Etnicii maghiari din ţările vecine Ungariei sunt în centrul atenţiei premierului ungar, Viktor Orban, pentru care voturile acestui grup de alegători, consideraţi susţinători devotaţi ai partidului lui Orban, Fidesz, se pot dovedi cruciale la alegerile care au loc la 8 aprilie, notează AFP, citat de Agerpres.

Mii de persoane au manifestat la Budapesta împotriva prim ministrului Viktor Orban

Mii de persoane au manifestat din nou vineri la Budapesta contra prim ministrului ungar Viktor Orban, denunțând ceea ce ei percep a fi falimentul elitei politice, relatează AFP, citat de Agerpres.

Manifestanții au purtat afișe care îl condamnau pe Orban, a cărui popularitate a fost erodată serios în ultimele luni, în ciuda a trei victorii electorale în 2014.

Băsescu l-a felicitat pe Viktor Orban pentru victoria obținută la alegerile parlamentare din Ungaria

Șeful statului, Traian Băsescu, i-a transmis luni un mesaj de felicitare premierului ungar Viktor Orban în care îl felicită pentru victoria obținută la alegerile parlamentare din Ungaria. Băsescu își exprimă încrederea că relațiile bilaterale se vor consolida, informează Administrația Prezidențială.

Aproximativ 4.000 de persoane s-au reunit duminică la Budapesta la apelul organizaţiei Milla (Un milion pentru libertatea presei) pentru a protesta faţă de Guvernul de centru-dreapta al premierului conservator Viktor Orban.

Manifestanţii purtau drapele ungare şi europene, cu bannere denunţându-l pe "Viktator", o referire la premier.

Actualitate

Top Articole

Video