Connect with us

Publicat cu

pe

În urmă cu câteva zile, la banchetul de la finalul clasei a 12-a organizat de Colegiul National ,,Unirea’’ Turnu Măgurele, a avut loc un incident șocant care a atras atenția întregii comunități. Răzvan Vasile, inspector general adjunct și profesor, s-a luat la bătaie cu un elev. Potrivit unei publicații locale, acesta a recunoscut că a lovit un elev, motivând că era de la altă școală și nu avea ce căuta la eveniment. Aceeași publicație citează martorii care spun că primul pumn a fost dat de Razvan Vasil.

Răzvan Vasile este cunoscut și pentru poziția sa politică, fiind in prezent consilier local PSD în Turnu Măgurele și pe locul 7 pe lista de consilieri județeni PSD. Cu toate acestea, până în prezent, conducerea partidului pe care îl reprezintă nu a oferit nicio reacție oficială în legătură cu incidentul.

Astăzi, la sediul de campanie PNL Alexandria, a avut loc o conferință de presă la care a fost invitat Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației. În cadrul conferinței, Cîmpeanu a subliniat importanța tratării cu maximă seriozitate a unor astfel de cazuri, reamintind un incident similar din timpul mandatului său. Atunci, Cîmpeanu a intervenit personal pentru demiterea unui cadru didactic implicat într-un scandal, sugerând că demiterea ar fi o soluție adecvată și în situația actuală.

Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman, a mers mai departe, cerând în mod explicit demiterea lui Răzvan Vasile din toate funcțiile deținute, atât pe plan educațional, cât și politic. „Cred că este o situație gravă care trebuie tratată cu mare atenție atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere politic. Sunt convins că din punct de vedere profesional, inspectorul general de la Teleorman va lua măsuri, cel puțin va face o cercetare. În egală măsură aștept un punct de vedere și de la președintele Partidului Social Democrat Teleorman, președintele Consiliului Județean, dacă este de acord cu astfel de abordare. Mai mult decât atât, pentru că este candidat la Consiliul Județean din partea PSD, pe locul 7. Eu cred că până la momentul acesta trebuia să fie retras de pe liste. Aceasta este atitudinea dacă nu agreăm o astfel de abordare. Nu poți să răspunzi pentru toți cei care sunt pe lista, dar în momentul în care vezi o astfel de acțiune, cred că trebuie să reacționezi imediat dacă dorești binele oamenilor’’, a declarat Constantin.

Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL Teleorman 

Executat de SC Arthur and Regents SRL – portal Eoficial.ro 

CMF: 21240015

Citește mai departe
Apasă pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Iohannis, despre aderarea la Schengen cu frontierele terestre: „S-a lucrat tot timpul foarte intens pentru acest obiectiv”

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis a afirmat că autoritățile române au lucrat foarte intens pentru ca România să adere la spațiul Schengen și cu frontiere terestre.

Întrebat, miercuri, dacă în opinia sa este important ca România să obțină o decizie până la finalul anului, în condițiile în care e posibil ca portofoliul de afaceri interne la nivel european să fie deținut de Austria, Klaus Iohannis a răspuns:

„Este extrem de important să se continue toate demersurile legate de finalizarea parcursului Schengen pentru România. Şi să ştiţi că s-a lucrat tot timpul foarte intens pentru acest obiectiv. Nu pot să spun că există garanţii, dar există şanse destul de bune ca încă în acest an să facem următorul pas. Dar, până atunci, mai este nevoie de foarte multe discuţii şi de foarte multe negocieri”, a răspuns preşedintele, conform news.ro.

Iohannis a mai precizat că autoritățile române sunt „foarte angajate în acest demers” de a include România în Schengen cât mai repede.

Citește mai departe

Politică

Când ar putea începe ANAF recuperarea sumelor încasate nelegal de soţii Iohannis din închirierea unor spații pe care le-au deținut. Explicațiile ANAF

Publicat cu

pe

ANAF ar putea trece la recuperarea prejudiciilor în dosarul imobilelor din Sibiu ale familiei Iohannis abia după ce se înheie un alt litigiu aflat în prezent în desfășurare în instanță legat tot de moștenire, conform Profit.ro, transmite news.ro.

Când poate interveni ANAF pentru a recupera sume încasate nelegal de soţii Iohannis

Decizia pronunțată în cursul zilei de miercuri de către instanța supremă, referitor la imobilul din strada Gheoghe Magheru din Sibiu, care a fost deținut, printre alții, și de Carmen Iohannis, nu ar fi suficientă ca ANAF să treacă la recuperarea prejudiciilor, după ce ÎCCJ a pronunțat o decizie definitivă într-un litigiu din 2016 cu privire la moștenirea imobilului, iar procesul a fost pierdut definitiv de Rodica Baștea, o apropiată a familiei Iohannis, arată sursele citate anterior.

Statul ar trebui să devină proprietar recunoscut de lege și în cazul spațiului comercial de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, care a avut inițial aceiași proprietari precum cel de pe strada Gheorghe Magheru, ambele fiind naționalizate în anii ’60.

Doar după aceasta, ANAF poate cere soților Iohannis returnarea chiriei încasate între anii 1999-2016, în care imobilul a fost deținut nelegal.

„Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Baştea Rodica împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor”, se arată în minuta deciziei definitive pronunţate miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la Imobilul de pe strada Gheorghe Magheru 35 din Sibiu.

Litigiul a fost deschis de Rodica Baștea, ea solicitând anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din strada Gheorghe Magheru 35. În perioada 1999-2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, care a decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui și lui Carmen Iohannis.

