Connect with us

Publicat cu

pe

Mulți oameni fac dezbateri și campanii împotriva austerității, dar ce este ea mai exact? Definițiile din dicționar sunt diverse. Merriam-Webster o definește astfel:

O situație în care nu se dispune de prea mulți bani, iar aceștia sunt cheltuiți doar pe acele lucruri care sunt necesare.

Sau:

Economisire impusă sau dusă la extrem

O persoană economă ar fi aceea care trăiește în conformitate cu bugetul său: adică, cineva care cheltuiește mai puțin de venitul său anual. Oricine a trecut printr-o perioadă de reduceri de cheltuieli într-o companie știe că aceasta implică, de obicei, tăieri extreme din cheltuieli, o limitare a costurilor (taxi, vacanțe în străinătate), dar și reduceri de personal, se arată într-o analiză a The Economist.

Dar nu la aceste lucruri se referă de obicei economiștii atunci când aduc vorba de austeritate. Guvernarea poate impune un program de austeritate și în același timp, tot poate cheltui mai mult decât primește sub forma taxelor; într-adevăr, guvernul britanic de coaliție a avut un deficit de 9,3% din PIB în primul an de austeritate, o cifră ridicată conform standardelor perioadei de pace. Dar pentru că acesta a fost mai scăzut în comparație cu cei 11% din PIB ai anului precedent, se consideră a fi austeritate.

În general, prin ,,austeritate” economiștii fac referire de fapt la o reducere a ,,deficitului bugetar structural”, adică la ignorarea efectelor ciclului economic. Stabilizatorii automați ai economiei fac referire la faptul că deficitul crește și scade pe măsură ce economia se contractă și se dezvoltă. Într-o perioadă de dezvoltare economică, veniturile din taxe cresc, iar cheltuielile aferente indemnizațiilor de șomaj scad; deficitul ciclic scade (sau un surplus crește) chiar dacă guvernul nu face nimic pentru a- schimba politica.

Adepții economiei heynesiană susțin că stabilizatorii automați sunt foarte folositori pe timp de criză deoarece ei susțin cererea. Perioada de criză se definește prin faptul că sectorul privat (indivizi și companii) încearcă să reducă cheltuielile. Această abordare poate avea rost la nivel individual, însă la nivel global, efectele pot fi potrivnice. Cererea globală scade, facând situația și mai precară pentru sectorul privat. Cheltuiala guvernamentală poate amortiza căderea.

Austeritatea presupune de obicei existența unui guvern care încearcă să neutralizeze efectele stabilizatorilor automați. Criticii avertizează că acest lucru este contra-productiv. Este posibil ca deficitul global să crească de fapt daca guvernul încearcă să reducă deficitul structural într-o perioadă în care economia este slabă; dacă efectul este reducerea PIB-ului, veniturile din taxe pot să scadă și mai mult în timp ce costurile pentru indemnizații cresc.

O altă problem ar fi că anumite porțiuni din cheltuielile publice tind să crească din cauza procesului de îmbătrânire a populației: pensiile și sistemul de sănătate, spre exemplu. Aceste elemente au fost protejate de guvernul britanic în timpul mandatului de Parlament din perioada 2010-2015 care a avut nevoie (din punctul de vedere al guvernului) de controale mai strânse asupra cheltuielilor pentru bugetele altor departamente ( ajutorul social pentru cei eligibile ca vârstă să lucreze, spre exemplu). În ceea ce privește controlarea cheltuielilor publice, este posibil ca guvernul să trebuiască să se miște repede doar pentru a se păstra la același nivel. Din nou, coaliția britanică nici măcar nu a redus cheltuielile publice totale cu mult in termeni reali (graficul de la pg. 11 …)

Definiția din dicționar a termenului austeritate care se apropie cel mai mult de felul în care este folosit de către economiști se găsește în dicționarul Oxford:

Condiții economice dificile create de către măsurile guvernamentale destinate a reduce cheltuielile publice

Dar aceasta nu este tocmai potrivită. In teorie, un guvern ar putea încerca să-și reducă deficitul pur și simplu crescându-și taxele; guvernul britanic a crescut repede taxa pe valoare adăugată cu 20%. Creșterea taxelor e percepută în general ca fiind o modalitate de a elimina deficitul mai puțin eficientă ca reducerea cheltuielilor, dar e discutabil. Acele guverne care au tendința de a depăși perioada de austeritate sunt de regulă de dreapta și, prin urmare, manifestă o preferință ideologică pentru taxe mai mici și un stat mai mic.

