Connect with us

Business

BizzOS lansează un Grantul Strategic pentru companiile românești: firmele eligibile primesc gratuit un diagnostic strategic și plan financiar

Publicat cu

pe

 

BizzOS lansează Grantul Strategic, un program destinat companiilor românești care vor să își evalueze situația și să își construiască o strategie de dezvoltare fără costurile unei consultanțe tradiționale. Programul oferă, timp de 14 zile, acces la un proces automatizat de diagnostic strategic și planificare financiară.

Potrivit companiei, programul a fost creat în contextul unei perioade economice dificile, caracterizată prin stagnarea creșterii economice, inflație ridicată și presiuni asupra companiilor. BizzOS susține că, tocmai în astfel de condiții, firmele au nevoie de o imagine clară asupra poziției pe piață, riscurilor și direcțiilor de dezvoltare.

18 livrabile generate automat

Grantul Strategic include 18 livrabile care pot fi generate în maximum 30 de minute. Printre acestea se numără analiza indicatorilor financiari, istoricul financiar al companiei, evaluarea punctelor forte, identificarea riscurilor și oportunităților, profilul strategic, analiza competitorilor și a industriei, precum și harta modelului de business.

Programul include, de asemenea, analiza productivității echipei, indicatorii de performanță, obiectivele companiei, bugetele de venituri și costuri și analiza profitabilității pe fiecare canal de vânzare.

Procesul începe prin verificarea companiei pe baza CUI-ului, iar firmele acceptate primesc ulterior acces, timp de 14 zile, la un proces ghidat pentru construirea diagnosticului, strategiei și planului financiar de execuție.

Programul se adresează companiilor cu afaceri de peste 400.000 de euro

BizzOS spune că Grantul Strategic este destinat în special antreprenorilor și executivilor care întâmpină dificultăți în scalarea afacerii, depind încă de intervenția directă în operațiunile companiei sau se confruntă cu probleme legate de profitabilitate, cash-flow, vânzări ori delegare.

Procesul este susținut de O.R.I.O.N., agentul de management bazat pe inteligență artificială al BizzOS, care utilizează datele introduse în platformă pentru a oferi o analiză adaptată situației fiecărei companii.

Compania precizează că platforma permite personalizarea pe baza datelor firmei și integrarea cu servicii precum Open Banking și E-Factura, precum și cu alte sisteme utilizate de companii.

„Am construit Grantul Strategic ca să nu lăsăm companiile românești singure în perioada asta: le punem la dispoziție, fără cost, exact resursele de care au nevoie ca să ia decizii bune acum, nu peste doi ani”, a declarat Cristian Onețiu, fondatorul BizzOS.

Înscrierea în program se face pe baza CUI-ului companiei, iar procesul de calificare durează aproximativ 30 de secunde. Grantul se adresează companiilor cu o cifră de afaceri de peste 400.000 de euro.

Business

Precizări suplimentare ale Camerei de Comerț și Industrie a României privind deplasările externe

Publicat cu

pe

 

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) face următoarele precizări cu privire la comentariile apărute în spațiul public referitoare la o deplasare externă efectuată la data de 8 iulie 2026.

CCIR regretă politizarea dezbaterii publice pe această temă și dorește să asigure presa și opinia publică de faptul că singurul obiectiv al deplasării cu durata de câteva ore a fost atragerea de investiții străine în România.

Am considerat că merită să facem un astfel de efort financiar și logistic pentru a prezenta unor investitori de calibru avantajele de a investi în România, în condițiile în care percepția externă este negativ afectată de neclarități referitoare la legislația muncii, precum și la stabilitatea cadrului juridic și fiscal.

Reiterăm că toate cheltuielile instituției, inclusiv cele aferente deplasărilor externe, sunt susținute din venituri proprii.

Menționăm, de asemenea, că în aceste situații tariful se calculează pe ore de zbor și este identic indiferent de numărul persoanelor aflate la bord, fără alte costuri suplimentare.

Citește mai departe

Business

CCIR: România și Panama discută oportunități de colaborare în turism și domeniul naval

Publicat cu

pe

 

România și Panama vor să dezvolte colaborarea economică în domeniul turismului și al serviciilor navale, după o întâlnire între președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, și ambasadorul Republicii Panama în România, Javier Enrique Caraballo Salazar.

Discuțiile au vizat promovarea Panama ca destinație turistică pe piața românească, dar și identificarea unor oportunități de colaborare în domeniul naval.

CCIR: America Latină, o piață turistică insuficient exploatată

Mihai Daraban a subliniat că destinațiile din America Latină sunt slab reprezentate în oferta agențiilor de turism din România, în ciuda existenței unei conexiuni aeriene între Istanbul și Ciudad de Panamá.

Președintele CCIR consideră că această rută aeriană ar putea fi folosită pentru dezvoltarea unor pachete turistice pentru români, care să includă transport, cazare, circuite și transferuri.

„Turismul către America Latină este, pentru România, o piață încă nedeschisă. Nu este o problemă de cerere, ci de ofertă”, a declarat Mihai Daraban, potrivit CCIR.

Târgul de Turism de la Romexpo, o oportunitate pentru agențiile românești

Președintele CCIR a indicat Târgul de Turism de la Romexpo, programat între 19 și 22 noiembrie, drept o oportunitate pentru ca agențiile românești să intre în contact direct cu reprezentanții din Panama și să dezvolte oferte pentru această destinație.

La rândul său, ambasadorul Panama a prezentat măsurile prin care autoritățile de la Ciudad de Panamá încearcă să sprijine promovarea țării ca destinație turistică.

„Panama oferă vizitatorului o gamă completă de experiențe – litoral, biodiversitate, patrimoniu și un sector de servicii dezvoltat – într-o țară care este, potrivit studiilor de specialitate, cea mai sigură din regiune. Programele noastre de sprijin sunt construite pentru agențiile mici, cele care pot testa o destinație nouă fără riscuri, iar asigurarea medicală acordată fiecărui turist elimină una dintre principalele rețineri ale călătorului pe distanțe lungi. Suntem pregătiți să organizăm călătorii de familiarizare pentru reprezentanții agențiilor din România”, a declarat E.S. dl Javier Enrique Caraballo Salazar, Ambasadorul Republicii Panama în România.

România ar putea oferi expertiză în domeniul naval

Un alt subiect discutat a fost colaborarea în domeniul naval. Potrivit CCIR, România ar putea oferi expertiză în ceea ce privește inspecțiile navelor cu ajutorul docurilor flotante.

72 de societăți cu capital panamez sunt înregistrate în România

Întâlnirea a avut loc în contextul dezvoltării relațiilor economice dintre România și Panama. În România sunt înregistrate în prezent 72 de societăți cu participare de capital panamez, cu un capital social subscris cumulat de aproximativ 5 milioane de euro.

Discuțiile continuă seria contactelor începute în urma unei misiuni economice organizate de CCIR la Ciudad de Panamá, la începutul anului 2025, la care au participat aproximativ 30 de reprezentanți ai mediului de afaceri românesc.

Citește mai departe

Business

Depozitul notarial: unde puteți lăsa actele pe care vă temeți să le țineți în casă

Publicat cu

pe

Cele mai multe familii își țin actele importante într-un dosar, într-un sertar sau, în cel mai bun caz, într-o casetă. Sunt locuri care rezistă până la prima inundație, până la primul incendiu, până la prima mutare sau până la prima „curățenie” făcută de cineva care nu știe ce are în mână. Legea prevede însă o alternativă mai puțin cunoscută: înscrisurile la care țineți pot fi lăsate în grija unui notar public, arată Uniunea Națională a Notarilor Publici din România..

Ce este, de fapt, depozitul notarial?

Este una dintre procedurile pe care legea le dă în competența notarului public. Potrivit art. 12 lit. g) din Legea nr. 36/1995, notarul îndeplinește „primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți, precum și a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, în limita spațiului și utilităților de care dispune biroul notarial”. În Codul civil, depozitul este definit drept contractul prin care depozitarul primește de la deponent un bun mobil, „cu obligația de a-l păstra pentru o perioadă de timp și de a-l restitui în natură”. Depozitul notarial adaugă acestui contract forma și rigoarea unei proceduri notariale.

Ce poate fi lăsat în depozit?

Înscrisuri, documente, valori și alte bunuri neperisabile, cu două condiții, prevăzute de art. 325 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a legii: notarul public să aibă „posibilitatea practică și efectivă” de a le depozita la birou în condiții de siguranță, iar depozitarea lor să nu contravină legii, ordinii publice sau bunelor moravuri. Deponentul declară pe propria răspundere că bunurile au proveniență legală. Notarul verifică, înainte de primire, cuprinsul înscrisurilor sau, după caz, conținutul bunurilor.

Cum se desfășoară procedura?

Primirea în depozit se constată printr-o încheiere. Legea stabilește ce trebuie să cuprindă aceasta: data depunerii (anul, luna, ziua, iar la cererea părții și ora), identificarea înscrisurilor sau a bunurilor predate, cu toate datele necesare în acest scop, numele deponentului și al persoanei căreia trebuie să i se elibereze înscrisurile sau bunurile, precum și termenul de păstrare. Încheierea se întocmește în numărul de exemplare cerut de parte, plus unul pentru arhivă, iar depozitul se înregistrează în registrul de depozite al biroului notarial. Onorariul se menționează în cuprinsul încheierii. Rezultatul este un act care poartă dată certă și care descrie exact ce s-a predat, cui și pentru cât timp.

Cine poate ridica documentele?

Numai persoana stabilită la constituirea depozitului. Eliberarea se face la termenul și în condițiile prevăzute în încheierea de primire în depozit, iar restituirea se consemnează prin semnătura părților, a succesorilor sau, după caz, a reprezentanților acestora, în registrul de depozite. Dumneavoastră stabiliți, așadar, cine va putea ridica ceea ce ați lăsat în depozit.

Îmi pot lua actele înapoi mai devreme?

Oricând. Depozitul notarial nu înseamnă o renunțare la vreun drept și nu vă deposedează de nimic. Rămâneți proprietarul înscrisului; se schimbă doar locul în care este păstrat. Tariful achitat la constituirea depozitului nu poate fi însă restituit.

Ce răspundere are notarul pentru ceea ce i-ați lăsat?

Notarul public are obligația „de a păstra bunul cu prudență și diligență”. Nu poate folosi în niciun scop bunul încredințat și nu poate încredința altuia păstrarea lui fără consimțământul celui care l-a depus, cu excepția cazului în care este silit de împrejurări (cum ar fi în cazul încetării activității).

Pot lăsa în depozit un testament?

Da, un testament olograf poate fi lăsat în depozit ca orice alt înscris. O precizare este însă necesară: depozitul protejează hârtia, dar nu schimbă forma actului. Spre deosebire de testamentul olograf, testamentul autentificat de notarul public se înscrie de îndată în registrul național notarial prevăzut la art. 1046 din Codul civil, astfel încât, la deschiderea moștenirii, existența lui poate fi aflată prin verificarea registrului. Dacă vă preocupă nu doar păstrarea, ci și găsirea testamentului la momentul potrivit, discutați cu notarul dumneavoastră și despre această diferență și alegeți forma care vă protejează cel mai bine interesele.

Concluzia

Un sertar poate păstra hârtia, dar nu poate dovedi nimic. Nu poate spune când a fost pus acolo actul, în ce stare era, cine l-a lăsat și la cine trebuia să ajungă. Depozitul notarial face exact aceste patru lucruri, pentru că nu este un simplu loc de păstrare, ci o procedură: cu dată certă, cu identificarea deponentului, cu descrierea exactă a înscrisului, cu o persoană desemnată să îl ridice și cu un termen de păstrare.

Un act important nu are nevoie de un loc bine ascuns. Are nevoie de un loc în care cineva îl păstrează în siguranță și răspunde pentru acest lucru.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare