Viorica Dăncilă și Corina Crețu, întâlnire la Bacău. Crețu - ”extrem de îngrijorată”

Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu, a avut o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă. Cele două, împreună cu ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, au făcut o vizită în județul Bacău.

 

Întâlnirea a avut loc în contextul în care Corina Creţu a trimis Executivului o scrisoare în care se declară ”extrem de îngrijorată” cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport care sunt cofinanţate de Fondul de coeziune şi de Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) în România. 

Întrebată despre această scrisoare, premierul Viorica Dăncilă declara, miercuri, la Parlament, că documentul este o evaluare a activităţii pe domeniul transporturilor pentru anul trecut: "Acea scrisoare este o evaluare a activităţii pe domeniul transporturilor pentru anul trecut. Voi avea o întâlnire cu Corina Creţu pe 21 (mai - n.r.), la Bacău. Am vorbit deja cu ministrul Transporturilor pentru a vedea cum putem accelera procesul de absorbţie a fondurilor".  

Înaintea întâlnirii, cei doi oficiali au venit la Balta de Agrement a Bacăului, zonă în care se lucrează de aproape şase ani. Proiectul a început în 2012, inclusiv printr-o finanţare europeană, însă s-a blocat din cauză faptului că a fost prost proiectat şi, în mare parte, prost gestionat. Primarul Bacăului spune că s-au găsit soluţii şi, cu sprijinul Guvernului, până la finalul anului, trebuie finalizate lucrările astfel încât locuitorii oraşului să se poată bucura de această zonă.

Premierul le-a promis băcăuanilor şi autorităţilor locale sprijin pentru finalizarea acestui proiect precum şi sprijin pentru realizarea centurii Bacăului, un alt proiect de investiţii foarte important atât pentru localnici cât şi pentru cei care tranzitează zona.

Viorica Dăncilă a vorbit şi despre posibilitatea de a avea noi proiecte de investiţii în infrastructură. În şedinţa de guvern de săptămâna aceasta, ar urma să fie prezentate mai multe note de fundamentare pentru construcţia de autostrăzi, a precizat premierul, fără să spună despre ce autostrăzi este vorba.

Corina Creţu a spus că aşteaptă până la finalul anului un proiect depus de autorităţile române pentru realizarea acestei centuri a Bacăului. Comisarul european a afirmat că autorităţile române nu au fost pregătite, din 2007, pentru realizarea acestor proieste de infrastructură de care avem atâta nevoie, însă Comisia Europeană se implică să ajute România.

Corina Creţu va face mai multe vizite în ţară, pentru ca românii să înveţe să folosească aceşti bani. Sunt peste cinci miliarde de euro disponibili pentru proiecte de infrastructură, dar prea puţine proiecte pentru folosirea lor.

Uniunea Europeană a alocat României peste 5 miliarde de euro, dar numai 35 de procente au fost cheltuite pentru proiecte începute în urmă cu câțiva ani, potrivit TVR1

România a selectat mai multe proiecte de mare anvergură, cu bugete de mai mult de 500 de milioane EUR cofinanţate din partea UE.

Proiectele de infrastructură cu bani europeni bat pasul pe loc. Îngrijorată de planificarea şi implementarea acestor proiecte, comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, a transmis Executivului o scrisoare.

Din scrisoare adresată Guvernului, și prezentată de PNL, reiese ”Faptul că pregătirea proiectelor este foarte slabă şi prin urmare, concentrată pe un număr limitat de investiţii, înseamnă că întârzierile înregistrate în implementarea acestor câteva proiecte ar putea conduce la dezangajări imediate în anul respectiv, periclitând astfel nu numai axele prioritare pe transport din cadrul POIM - ţinând cont de aşteptările din sfera acestor proiecte şi sumele aflate în joc — cât şi politica de coeziune în România în general. Este esenţială monitorizarea îndeaproape a implementării, în aşa fel încât întârzierile şi obstacolele să fie soluţionate rapid, reducându-se astfel riscul de nefinalizare, ţinând cont că eligibilitatea costurilor se încheie la 31 decembrie 2023. Prin urmare, este esenţial ca Ministerul Transporturilor şi Ministerul Fondurilor Europene să-şi exercite rolul în faţa principalilor beneficiari, agenţia pentru drumuri CNAIR şi, în special, compania de căi ferate CFR, cu scopul de a consilia, orienta şi facilita, acolo unde este cazul”.

Corina Creţu subliniază că, în pofida asistenţei tehnice furnizate deja în mod abundent, capacitatea administrativă a CNAIR şi CFR în pregătirea şi gestionarea proiectelor de licitaţie nu este încă suficientă şi trebuie consolidată.

Ea le recomandă guvernanţilor să exploateze mai mult resursele disponibile în cadrul serviciilor de consultanţă ale BEI (Banca European de Investiții) prin instrumentele JASPERS şi PASSA. 

Comisarul european spune că, în ceea ce priveşte investiţiile UE în sectorul feroviar, situaţia este similară.

Comisarul european precizează, în concluzie, că este important ca Ministerul Transporturilor să se implice mai mult în raport cu beneficiarii proiectelor, potrivit News.ro

 

Sursă foto: Captură ecran

Etichete: Viorica DancilaCorina CretuBacauscrisoare


COMENTARII

Comments

<a href="http://cialissy.com/#">cialissy.com</a> when will cialis go generic
can you buy cialis online no prescription <a href=http://cialissy.com/#>http://cialissy.com/</a>
cialis from canada http://cialissy.com/#cialis-5mg

Adauga comentariu

Actualitate

Top Articole

Video