Totuși, a defini austeritatea drept o încercare de a reduce deficitul structural tot crează o problemă; cât din deficit este structural și cât este ciclic? Aceasta le impune economiștilor să aibă o viziune de ansamblu asupra ratei de creștere a economiei și a nivelului de capacitate rezervată, în mod special în termeni de angajare. Șomajul a scăzut mai repede în America și Marea Britanie decât se aștepta majoritatea lumii. Acest lucru înseamnă că nu a mai rămas nimic din capacitatea de rezervare sau că există o armată de oameni inactivi din punct de vedere economic care ar putea să accepte locuri de muncă dacă acestea sunt în număr suficient de mare? Acestea sunt întrebări la care e dificil să găsești un răspuns.

Această nesiguranță poate da naștere la o dezbatere aprigă. În Marea Britanie, dezbaterile s-au focalizat pe dilema dacă coaliația guvernamentală a exagerat cu măsurile de austeritate sau dacă redresarea economiei britanice din 2013 și 2014 nu a demonstrat cumva că politicile coaliției au funcționat de fapt. În centrul acestei dezbateri se află problema dacă nu cumva guvernul și-a schimbat direcția în 2012 și dacă nu cumva tocmai această schimbare de acțiune este singura care a condus la redresare. David Smith de la ziarul Sunday Times susținea într-un articol recent ( mitul austerității abandonate) că (folosind cifrele din graficul din IFS) departe de a părăsi procesul de austeritate, a existat o întărire a PIB-ului cu mai mult de 3% după 2012.

Simon Wren-Lewis de la Oxford, unul dintre cei mai aprigi critici ai austerității, a răspuns aici, spunând că:

Niciodată nu am susținut că austeritatea a fost abandonată în 2012. De fapt, nu –mi vine nimeni în cap care a susținut așa ceva.

Și că a susținut de fapt că ritmul măsurilor de austeritate a fost încetinit.

După cum arată și David Smith într-un blog ulterior, acesta este un răspuns oarecum surprinzător, sugerând că domnul Wren-Lewis nu citește lucrările lui Paul Krugman, care a scris următoarele săptămâna trecută în The Guardian: 

Dat fiind faptul că în fond coaliția s-a oprit din a impune noi măsuri de austeritate după primii doi ani de austeritate, nu e deloc surprinzător că vedem o redresare a creșterii economiei în 2013.

Iar Michael Klein de la Tufts a scris pe pagina de blog de la Wall Street Journal că:

Economia britanică a început să crească din nou abia când politicile de austeritate au fost suprimate.

Suntem tentați să ne reamintim gluma lui GK Chesterton despre două femei casnice, ocărându-se reciproc peste gardul din grădină:

Nu se pot pune de acord niciodată deoarece fiecare aduce argumente pornind de la premize diferite

Toate acestea ajută la a explica de ce cei care nu sunt economiști cad pradă deznădejdii; cei din branșă încă dezbat cauzele și soluțiile Marii Depresii din anii 1930, așa că cel mai probabil vor mai dezbate criza economică actuală și în 2100. La baza problemei stă faptul că este imposibil să izolezi o parte anume a politicii economice și să faci un experiment controlat care să fie un experiment științific cu adevărat. A fost politica fiscală factorul dominant în performanța economică a Marii Britanice sau de fapt acesta e reprezentat de sănătatea economiei din zona euro, de modificările prețurilor bunurilor de larg consum care au redus cheltuielile de consum, de succesul Sistemului Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii în a face să fie reduse ratele globale? Nu putem fi siguri.

Mai este și problema tendinței de a critica în retrospectivă în ceea ce privește condițiile din 2010. Nu a existat nicio criză, spun criticii, și prin urmare nu a fost nicio nevoie să se reducă deficitul; ei aduc drept dovadă rentabilitatea scăzută a obligațiunilor guvernamentale din perioada respectivă. Dar rentabilitatea obligațiunilor depinde de viziunea investitorilor în obligațiuni care va include perspectiva lor asupra politicilor fiscale. În perioada de dinaintea alegerilor din 2010, atât Partidul Conservator, cât și cel Laburist au accentuat nevoia de a reduce deficitul ( chiar dacă nu au explicat in detaliu cum exact urmau să facă acest lucru). Nimeni nu sugera un stimulent suplimentar; partidul Laburist pur și simplu planifica o reducere a măsurilor de austeritate (întâmplarea face ca deficitul să fi ajuns în preajma nivelului spre care țintea Partidul Laburist). Oare care ar fi fost rentabilitatea obligațiunilor guvernamentale dacă guvernul ar fi promis un deficit de 13% din PIB, spre exemplu? Nu putem știi sigur, dar se poate presupune că probabil ar fi fost mai mare.

Și deși este ușor să spui că niciun guvern care se împrumută în propria monedă și care are o bancă centrală prietenoasă nu are de ce să se îngrijoreze în privința deficitului, nu putem fi siguri nici de acest lucru. Mervyn King, guvernatorul Băncii din Anglia, părea să aprobe măsurile de austeritate în 2010; oare ar fi autorizat mai multă Relaxare Cantitativă (QE) dacă un politician inspirat de Krugman ar fi insistat să nu fie făcută nicio schimbare la politica fiscală? Nu putem știi. Dar atunci când un deficit este mare de până la 11% din PIB, riscul este ca piețele să-și piardă încrederea și să crească rentabilitatea obligațiunilor, făcând situația fiscală și mai disperată. Costurile unui astfel de rezultat sunt așa de mari, încât guvernului nu prea poate fi mustrat că încearcă să-l evite. Se poate în continuare argumenta că felul în care guvernul a redus deficitul a fost prost gândit, cu prea multă atenție îndreptată pe a tăia cheltuielile pe investiții, fără îndoială acea porțiune din cheltuieli care are cel mai mare impact de stimulare.

Politică

Cum au ajuns mafioții să dicteze în piața lemnului, susținuți de politicile ciudate ale RNP Romsilva

Publicat cu

pe

Un recent studiu Fordaq arată că „exact  în  perioada de  maxim  a  cererii  pe  piețele  internaționale, RNP-  Romsilva a   gâtuit  oferta  de  resursă  prin restrângerea ofertei  de  lemn pe  picior  și  incapacitatea  de  a pune  proporțional  mai  mult lemn  fasonat  pe piață”. Efectele sunt devastatoare, atât la nivel de consumator, care plătește acum triplu pe un metru cub de lemn de foc, cât și la nivelul industriei lemnului, unde numeroase fabrici sunt obligate să tragă obloanele, sau în cazuri mai bune, să facă doar reduceri de personal sau să se relocheze în alte țări. Mai mult, România a rata șansa de a deveni un jucător internațional important, pierzând în fața politicilor constructive ale polonezilor, arată o anchetă a NewsTrack.ro, care prezintă situația plecând de la ceea ce se întâmplă în teren, adică „în pădure”, unde mafiile locale sunt stăpâne și au ajuns să dicteze în piață, până la politica distructivă, lipsită de viziune a RNP- Romsilva.

Originea dezastrului este în pădure, iar unul dintre cei mai buni cunoscători ai fenomenului este activistul de mediu Tiberiu Boșutar, care de ani și ani de zile se luptă cu mafia lemnului. A acceptat un amplu interviu pentru NewsTrack.ro pentru a explica cum au ajuns mafioții să dicteze în piață.

De ce mafioții plătesc pentru un metru cub de lemn pe picior un preț mai mare decât cel al unui metru cub de cherestea

Înainte de a publica interviul integral, Newstrack.ro prezintă, în contextul studiului Fordaq, dezvăluirile lui Tiberiu Boșutar despre moduul de operare al mafiei lemnului.

„Mecanismul prin care mafia dictează în piață este următorul: firmele din mafiile locale licitează la prețuri pe metru cub de lemn pe picior mai mari decît prețul unui metru cub de cherestea. Normal, în aceste condiții, industria lemnului, fie că vorbim de fabrici de prelucrare, fie că vorbim de fabrici de mobilă, sunt într-o situație disperată.

Cum își permite un SRL cu maxim doi angajați să plătească aceste sume pe care fabricile cu zeci de angajați nu și le permit?! Simplu. Prin înțelegerile cu autoritățile locale, mai bine zis cu pădurarul, SRL-ul plătește un metru cub de lemn pe picior dar pleacă din pădure cu doi sau chiar trei metri în același preț.

Ei au depozitele chiar la ieșirea din drumul forestier și de la punctul de recoltare până la depozit camioanele sunt încărcate cu alți metri cubi peste volumul prevăzut în contract. Așadar, cu prețul pentru un metru cub ei cumpără de fapt patru metri cubi”, explică Tiberiu Boșutar.