Ce spune ANAF

ANAF a explicat în luna aprilie a acestui an, pentru G4Media, că din cauza litigiilor privind moștenirea, nu poate recupera un alt imobil care a aparținut președintelui, făcând referire la spațiul comercial din strada Nicolae Bălcescu 29 și nici cei 260.000 de euro obținuți din chirie de familia Iohannis.

Statul nu poate obține certificatul de moștenitor al imobilului de pe Bălcescu 90, așa cum s-a întâmplat pentru cel de pe Magheru 35, act contestat în instanță de prietena familiei Iohannis. Între timp, spațiul comercial este nefolosit.

Potrivit ANAF, abia după ce îşi înscrie dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial, statul român poate cere soţilor Iohannis returnarea chiriei încasate în perioada 1999 – 2016, în care a deţinut nelegal imobilul.

„Recuperarea sumelor reprezentând venituri din cedarea folosinţei bunurilor se poate face numai de către proprietarul recunoscut de lege”, a explicat ANAF.

Ambele imobile din Sibiu au avut aceiași proprietari și au fost naționalizate

Potrivit istoricului moştenirii reconstituit de riseproject.ro şi Centrul de Investigaţii Media (CIM), ambele imobile au aparţinut soţilor Eliseu şi Maria Ghenea (fostă Baştea). Imobilele au fost naţionalizate în anii ’60 de regimul comunist.

După Revoluţie, în anii ’90, apare un prezumtiv moştenitor, Ioan Baştea, un strănepot al Mariei Ghenea (fostă Baştea). În 1999, acesta obţine o hotărâre judecătorească prin care se revocă naţionalizarea dispusă de statul comunist în anii ’60.

„La 1 iunie 1999, soţii Iohannis merg la notarul Radu Gabriel Bucşă. Klaus Iohannis, pe atunci inspector la Inspectoratul şcolar Sibiu, avea în buzunar o procură de reprezentare a lui Ioan Baştea”, notează jurnaliştii riseproject.ro într-o investigaţie de presă din 2015.

Prin succesiunea perfectată de notar, Ioan Baştea devine proprietarul imobilului din Nicolae Bălcescu 29, iar acelaşi Ioan Baştea, de data asta împreună cu Georgeta Lăzurcă şi fiica acesteia, Carmen Iohannis, soţia actualului preşedinte, devin proprietari ai imobilului din Gheorghe Magheru 35.

În aceeaşi zi, Ioan Baştea vinde, cu doar 3.200 de dolari, jumătate din imobilul din Nicolae Bălcescu către soţii Klaus şi Carmen Iohannis.

„Aşa ajunge familia Iohannis proprietar pe jumătate din spaţiul comercial care, în următorii 17 ani, i-a adus aproape 1,3 milioane de lei, în jur de 260.000 de euro, la cursul actual”, scriau jurnaliştii de la riseproject.ro.

Citește mai departe

Politică

Klaus Iohannis a anunțat că nu vrea legi în favoarea sa: „Nu am dorit o lege pentru mine, nu doresc o lege pentru mine şi pot să vă spun cu certitudine că voi avea grijă ca această lege să nu existe”

Publicat cu

pe

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, în SUA, despre legea care favorizează candidatura sa la alegerile parlamentare, că nu a dorit o lege pentru el. Acesta a menționat că va avea grijă ca legea să nu existe.

„Daţi-mi voie să lăsăm chestiunea de candidatură sau nu, sau ce facem în următoarea perioadă pentru o discuţie pe care o vom avea în România, dacă este despre România. Dar, despre această lege pot să vă spun şi acu,  fiindcă pentru mine este foarte clar, nu am dorit o lege pentru mine nu doresc o lege pentru mine şi pot să vă spun cu certitudine că voi avea grijă ca această lege să nu existe.

Nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană şi atunci cred că m-am exprimat foarte clar. Bref, nu va exista această lege şi nu doresc, eu nu doresc să existe”, a spus președintele Klaus Iohannis, potrivit news.ro.

Întrebat dacă există o altă soluţie juridică, şeful statului a răspuns: „Toate acestea le vom discuta acasă”.

Citește mai departe
Business8 ore înainte

Tehnologiile de ultimă oră din fabricile HS Timber Group fac mai ușoară prelucrarea lemnului

Business9 ore înainte

HS Timber Group și comunitățile locale lucrează împreuna de mulți ani și se pot baza pe o relație de parteneriat autentic

Social15 ore înainte

MApN a ridicat patru avioane de luptă, după ce rușii au atacat cu drone mai multe obiective din Ucraina, la granița cu România. O dronă ar fi intrat în spațiul național

Businesso zi înainte

Revolut deschide o sucursală în România și schimbă IBAN-urile clienților români

Politicăo zi înainte

Iohannis, despre aderarea la Schengen cu frontierele terestre: „S-a lucrat tot timpul foarte intens pentru acest obiectiv”

Politică2 zile înainte

Când ar putea începe ANAF recuperarea sumelor încasate nelegal de soţii Iohannis din închirierea unor spații pe care le-au deținut. Explicațiile ANAF

Politică2 zile înainte

Klaus Iohannis a anunțat că nu vrea legi în favoarea sa: „Nu am dorit o lege pentru mine, nu doresc o lege pentru mine şi pot să vă spun cu certitudine că voi avea grijă ca această lege să nu existe”

Social2 zile înainte

Ne apropiem de momentul în care românii vor putea călători fără viză în SUA. MAI a prezentat demersurile făcute pentru programul Visa Waiver

Politică2 zile înainte

Klaus Iohannis rămâne fără două imobile din Sibiu și trebuie să dea înapoi 260.000 de euro

Social2 zile înainte

Guvernul alocă încă 15.000 de lei pentru familiile afectate de inundații. Boloș: „Vom aloca suplimentar 35 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară”

Facebook

Articole Populare