Donald Trump este din nou în atenția publică, de data aceasta, în urma unui conflict cu fostul director FBI. Trump este "inapt moral" să conducă Statele Unite, a afirmat fostul director al FBI James Comey într-un interviu difuzat duminică la postul de televiziune ABC.

Orban promite schimbări la nivelul PNL dacă va fi ales președinte

Conform sursei Agerpres, liberalul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Iași, că dacă va fi ales președinte al Partidului Național Liberal va transforma formațiunea politică "într-un partid foarte prezent".

Cristian Bușoi - președinte PNL București

Europarlamentarul Cristian Bușoi este noul lider al filialei PNL București, iar deputatul Adriana Săftoiu este prim-vicepreședintele coordonator al acestei organizații și purtător de cuvânt al partidului, în locul lui Ionuț Stroe, transmite Agerpres.

Ioana Constantin este noul președinte ales al M10

Partidul M10 are un nou președinte, ales prin vot, Ioana Constantin, a anunțat europarlamentarul Monica Macovei, unul dintre fondatorii formațiunii.

Iohannis: Românii din Italia trebuie să participe la viața socială și politică din această țară

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, în cadrul discuțiilor cu omologul italian, Sergio Mattarella, necesitatea continuării eforturilor comune de sprijinire a comunității românești din Italia și de creștere a participării românilor la viața socială, dar și politică din Peninsulă.

Președintele Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe omologul său italian

Președintele Klaus Iohannis l-a primit marți, la Palatul Cotroceni, pe omologul său italian, Sergio Mattarella, aflat în vizită oficială în România.

Ceremonia primirii a avut loc pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni, unde, după intonarea imnurilor celor două state, președintele Italiei a dat onorul Regimentului de Gardă și Protocol.

Dragnea, despre postul de președinte al Camerei Deputaților: Mâine o să luăm o decizie

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că marți se va anunța decizia partidului referitoare la șefia Camerei Deputaților, în condițiile în care în cursul zilei de luni se va lua act în plenul acestui for legislativ de vacantarea postului.

Camera Deputaților ia act luni de încetarea mandatului de președinte al lui Valeriu Zgonea

Plenul Camerei Deputaților va lua act, luni, de încetarea de drept a calității de președinte al forului a lui Valeriu Zgonea, a declarat secretarul Camerei, Marcel Ciolacu.

Președintele Iohannis a semnat decretele de acreditare a șase ambasadori

Președintele Klaus Iohannis a semnat  decretele de acreditare a ambasadorilor României în Cehia, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Spania, Croația și Ucraina, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat decretul pentru:

Iohannis: Exemplul eroilor de curaj și simț al datoriei

Exemplul eroilor de curaj și simț al datoriei reprezintă o moștenire neprețuită transmisă generațiilor tinere, este mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Eroilor, potrivit Agerpres.

Actualitate

Top Articole

Video