Connect with us

Publicat cu

pe

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a dialogat, luni, cu studenți ai Universității din București despre implicarea civică a tinerilor, dar și despre actualitatea politică românească, apreciind că președintele Klaus Iohannis a avut o sarcină „foarte dificilă” în urma demonstrațiilor din noiembrie și a luat o decizie „curajoasă” prin numirea unui Guvern de tehnocrați.

„Conducerea politică și, în mod special, președintele Iohannis au avut o sarcină foarte dificilă. Cred că ceea ce a perceput președintele Iohannis a fost că oamenii din România vor o nouă direcție pentru această țară, iar în această circumstanță, având în vedere că vor fi alegeri parlamentare anul viitor, el a decis să creeze un Guvern din care să nu facă parte membri ai partidelor parlamentare, ci un grup de experți democrați, care să încerce să guverneze țara pentru anul care vine. A fost o decizie curajoasă. Dacă va fi de succes (..) cred că ar trebui să aibă susținerea Parlamentului pentru a lua decizii importante care vor îmbunătăți administrația publică în România, pentru a continua lupta împotriva corupției, să mențină alianța României cu NATO, statutul de membru al UE și parteneriatul strategic cu SUA. Dacă va fi de succes, ar putea imprima o nouă direcție acestei țari”, a spus ambasadorul SUA, potrivit Agerpres.

El a susținut că acțiunile care au urmat tragediei din clubul Colectiv au fost însuflețitoare („inspiring”, în limba engleză), în contextul în care zeci de mii de români au ieșit pe străzile Bucureștiului și ale altor orașe, „în liniște, în spiritul participării civice”, solicitând ca România să fie orientată spre un viitor mai bun, mai prosper, mai puțin corupt.

„Cred că modul în care s-au desfășurat demonstrațiile și cererile articulate în timpul acelor demonstrații au fost foarte însuflețitoare. Iar consecința a fost schimbarea de Guvern. Depinde de România să decidă dacă acele obiective vor fi puse în aplicare de către instituțiile democratice. SUA, în calitate de partener, aliat și prieten al României, sunt optimiste în ceea ce privește viitorul acestei țări. Scopul nostru este o Românie puternică, prosperă și democratică, o Românie care să fie un aliat puternic, un partener și un prieten al SUA”, a spus Klemm.

Întrebat care sunt prioritățile mandatului său, ambasadorul a precizat că cel mai important obiectiv este promovarea securității, subliniind că România și SUA sunt aliați foarte puternici în cadrul NATO.

„Lumea rămâne un loc foarte tulbure, așa cum am văzut în lunile și săptămânile recente. Instabilitatea nu este prezentă doar în zone precum Orientul Mijlociu sau Afganistan, dar există și aici, în Europa, în contextul agresiunii ruse în Ucraina, așa că SUA, așa cum am spus, a găsit un aliat foarte puternic în România și vom continua să căutăm modalități de a îmbunătățire a apărării noastre comune, atât aici în Europa, cât și în ceea ce privește parteneriatul nostru în state precum Afganistan”, a spus el.

Ambasadorul a menționat că a doua prioritate o reprezintă promovarea democrației, subliniind că acest lucru nu înseamnă că ar fi pus sub semnul întrebării atașamentul României față de valorile democrației.

„La fel ca și SUA, România încearcă să consolideze instituțiile democratice. SUA, împreună cu partenerii internaționali ai României și UE, încearcă să asiste România în consolidarea democrației. Aceasta include sprijinul foarte puternic pentru lupta împotriva corupției, respectarea minorităților, libertatea presei și libertatea religioasă”, a precizat Klemm.

El a vorbit și despre promovarea prosperității, menționând că aceasta implică o creștere a fluxului de bunuri și investiții. Ambasadorul SUA a precizat că președintele și premierul români i-au cerut să se implice în îmbunătățirea climatului pentru investitori străini, în vederea atragerii nu doar a investițiilor americane, ci și a celor europene, japoneze sau chineze. Hans Klemm a declarat totodată că dorește să încurajeze schimburile culturale, cooperările în domeniul cultural, educațional sau științific.

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, s-a întâlnit, luni, la Facultatea de Drept, cu studenți ai Universității din București, cărora le-a vorbit despre președintele John Fitzgerald Kennedy și implicarea civică a tinerilor.

„Pentru mine, moștenirea sa este simplă. Avem datoria de a sluji umanitatea, de a ne sluji țările, comunitățile și de a promova o lume mai bună pentru generația viitoare. Iar datoria de a sluji nu este tocmai aceea pe care dumneavoastră, cetățenii României, le-ați demonstrat-o recent politicienilor și concetățenilor dumneavoastră, pe străzile Bucureștiului și altor orașe importante din această țară?”, a subliniat ambasadorul SUA în discursul său.

