Connect with us

Publicat cu

pe

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că adminstrația publică din România trebuie să iasă din „starea de paralizie”, precizând că este „inadmisibil” ca un primar să știe că nu încalcă nicio lege, dar să nu poată sta liniștit pentru că nu știe ce are și ce nu are voie să facă.

„Se tot vorbește (…) de ani de zile despre primari, oameni politici, miniștri care ocupă diverse funcții și care, vezi Doamne, fac și dreg. Cel mai important lucru este să fie o legislație clară. Fiecare dintre dumneavoastră vrea să știe un lucru simplu: ce am voie să fac și ce nu am voie să fac? Pentru că e inadmisibil ca un primar sau un ministru sau cineva care conduce o instituție publică să știe că nu încalcă nicio lege și cu toate astea să nu poată să stea liniștit. Nu mai e nicăieri, în nicio țară, acest lucru. Legislația este clară, dacă este clară și e încălcată, cel care a încălcat legislația plătește. Vreau să știu și eu ce am voie să fac, ce n-am voie să fac, nu să mă trezesc la un moment dat că cineva îmi spune că n-ai încălcat nicio lege, dar ai greșit”, a afirmat Dragnea, la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România.

În opinia sa, o astfel de situație nu ajută și nu dezvoltă România și statul de drept.

„Statul de drept e ajutat dacă balanța dreptății este perfect echilibrată între dorința de a face dreptate, dar și între dorința de a asigura drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”, a mai spus Liviu Dragnea.

El s-a pronunțat în favoarea clarificării legislației, astfel încât celor care fură să le fie frică, iar celor care nu o fac și care nu sunt corupți să li se ofere posibilitatea „să trăiască și să muncească liniștiți”.

„Acolo trebuie să ajungem în această țară. Nici cu vinovății inventate, nici cu vinovății presupuse — trebuie să fie foarte clar”, a adăugat Dragnea.

De asemenea, președintele Camerei Deputaților a pledat pentru stabilirea unei distincții clare între legalitate și oportunitate. El a susținut că acest lucru va fi realizat în Parlament, „indiferent de presiuni”.

„Oportunitatea este a celui care a fost ales sau care a fost numit în mod legitim într-un proces democratic. Oportunitatea ți-o dă legitimitatea unui vot, obligațiile asumate într-o campanie electorală și libertatea de a lua decizii împreună cu Consiliul local pentru a dezvolta comunitatea așa cum crede acel Consiliul local ales de oameni. Prea multe instituții își dau cu părerea despre oportunitate: de ce ai făcut drumul ăla și nu l-ai făcut pe ăla? Trebuie să înțeleagă toată lumea că administrația publică din România trebuie să iasă din această stare de paralizie. Funcționari cărora le e frică să mai semneze, primari care nu știu dacă ceea ce fac azi nu e reinterpretat peste un an sau peste zece ani de zile, oameni de afaceri cărora le e frică să mai discute cu vreun primar sau cu vreun oficial din România. Mă refer la oameni de afaceri români, că ceilalți nu au probleme”, a arătat Liviu Dragnea.

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politică

Teleorman, județul cu cele mai mici salarii din țară

Publicat cu

pe

Deși deținător de terenuri fertile și cu o populație angrenată preponderent în agricultură, în prezent, Teleormanul ocupă ultimul loc din România în ceea ce privește nivelul salariului mediu, atrage atenția Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, într-o postare pe Facebook:

„Este o problemă care necesită atenție urgentă, pentru că județul nostru are potențial, iar locuitorii merită o viață mai bună.

Avem de lucrat la atragerea investitorilor. Doar 0.1% din valoarea investițiilor străine la nivel național ajunge în Teleorman.

Avem nevoie de măsuri pentru a revitaliza economia locală, pentru a atrage investiții și pentru a crea în județ locuri de muncă bine plătite.

Infrastructura, educația și promovarea antreprenoriatului sunt doar câteva dintre domeniile în care trebuie să ne concentrăm eforturile, atât noi, cât și colegii din coaliție.

Doar dezvoltarea este soluția și doar împreună putem face schimbarea pe care Teleormanul o merită”.

Citește mai departe

Politică

Daniel Constantin, noul președinte al PNL Teleorman, taie în carne vie: „Niciun compromis cu cei care ne perturbă activitatea”

Publicat cu

pe

O revoluție tăcută s-a produs în cadrul PNL Teleorman, iar Daniel Constantin este protagonistul principal. Noul președinte al filialei i-a eliminat fără menajamente pe cei responsabili de sabotarea ședinței BPJ de săptămâna trecută prin lipsa cvorumului.

Fără a ezita, Constantin a reconfigurat rapid BPJ-ul pentru a putea pregăti campania electorală.

“Nu mai putem tolera jocurile de culise care împiedică progresul filialei și al comunității. Este momentul să acționăm ferm și hotărât pentru o conducere eficientă și puternică”, a declarat noul lider in cadrul ședinței BPN de astăzi.

Ședința BPN de astăzi a confirmat schimbările radicale. Noul Birou Politic Județean a fost aprobat, iar lista membrilor nu mai include multe dintre numele din vechiul BPJ. Un răspuns neașteptat pentru cei care nu au fost la înălțimea așteptărilor și pentru cei care au subestimat hotărârea lui Constantin de a reforma filiala locală.

Această mișcare fără echivoc demonstrează că Daniel Constantin nu se joacă când vine vorba de eficiență și rezultate. Este un semnal clar că în PNL Teleorman nu mai este loc pentru lipsa de performanță și pentru interesele personale în detrimentul celor colective.

Într-un peisaj politic adesea dominat de compromisuri și jocuri de putere, această acțiune fermă ar putea reprezintă un pas vital pentru reabilitarea și consolidarea PNL Teleorman, speră membrii filialei.

Potrivit acestora, Constantin arată că este dispus să facă tot ce este necesar pentru a putea derula o campanie electorala fără sincope în lunile care urmează.

Citește mai departe

Politică

România ar putea plăti despăgubiri de miliarde din cauza Guvernului Cioloș, care a inclus Roșia Montană în patrimoniul UNESCO

Publicat cu

pe

Ponta: Ca deputat voi vota împotriva proiectului Roşia Montană, dar ca premier nu am dreptul

România ar putea fi condamnată în dosarul Roșia Montană, în procesul cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), și ar urma să să plătească între 1 și 6 miliarde de dolari companiei canadiene Gabriel Resources, care deține licența pentru a exploata aurul din zonă.

Procedura a fost închisă pe 14 septembrie 2023, după cum au anunțat canadienii, iar acum se așteaptă verdictul.

Principalul argument folosit de Gabriel Resources în cadrul procesului a fost includerea Roșia Montană în patrimoniul UNESCO.

Dosarul pentru includerea sitului de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO a fost depus pe 4 ianuarie 2017 de fostul ministru al Culturii Corina Șuteu, în ultima zi de mandat a Guvernului Cioloș. Depunerea a fost făcută cu asumarea ministrului Culturii Corina Şuteu, după informarea şi consultarea prim-ministrului Dacian Cioloş şi cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

În iunie 2017, compania canadiană, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, a chemat România în instanță la un Tribunal al Băncii Mondiale, unde a invocat pierderi de miliarde de dolari din cauză că Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană. Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, în iulie 2021, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol, ceea ce înseamnă oprirea oricărui proiect de exploatare minieră.

Compania minieră Gabriel Resources a spus că înscrierea acestui sit în patrimoniul UNESCO vine în contradicție cu „obligațiile” pe care România și le-ar fi asumat prin încheierea contractelor de investiții cu firma canadiană și zădărnicește șansele unei rezolvări amiabile a conflictului juridic.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de Digi24, subiectul a fost discutat miercuri în ședința de Guvern, Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor așteptându-se ca România să fie obligată sa plătească cel puțin două miliarde de dolari. Sursele citate au declarat pentru Digi24.ro că cei care ar trebui să plătească sunt „Dacian Cioloș și cei care au provocat scandalul Roșia Montană”, existând la nivelul Guvernului o mare nemulțumire legată de efortul financiar pe care România trebuie să îl facă, având în vedere problemele deja existente cu deficitul bugetar excesiv.

Citește mai departe

Facebook

Articole Populare