ExxonMobil şi OMV Petrom au început noi lucrări de foraj pentru explorare în Marea Neagră

ExxonMobil şi OMV Petrom au început forajul unei sonde de explorare pentru un nou prospect în blocul Neptun din Marea Neagră, a anunţat luni compania deţinută de grupul austriac OMV, relatează Mediafax.

ExxonMobil şi OMV Petrom încep forajul la o nouă sondă în Marea Neagră

ExxonMobil Exploration and Production Romania, din grupul american ExxonMobil, şi OMV Petrom, din grupul austriac OMV, încep forajul în apa de mare adâncime a blocului Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au descoperit gaze în 2012.

Guvernul va stimula investițiile în petrol și gaze naturale, pentru a asigura independența energetică a României

Guvernul România va stimula investițiile în sectorul petrol și gaze naturale pentru a se putea atinge obiectivul independenței energetice, se arată într-un comunicat al Executivului.

Crimeea, doar un episod din confruntarea energetică

Rușii par să fi ajuns la concluzia că după unda de șoc transmisă în lume cu ocuparea Crimeei, cea mai bună apărare este totuși atacul economic.

Gazpromul în civil, mai puternic decât armata rusă, urmărește obiectivul de a invada rapid Occidentul cu SouthStream, evitând Ucraina și România, peste Marea Neagră, direct în Bulgaria și de acolo în sistemul european de conducte.

Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 19% în primul trimestru

Profitul net al grupului OMV Petrom a scăzut cu 19% în primul trimestru al acestui an, până la 1,075 miliarde de lei, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit raportului financiar al companiei, publicat marţi.

Exxon, profit de peste 9 miliarde dolari în primul trimestru

ExxonMobil a obţinut în primul trimestru un profit de 9,1 miliarde dolari, în scădere de la 9,5 miliarde dolari în urmă cu un an, dar peste aşteptările analiştilor, iar pentru acest an a alocat pentru investiţii 39,8 miliarde dolari, inclusiv în Rusia, unde perspectivele sunt umbrite de sancţiuni.

ExxonMobil, în pericol să piardă un proiect de 900 de miliarde de dolari în Zona Arctică

Sancțiunile aplicate de SUA Rusiei în contextul crizei din Ucraina pun în pericol un proiect care ar putea depăși 900 de miliarde de dolari al producătorului american de petrol Exxon cu Rosneft, companie controlată de guvernul de la Moscova, arată o analiză a Bloomberg.

Băsescu: UE va rezolva problema dependenţei de gazele rusești, influenţa Federaţiei Ruse va scădea consistent

Uniunea Europeană a învățat lecția Crimeei și, în câțiva ani, va rezolva problema dependenței de gazele rușesti, iar influența Federației Ruse în UE va scădea “consistent”, a declarat, miercuri, președintele Traian Băsescu, într-un interviu pentru portalul de știri din Republica Moldova, unimedia.info.

Ponta: Oprirea livrărilor de gaze rusești către Ucraina nu va afecta România pe termen scurt

România ar fi afectată în mai mică măsură decât alte ţări din regiune în cazul în care Rusia ar decide să întrerupă furnizarea de gaze, deoarece doar 25% din consumul intern provine din import, a afirmat, joi, premierul Victor Ponta, într-o conferință de presă, la Pitești.

Răzvan Nicolescu: Vom deveni independenți de importurile de gaz. În Marea Neagră nu se caută gaze de șist, ci gaz clasic

Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, a declarat luni, într-o emisiune televizată, la Realitatea TV, că România îsi poate îndeplini obiectivul de independență la gaz natural la sfârșitul anului 2019 – începutul anului 2020.

Actualitate

Top Articole

Video