Politică

Ciucă, despre renunţarea de către PNL şi PSD la candidatura lui Cîrstoiu: Am constatat că nu reuşeam să îndeplinim obiectivul

Publicat cu

pe

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, la Băileşti, că decizia PNL şi PSD de a renunţa la susţinerea candidatului comun Cătălin Cîrstoiu la funcţia de primar general al Capitalei şi a avea candidaţi separaţi a venit în baza unei analize care arăta că astfel cele două formaţiuni nu reuşeau să îşi îndeplinească obiectivul de a câştiga alegerile în Bucureşti.

Întrebat cum s-a ajuns la ideea unei candidaturi separate la Primăria Capitalei, Nicolae Ciucă a spus că liberalii şi social democraţii au considerat că este bine să ia o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale.

„A fost o analiză pe baza datelor despre modul în care evolua candidatul comun ales de coaliţie şi în momentul în care s-a identificat faptul că nu reuşim să ne îndeplinim obiectivul, am considerat că este bine să luăm o decizie care să asigure maximizarea scorului la alegerile locale. De cealaltă parte, considerăm că este important ca alături de mesajele pe care le-am dat legate de echilibru şi stabilitate, inclusiv în campania electorală, să facem trecerea de la o campanie negativă la una pozitivă, să lăsăm bucureştenilor şansa să aleagă între patru candidaţi, pentru că orice soluţie am fi ales cu un candidat comun, fie din partea PSD, fie din partea PNL, ar fi maximizat şansele primarului în funcţie sau ale candidatului deja înscris, care, aşa cum arată sondajele, au şansele cele mai mari. Această situaţie ducea la o confruntare doar între doi candidaţi”, a spus Ciucă, aflat marţi într-o vizită în judeţul Dolj.

Preşedintele PNL a mai afirmat că în acest moment se poate vorbi despre o resetare a competiţiei politice şi în felul acesta „electoratele, atât cel liberal, cât şi cel social-democrat pot să intre cu o altă speranţă”.

Despre candidatul PNL, Sebastian Burduja, preşedintele PNL a afirmat că acesta este singurul candidat care nu a fost niciodată în funcţia de primar.

„Din perspectiva PNL, venim cu un candidat care este o opţiune nouă, diferă de ceilalţi pentru că nu este în funcţie, nu a fost niciodată în administraţie la nivel local”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă medicul Cîrstoiu va primi o funcţie în Guvern, Ciucă a răspunss că „nici nu s-a pus problema”. „A fost o discuţie cât se poate de decentă pe cifre, era clar că nu există nicio speranţă să putem recupera, motiv pentru care s-a luat această hotărâre”, a afirmat preşedintele PNL.

Citește mai departe

Politică

Ciolacu: Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie; Gabriela Firea, cea mai bună alegere

Publicat cu

pe

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat marţi că decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost „dificilă”, dar este soluţia corectă şi a afirmat că Gabriela Firea este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care „îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”.

„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum doar între incompetenţă şi circ!”, a afirmat Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Liderul social-democraţilor a punctat că Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie, iar acesta nu poate fi decât Gabriela Firea.

„Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti! Este cea mai bună alegere pentru bucureştenii care îşi doresc mai puţin spectacol, dar mai multe soluţii la problemele zilnice cu care se confruntă”, a spus Ciolacu.

În altă ordine de idei, premierul i-a mulţumit lui Cătălin Cîrstoiu pentru efortul depus în această perioadă şi i-a urat succes Gabrielei Firea în competiţia electorală pentru funcţia de primar general.

Citește mai departe

Politică

Burduja: Din respect pentru bucureşteni, trebuie să le prezentăm un model liberal de administraţie

Publicat cu

pe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, marţi, că în actuala campanie pentru Primăria Capitalei, trebuie prezentat „un model liberal de administraţie”.

„Toate aceste cancanuri (…) este neplăcut pentru bucureşteni. Din respect pentru ei, trebuie să să mergem înainte şi să le prezentăm un model liberal de administraţie”, a spus ministrul Energiei, adăugând că „întotdeauna” a pus interesul oamenilor „mai presus”.

„Îmi doresc să văd o campanie fără atacuri între niciunul dintre participanţi, să fie o campanie altfel, pentru democraţia adevărată. Aşa trebuie să fie România, după 34 de ani, în care să vorbim realmente pentru bucureşteni pe soluţii, pe programe, pe investiţii, cum ar trebui să arate o capitală europeană. Asta este miza. Poate Bucureştiul să dea exemplul unei altfel de campanii?”, a arătat Sebastian Burduja, conform Agerpres.

Ministrul Energiei îl însoţeşte pe preşedintele Klaus Iohannis în vizita sa oficială în Coreea de Sud.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide, potrivit unor surse politice.

Sursele au precizat că cei doi candidaţi la Primăria Capitalei nu se vor ataca în campanie, ci vor avea o campanie constructivă, centrată pe soluţii pentru Bucureşti.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare