La aproape 20 de ani după ce președintele Bill Clinton declara că „era guvernului mare a trecut”, Hillary Rodham Clinton propune politici federale zdravene care ar presupune o nouă cheltuire a sute de miliarde de dolari și ar extinde influența Washington-ului într-o sumedenie de sectoare, de la grădinița universală la cercetarea pentru boala Alzheimer, potrivit New York Times.

Campania ei prezidențială menționează prea puțin momentan cât ar costa implementarea acestor idei sau cum ar trebui să fie finanțate, dar doamna Clinton cere activism guvernamental la asemenea proporții pe care nu le-a mai adus în discuție de la inițiativa sa eșuată legată de sănătate din 1993 și 1994. Dar dacă liberalismul ei a fost privit atunci ca depășind ceea ce mulți democrați propuneau, acum doamna Clinton pare a se alinia liniei partidului.

“Nu e vorba de faptul că luptele filosofice din partid între stânga și centru au fost aplanate în favoarea guvernului mare”, a spus istoricul prezidențial Robert Dallek. ,”Este vorba de faptul că cel mai probabil alegătorii democrați de bază vor în momentul de față să vadă cum guvernul este folosit pentru a construi economia”.

Pe cât de ambițios sună acest lucru, agenda doamnei Clinton s-ar putea să nu ajungă pentru a-i satisface pe liberalii dificili, incluzându-i și pe aceia care îl sprijină pe senatorul din Vermont Bernie Sanders, liberali care încă au sentimentul că doamna Clinton nu face parte din categoria lor. Și nici nu pare probabil că va reuși să convertească mulți dintre Republicanii care controlează ambele case ale Congresului și îi acordă ideilor ei (și ale domnului Sanders) o șansă destul de mică de a câștiga teren acolo.

Întrebarea esențială este dacă viziunea nobilă pe care o expune în poziția de candidat pentru nominalizarea democrată este una care poate fi transformată in fapte în timpul mandatului, dacă s-ar întâmpla să fie aleasă președinte.

“Problema pentru Hillary este că însăși țara nu simte nevoia pentru liberalism”, a spus Jeremy Mayer, profesor titular de științe politice la George Mason University. “Republicanii se vor afla pe o poziție foarte îndreptățită pentru a-i spune lui Hillary : <<Grozav, și cum ai de gând să plătești pentru asta ?>>”

Grupuri majoritare de americani spun în sondajele de opinie că guvernul federal este prea mare sau prea puternic, creându-se astfel riscul ca propunerile doamnei Clinton să depășească așteptările și să fie neinteresante pentru alegători.

Se așteaptă ca doamna Clinton să înceapă să expună detaliile politicilor sale luni, într-un discurs despre economie. Între timp, ajutoarele ei susțin că va încerca să plătească pentru acestea prin taxe mai mari aplicate americanilor bogați, alături de reduceri la buget și închiderea găurilor din alte părți; sumele de bani se așteaptă să fie substanțiale.

Cele mai ambițioase idei ale sale, despre care consilierii ei susțin că au fost concepute pentru a ajuta familii, includ grădinița pentru toți copiii de 4 ani, extinderea accesului la serviciile de îngrijire a copiilor, concediile medicale plătite și concediile parentale plătite, ajutorarea studenților de la universități ca aceștia să fie „cât mai liberi de împrumuturi posibil”, un salariu minim mai mare, cotă de participare la profit pentru angajații companiilor, protecție legală pentru oamenii intrați în țară ilegal și mai multă finanțare pentru cercetarea medicală.

Numai grădinița universală ar putea costa zeci de miliarde de dolari în următoarele decenii, potrivit consilierilor doamnei Clinton.

În comparație cu istoria Partidului Democrat, propunerile doamnei Clinton reflectă o întoarcere decisivă la liberalismul vibrant. Programele guvernamentale ale lui Franklin D. Roosevelt- a cărui prezidenție doamna Clinton o aduce in discuție frecvent – și ale lui Lyndon B. Johnson aveau ca scop să transforme viața americanilor săraci și bătrâni prin locuri de muncă, servicii de sănătate publică și beneficii de pensionare. Dar pierderile electorale consecutive ale lui Jimmy Carter, Walter F. Mondale și Michael S. Dukakis în anii 1980 – ca și încadrarea guvernului de către președintele Ronald Reagan ca ,,principala problemă” – au dat putere democraților de centru precum Bill Clinton, care vedea programele federale ca fiind mai degrabă plase de salvare decât soluții pentru orice tip de rău social.

Acțiunile guvernamentale au devenit mai pronunțate după Marea Recesiune, începând în 2009 cu programul de stimulare al președintelui Obama, acțiunile de salvare financiară a corporațiilor și acțiunea de asigurare a unor servicii de sănătate accesibile. Doamna Clinton se mobilizează acum pentru a construi pe baza acestor programe.

Domnul Dallek a spus că democrații erau din ce în ce mai determinați să îmbrățișeze perspectiva președintelui Johnson, istoricul întrebându-se ,,Care este rostul de a fi președinte dacă nu te folosești de guvern pentru a face progres în societate?”

Prietenii și asociații spun că doamna Clinton dă la iveală sinele său politic natural: un amestec de progresism și pragmatism, un apostol al politicii guvernamentale ca forță a schimbării și un lider mai de centru-dreapta decât soțul ei.

„E un activist și un liberal în adâncul inimii și se potrivește în sfârșit cu timpurile în care trăiește acum deoarece mai mulți oameni doresc în momentul de față o expansiune a guvernului decât și-au dorit în anii 1990”, a spus Al From, fondatorul Consiliului pentru Leadership Democratic, o grupare centristă, acum desființată, care a avut legături apropiate cu președintele Clinton. „Marea provocare pentru ea este dacă poate oferi politici progresiste care să fie constructive și eficiente – dar să fie atractive și pentru baza liberală fără să fie prea de stânga?”

Este de asemenea și o reîntoarcere la formă a doamnei Clinton, care și-a schimbat poziția în anii 1990, sprijinind politici mai moderate și în mod limitat, după ce a fost denigrată în timpul bătăliei pentru serviciile medicale publice. Ea se află acum pe un teren politic mai sigur nu numai datorită faptului că un număr din ce în ce mai mare de democrați se identifică ca fiind liberali, dar și datorită faptului că provocările economice de care are parte țara sunt mai acute în ziua de azi decât în perioada anilor ei de la Senat și a candidaturii ei prezidențiale din 2008.

Neera Tanden, președintele Centrului pentru Progres American și directorul de politică al doamnei Clinton din perioada campaniei din 2008, a spus că doamna Clinton a oferit un amestec de idei pe care le-a sprijin de multă vreme, precum grădinița și concediile de sănătate plătite, dar și unele noi care adresează probleme precum inegalitatea de venit și stagnarea salarială care au devenit mai pregnante ca atunci.

„A vorbit despre problemele economice din familii in 2008, dar nu a avut prea mare priză atunci”, a spus doamna Tanden. „Țara s-a schimbat mult de atunci. Se dezbat mult mai mult în cultura de azi chestiuni legate de rolurile femeilor și familiei și despre zbaterea de a supraviețui financiar”.

Gene Sperling, un fost consilier financiar al doamnei Clinton și al domnului Obama, și cineva pe care doamna Clinton l-a consultat în campania ei actuală, a spus că pe timpul a mai bine de trei decenii de viață publică și în perioada celei de-a doua campanii naționale ale ei a arătat destul de clar că scopul ei este să fie cât mai eficientă posibil dacă va câștiga.

„Cred că problemele inegalității și insecurității economice în cazul clasei de mijloc au devenit mai serioase și mai de lungă durată și ca urmare necesită răspunsuri mai ample”, a spus domnul Sperling.

O porțiune destul de mare a alegătorilor din cadrul bazei politice democrate vor schimbări și mai dramatice decât cele pe care doamna Clinton le cere: desființarea băncilor și o reglementare mai strictă a industriei financiare, taxe mai mare pentru firmele de pe Wall Street și pe profiturile din corporații și reducerea sau chiar eliminarea taxelor pentru studii universitare de licență.

Câțiva democrați din Iowa și New Hampshire, primele state care vor vota în cadrul nominalizărilor pentru alegerile prezidențiale din 2016, au spus că ei rămân sceptici asupra faptului că ideile de bază ale doamnei Clinton sunt cu adevărat progresive, dat fiind trecutul ei de om politic pragmatic, care, ca senator, a căutat teren comun cu republicanii și a votat să se autorizeze invazia din Irak din 2003.

„Când Bernie Sanders vorbește despre o revoluție politică, cred ce spune deoarece acesta a fost mereu mesajul său. Dar pe Hillary? Nu așa mult,” a spus Ellen Shipitalo, un student la studii postuniversitare în științe politice la Universitatea Queen din Ontario, care a participat recent la o adunare politică în favoare doamnei Clinton la Des Moines. „Nici un democrat pe care îl cunosc eu nu crede că ea va schimba ceva cu adevărat ca președinte”.

Poate liberalii se simt bine în legătură cu propunerile domnului Sanders – o dezmembrare a marilor bănci, un trilion pentru locurile de muncă publice, un sistem de sănătate publică universal „Medicare pentru toți” – dar mulți democrați din Congres le privesc ca fiind inaplicabile din cauza controlului republican.

Cei care o sprijină pe doamna Clinton au spus că ei cred că politicile ei au o șansă mult mai mare de a avea succes.

„Dacă Hillary câștigă și/sau recăpătăm Senatul, conservatorii de bază care doresc să lucreze cu noi vor fi avantajați în detrimentul membrilor lor din Tea Party”, a spus senatorul de New York Chuck Schumer. „Dacă ei pierd trei alegeri prezidențiale consecutive, vor fi republicani care vor spune: Nu mai putem să ne luăm după Tea Party”.