Vanghelie: Generalul Oprea a ajuns să şantajeze PSD şi să dea lecţii de moralitate

Primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, aflat de trei luni în arest, susține, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că ”generalul Oprea are o viteză fantastică în a pune mâna pe PSD”, ajungând ”să şantajeze” acest partid şi ”să dea lecţii de moralitate”.

Cum și-a distrus Ponta cariera politică

Norocul te poate urmări o vreme, dar până la urmă te lasă dacă îți tot bați joc de el.

Sprijinit de Adrian Năstase, sprijinit de Traian Băsescu, de Crin Antonescu, de tata socrul, de grupul de la Cluj, de Voiculescu și Antena3, de Mazăre și Duicu, Victor Ponta a ajuns să dea socoteală pentru modul în care a crezut că poate păcăli pe toată lumea.

Ungureanu: PNL va ataca la CCR votul în cazul Șova

Prim-vicepreședintele PNL Mihai-Răzvan Ungureanu a anunțat luni că liberalii vor ataca la CCR votul Senatului în cazul lui Dan Șova, susținând că era necesară o reinterpretare a votului dat anterior.

DNA cere din nou Senatului înscrisurile în cazul Şova

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a trimis o nouă cerere preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin care solicită predarea, în cel mai scurt timp, a înscrisurilor privind cazul senatorului Dan Şova, arătând că refuzul constituie infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei.

Gorghiu: Tăriceanu are obligația să plece astăzi de la conducerea Senatului

Călin Popescu-Tăriceanu are obligația să plece de la conducerea Senatului și, totodată, trebuie să se conformeze deciziei CCR în cazul Șova, a declarat miercuri într-o conferință de presă co-președintele PNL Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.

Gorghiu susține că "demisia lui Victor Ponta" este una necesară, alături de cea a lui Tăriceanu.

CCR: Senatul este obligat să redacteze o decizie în cazul Șova

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la cazul Șova. CCR a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională, declanșat de faptul că care Senatul nu a redactat hotărârea privind solicitarea Ministerului Public de încuviinţare a reţinerii şi arestării senatorului Dan Şova.

 PNL a cerut în plenul Senatului reconsiderarea votului în cazul Şova

PNL a cerut marţi, în plenul Senatului, prin preşedintele comisiei de regulament, Sebastian Grapă, să se ia în calcul reconsiderarea rezultatului votului în cazul lui Dan Şova, preşedintele de şedinţă, Ioan Chelaru spunând că nu există bază legală, astfel că solicitarea nu a fost supusă la vot.

Ponta: Mi-a trecut supărarea şi răspund tuturor jurnaliştilor, dar îmi menţin ideea cu plata taxelor

Premierul Victor Ponta, a declarat marţi că şi-a însuşit criticile primite după ce a spus că nu va răspunde decât întrebărilor primite de la jurnalişti ale căror companii și-au plătit taxele şi că i-a "trecut supărarea". Ponta a sublinicat că va le răspunde tuturor, dar că îşi menţine ideea că taxele trebuie plătite.

Atanasiu: PNL va vota în favoarea cererilor DNA în cazurile Nicolescu, Șova și Vâlcov

PNL va vota în favoarea cererilor DNA în cazul deputatului liberal, Theodor Nicolescu, şi a senatorilor PSD, Dan Şova şi Darius Vâlcov, a declarat într-un interviu pentru RFI vicepreşedintele PNL, Teodor Atanasiu.

Actualitate

Top Articole

Video