insistat în aceste discuţii pe meritele şi rezultatele României în protejarea frontierelor naţionale şi ale UE, combaterea migraţiei iregulare şi ilegale şi aplicarea impecabilă a tuturor sistemelor şi codurilor Schengen”, a transmis, marţi, ministrul de Interne, potrivit news.ro.
Cătălin Predoiu, despre intrarea României în Schengen cu frontierele terestre
Predoiu a anunțat că a demonstrat „cu argumente logice, dar care ţin şi de realitatea din teren, că decizia privind intrarea României în Schengen cu frontierele terestre trebuie luată în 2024”. Acesta a mai punctat că sunt pregătiți să aplice toate procedurile Schengen, inclusiv controale la frontieră.
„România va continua să întărească securitatea frontierelor sale, suntem pregătiţi să aplicăm toate procedurile Schengen, inclusiv controale la frontieră atunci când situaţia o impune, atât în prezent, cât şi în perspectivă, după intrarea României în Schengen şi cu frontiera terestră. După cum ştim, anul trecut, România a intrat în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime. Decizia Consiliului European a fost însoţită de o serie de măsuri adiacente de întărire a controlului la frontieră şi operare a codurilor şi sistemelor Schengen, pe care, Ministerul Afacerilor Interne le-a îndeplinit complet, impecabil. Ministerul Afacerilor Interne va continua să desfăşoare demersuri diplomatice intense pentru atingerea obiectivului Schengen inclusiv cu frontierele terestre”, a mai transmis Predoiu.
Acesta a mai precizat că „în Consiliul JAI din 10.10 vom primi semnalele pentru care am muncit permanent, astfel încât să se deschidă perspectiva unei decizii până la finalul anului 2024”.
„Concret, în consiliul JAI din 10 Octombrie se va discuta Eurobarometrul Schengen, adică situaţia din toate ţările membre Schengen, fără ca pe ordinea de zi să fie luarea unei decizii. Dar, în acelaşi timp, am acţionat diplomatic pentru ca în acest Consiliu să primim semnale puternice de sprijin pentru luarea unei decizii pozitive până la finalul acestui an. În alte cuvinte pentru ca acest Consiliu să fie unul pregătitor. Sunt în permanent contact cu preşedinţia ungară, cu Comisia Europeană şi cu miniştrii de interne din statele UE pentru a ne promova obiectivul”, a mai transmis Predoiu.
Acesta a mai amintit de declarația comisarului Ylva Johansson prin care susține că România trebuie să intre în Schengen cu frontiera terestră în 2024 este un prim pas în acest sens.
Politică
Cosette Chichirău depune în Parlament proiectul prin care CCR să fie scoasă din procedura de validare a candiaturilor la președinție
Deputatul Cosette Chichirău, membru al platformei DREPT, a anunțat că depune, marți, în Parlament, proiectul legislativ prin care Curtea Constituțională să fie scoasă din procedura de validare a candidaturilor la președinție, pentru ca CCR „să nu poată deveni jucător politic”.
Cosette Chichirău vrea ca CCR să fie scoasă din procedura de validare a candidaturilor la președinție
Cosette Chichirău a scris pe pagina sa de Facebook că legea pentru alegerea Președintelui României trebuie modificată, pentru ca situația invalidării unui candidat fără „obiective clare” să nu se mai repete.
„Îndreptăm lucrurile! În mod clar, legea pentru alegerea Preşedintelui României trebuie modificată. Cazul invalidării unui candidat, fără motive obiective clare, nu trebuie să se mai repete. De aceea, astăzi depunem un proiect legislativ prin care modificăm Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României astfel încât CCR, o instanţă ai cărei membri sunt desemnaţi politic, să fie scoasă din procedura de validare a candidaturilor şi să nu poată deveni un jucător politic. Platforma DREPT luptă pentru alegeri corecte, în care oricine poate candida dacă îndeplineşte condiţiile legale şi în care voturile sunt numărate corect”, a afirmat deputata Cosette Chichirău.
Aceasta a mai adăugat că cele mai importante probleme juridice vor fi soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece acolo „activează judecători cu zeci de ani de experienţă şi nu oameni susţinuţi de partide”.
„CCR îşi va păstra rolul constitutional de a valida rezultatele alegerilor, dar principalele atributii trec la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ca să fie clar, Diana Şoşoacă este un personaj toxic al politicii româneşti, cu zeci de poziţionări anti-europene, discriminatorii sau xenofobe. Tocmai de asta colegul nostru, Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a formulat ieri o plângere penală la Parchetul General acuzând-o pe Diana Şoşoacă de promovarea de doctrine antisemite şi legionare. Justiţia intr-un stat de drept este realizată de instanţele judecătoreşti, nu de instante numite politic, asa cum este CCR”, a mai adăugat Cosette Chichirău.
-
Lifestyle3 ani înainte
Minimalismul, noul stil de viață care cucerește planeta. Discret, este adoptat de tot mai mulți români cu bani
-
Politică3 ani înainte
Florin Cîțu va câștiga detașat confruntarea cu Ludovic Orban. Iată si de ce
-
Lifestyle3 ani înainte
Un sfat vital din partea medicilor: pentru o viață sănătoasă, dormiți mai mult de 6 ore pe noapte
-
Lifestyle3 ani înainte
În sfârșit te întorci la birou. Cum te vei îmbrăca?