Cunoscutul activist spune că în acest mecanism ”pădurarul este cel mai mare dușman al pădurii și al industriei lemnului”. Cea mai recentă dezvăluire care îi susține afirmațiile a fost făcută vineri, 08 iulie, în “cimitirul trist” din pădurile Săpânței (Maramureș), unde Tiberiu Boșutar prezintă într-o înregistrare video „adevărate crime forestiere controlate și susținute tocmai de cei ce se prezintă că ar fi silvicultori”

Unde s-a ajuns

În paralel cu jocurile mafiei care deja dictează prețurile în piață, Fordaq semnalează că „exact  în  perioada de  maxim  a  cererii  pe  piețele  internaționale, RNP-  Romsilva a   gâtuit  oferta  de  resursă  prin restrângerea ofertei  de  lemn pe  picior  și  incapacitatea  de  a pune  proporțional  mai  mult lemn  fasonat  pe piață”. 

Momentul la care face Foprdaq referire este luna martie, când:

  • Statele  Unite  devin principala  piață  a  exporturilor  de cherestea  de rășinoase  din România, cu peste  65 000 mc  exportați  în martie  2022, o creștere  de 169  %  față  de martie  2021.
  • prețul  mediu  de  export  in martie  2022:  358  euro/mc, mai  ridicat  în  Statele  Unite  și  Japonia, sub medie   în  Orientul Mijlociu  și  mult  mai  mic  în Nordul  Africii.
  • creșterile  medii  de preț  față  de  martie  2021  sunt  de peste  40  %    exprimate  în euro (  cursul  Euro-  RON  a  fost  foarte  stabil),  exportatorii  beneficiind  și  de creșterea  cursului  dolarului  față  de Euro si  RON.

Însă, „restrângerea  artificială  a ofertei  de lemn-  cauzată  de politica  RNP  Romsilva  dar  și  de  blocajele administrative binecunoscute-  cum este  evaluarea  de mediu  a amenajamentelor  silvice,  a  condus  la  creșteri  de prețuri  de peste  100  %  martie 2022 / martie  2021  la  cvasitotalitatea  sortimentelor  de lemn  pentru  industrie, creșteri  mult mai  mari decât  creșterile  pe  piețele  de  export”, arată Fordaq.

  • restrângerea  artificială  a ofertei  de lemn-  cauzată  de politica  RNP  Romsilva  dar  și  de  blocajele administrative binecunoscute-  cum este  evaluarea  de mediu  a amenajamentelor  silvice,  a  condus  la  creșteri  de prețuri  de peste  100  %  martie 2022 / martie  2021  la  cvasitotalitatea  sortimentelor  de lemn  pentru  industrie, creșteri  mult mai  mari decât  creșterile  pe  piețele  de  export.
  • ceea ce  se întâmplă  acum în piață este  o aterizare  dură ,  atât  a piețelor  internaționale  dar  de  și mai  mare  amplitudine  a pieței  interne,  în  condițiile  acumulării  de  stocuri  care  pun  presiune pe  scăderea  prețurilor.
  • va  urma  o perioadă de turbulențe,  cu  rezilieri  de contracte  de lemn pe picior,  contracte  adjudecate la  prețuri  foarte  mari  în  toamna anului  trecut.
  • nerealizarea  țintelor cantitative  de valorificare  a  lemnului  sub  formă  fasonată  de către  RNP-  Romsilva  va  obliga  Regia    ofere  aceste  cantități în  piață  ca lemn  pe  picior.

Concluziile studiului sunt amare:

Anul 2022 ar  fi putut  fi un an excepțional  pentru  industria  lemnului  din România,  dacă  ar  fi fost  valorificate  oportunitățile  oferite  de piețele internaționale  – cerere  și  prețuri  maximale,  inclusiv  relocarea  de facilități  de producție  și  reorientare  de comenzi  din Ucraina  și  Rusia, care  ar  fi  putut  fi captate  de  România.

În  loc  de performanțe  economice,  avem  o  furtună  perfectă:  prețuri nesustenabile  ale  resursei  de lemn în  România,  deficit  artificial  de resursă,  stocuri  la  prețuri  foarte  mari,  sectorul  de exploatare  blocat  în  contracte prin licitații  adjudecate  la  prețuri  foarte  mari.

Piața  lemnului  din România  de  dovedește  din nou  foarte  rigidă,  puțin  capabilă  de  a  urmări  oportunitățile  date  de piețele  internaționale. Evoluand  chiar  contratimp,  așa  cum  a facut-o  mai mereu  în ultimii  3-4  ani,  sub  imperiul unor  decizii  administrative  arbitrare.

Este  greu  de anticipat   care  vor  fi  noile  nivele  de  echilibru,  cât  de amplă  va  fi  recesiunea care  se  profilează.

Sunt  segmente ale pieței  care  sunt  la  nivele  maximale, în  special  lemnul  pentru  energie,  lemnul  de foc, peleții. Cererea  totală  este  încă  puternică.

Citește mai departe

Politică

Raluca Turcan, despre programul Masă la Școală: Epopeea unui proiect bun pentru oameni făcut foarte-foarte greu!

Publicat cu

pe

Deputatul PNL, Raluca Turcan, prezintă într-o postare pe Facebook eforturile depuse începând cu 2016, pentru a implementa programul Masă la Școală, un program esențial pentru susținerea educației, mai ales în rândul copiilor proveniți din familii cu venituri mici.

“Programul Masă la Școală este doar unul dintre proiectele cu care “am fost dată afară pe ușă, dar am intrat înapoi pe geam”!!!

Când l-am inițiat prima dată, comentariile au fost de genul “o nouă pomană”, “nu sunt bani”, “nu ajută la nimic” etc. 

Studiile pe care însă le aveam eu pentru acest program, aplicat în multe alte țări, îmi demonstrau că aceasta este o măsură eficientă pentru reducerea abandonului școlar și creșterea performanței școlare.

Ca atare, nu m-am lăsat. Îmi aduc aminte, ca și ieri, că prima discuție am avut-o cu Dacian Cioloș, care era premier. El m-a trimis la Cristian Ghinea, care era responsabil de fonduri europene în guvernul tehnocrat și mi-a zis că nu se poate face pe fonduri europene. Apoi alte și alte discuții, dezbateri și dintr-un proiect care putea fi prioritate naționala din 2016, cu fonduri europene, așa cum se finanțează și acum, am găsit sprijin și interes la secretarul de stat din Ministerul Educației – Monica Anisie.

Am început cu un program-pilot de 50 școli. 

Apoi, când am fost vicepremier am extins acest program, alături de ministrul educației, Monica Anisie – la 150 de școli.

Împreună cu ministrul fondurilor europene, Marcel Bolos, am găsit 30 de milioane de euro, care au permis transformarea lui, dintr-un proiect-pilot, într-unul cu adresabilitate largă. A venit pandemia… 

Astăzi, guvernul Ciucă s-a decis să aloce finanțare, bani identificați tot de Marcel Boloș, prin PNRR, prin programul de reducere a abandonului școlar. Anul acesta programul se va extinde către 300 de școli. Va crește și tariful unui meniu zilnic, de la 10 la 15 lei. Acest proiect va beneficia de suma de un miliard de euro pentru următorii 5 ani. De el vor beneficia aproape un milion de copii.

Acum, după 6 ani de eforturi, toată lumea spune că este un program bun, necesar, util. De altfel, programul Masă la Școală a fost trecut în programele de guvernare scrise de fiecare partid politic în campaniile electorale, dar a fost uitat imediat după ce și-au împărțit funcțiile în Guvern. Era util doar pe hârtie, doar pentru a atrage voturi. Însă unii au continuat să bată la uși închise.

Dacă nu aveam perseverența și puterea de a trece peste ușile trântite în nas și peste zâmbetele ironice, am fi ajuns oare aici?

Am scris aceste rânduri ca să se înțeleagă mai bine ce înseamnă drumul de la idee la proiect generalizat în România. 

Mulțumesc tuturor partenerilor și celor care au crezut de la început în acest program esențial pentru susținerea educației, mai ales în rândul copiilor proveniți din familii cu venituri mici”, scrie Raluca Turcan, pe Facebook.

Citește mai departe

Politică

Iohannis a subliniat importanţa Consiliului European şi a Summitului NATO din această lună, la întâlnirea cu ambasadorii statelor UE

Publicat cu

pe

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, context în care a subliniat că atât reuniunea Consiliului European, cât şi Summitul NATO din această lună vor reprezenta repere importante în ceea ce priveşte abordarea agendei europene şi globale complexe, marcate de războiul din Ucraina şi consecinţele acestuia la nivel politic, economic şi social.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederii, cu prilejul încheierii, la finalul lunii iunie, a Preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene, au fost abordate, în principal, temele de actualitate care se vor afla pe agenda reuniunii Consiliului European din 23-24 iunie, respectiv evoluţiile de securitate şi sprijinul acordat Ucrainei, cererile de aderare la UE ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, situaţia economică, precum şi relaţiile Uniunii Europene cu Balcanii de Vest.

Au fost prezentate principalele obiective urmărite la viitorul Summit NATO de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie.

Preşedintele Iohannis a evocat deciziile cruciale care vor trebui adoptate cu prilejul Summitului NATO de la Madrid privind consolidarea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei pe întregul Flanc Estic, în mod unitar şi pe termen lung, şi abordarea ambiţioasă în formularea Noului Concept Strategic, care să reflecte noii parametri de securitate, să acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca ameninţare şi să consolideze Alianţa pe toate palierele.

De asemenea, Iohannis a exprimat susţinerea fermă a ţării noastre pentru politica NATO a „Uşilor Deschise” şi pentru aderarea Suediei şi a Finlandei la Alianţă.

Totodată, preşedintele României s-a referit la rezultatele recentei vizite efectuate la Kiev, alături de preşedintele francez, Emmanuel Macron, de cancelarul german, Olaf Scholz, şi de premierul italian, Mario Draghi, subliniind că acesta a fost un demers comun, prin care s-a reafirmat unitatea europeană şi angajamentul european solid pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina, în multiple planuri.

Iohannis s-a referit şi la discuţiile substanţiale avute cu acest prilej cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care s-au axat pe modalităţi concrete de a ajuta în continuare Ucraina în faţa agresiunii ruse, de a sprijini efortul de reconstrucţie, ulterior restabilirii păcii, şi cel în plan logistic în ceea ce priveşte exporturile de cereale.

În context, Iohannis a evidenţiat sprijinul constant al ţării noastre pentru Ucraina, încă din primele zile ale agresiunii ruse.

„S-a referit, în acest sens, la ajutorarea celor peste 1,25 de milioane de refugiaţi ucraineni care au traversat frontierele României de la începutul războiului, la mecanismele de integrare pe piaţa forţei de muncă şi în domeniul educaţiei puse la dispoziţia refugiaţilor ucraineni, la Centrul logistic internaţional pentru distribuţia asistenţei umanitare de la Suceava, precum şi la eforturile de facilitare a tranzitului exporturilor de cereale din Ucraina către pieţele internaţionale, prezentând măsurile recente adoptate de România”, se arată în comunicat.

Totodată, preşedintele a reiterat necesitatea continuării sprijinului statelor membre UE pentru Republica Moldova, ţară profund afectată de războiul din Ucraina, în acest sens exprimându-şi speranţa că, prin Conferinţa Donatorilor pentru Republica Moldova, pe care România o va găzdui în luna iulie, se va reuşi mobilizarea unui important sprijin financiar pentru această ţară.

Un subiect de interes particular a vizat cererile de aderare la UE ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, context în care şeful statului român a salutat Opiniile publicate recent de Comisia Europeană, care recomandă recunoaşterea perspectivei celor trei state de a deveni membre UE, precum şi acordarea statutului de candidat pentru Ucraina şi R. Moldova, cu înţelegerea îndeplinirii anumitor paşi.

De asemenea, preşedintele României a subliniat necesitatea de a continua angajamentul faţă de avansarea politicii de extindere, în acord cu meritele proprii, pentru candidaţii care se află deja în acest proces.

În acest sens, Iohannis a reiterat sprijinul pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Republica Macedonia de Nord, menţionând că organizarea reuniunii liderilor UE-Balcanii de Vest, din 23 iunie, este un moment oportun pentru reafirmarea angajamentului clar şi activ al UE faţă de regiune, ca abordare geopolitică, într-un context dificil.

În cadrul întâlnirii, preşedintele României a abordat şi perspectivele economice la nivel european, cu accent pe importanţa adoptării şi implementării unor măsuri rapide şi coordonate, dând exemplu actuala propunere a Comisiei Europene RepowerEU, menită să stimuleze investiţiile în sectorul energetic, în strânsă corelare cu cele din PNRR.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare