Politică

Anca Jurma va prelua, astăzi, mandatul de procuror-șef interimar al DNA

Publicat cu

pe

Anca Jurma, șef al Serviciului de Cooperare Internaţională şi Programe din Direcţia Naţională Anticorupţie şi fost consilier al Laurei Codruţa Kövesi, va prelua astăzi mandatul de procuror-șef interimar al DNA. 

 

Ministerul Public a precizat, într-un comunicat de presă, că „(…) procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, prin Ordinul nr. 1412 din data de 11 iulie 2018, a dispus delegarea acesteia în funcția procuror la Serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data de 11 iulie 2018.”

Din comunicatul Ministerului Public mai reiese că „doamna procuror (n.a Anca Jurma) va avea atribuții privind implementarea la nivelul Ministerului Public a Strategiei Naționale Anticorupție pentru perioada 2016 – 2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 583 din 2016, respectiv actualizarea strategiilor de combatere a corupției, precum și elaborarea de strategii sectoriale la nivelul unităților de parchet, în conformitate cu obiectivele strategice și domeniile prioritare ale instituției, astfel cum sunt acestea exprimate în Stategia Ministerului Public pentru perioada 2016 – 2020.

Anca Jurma a îndeplinit pe parcursul a două mandate atribuţiile de procuror şef al Serviciului de Cooperare Internaţională şi Programe din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar ulterior a fost numită consilier al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

 

Sursă foto: Facebook/AncaJurma

Apasă pentru a comenta

Articole Populare

Exit mobile version