Astăzi va fi pus în dezbatere publică proiectul noii Legi a pensiilor, timp de o lună, iar ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că nu există șanse ca pensiile să scadă la recalculare.

 

Ministrul Muncii a anunțat că pensia minim garantată se păstrează, iar pensionarii vor avea posibilitatea de a alege între a rămâne în sistemul public de pensii sau dacă rămân într-o formă de asistență socială.

Camera Deputaților a modificat, miercuri, 25 aprilie, Legea de funcționare a Curții de Conturi, adoptând un proiect inițiat de mai mulți parlamentari PNL și PSD, în noiembrie 2017. Inițial proiectul a fost inofensiv.

Dragnea: Există șanse să putem depune chiar în sesiunea din toamnă un proiect privind salarizarea

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că sunt șanse ca un proiect de lege privind salarizarea bugetarilor să fie depus în sesiunea parlamentară din toamnă, potrivit Agerpres.

Cioloș: Vom discuta o variantă a legii salarizării în ședința de guvern de miercuri

Executivul va avea în ședința de miercuri o primă discuție asupra proiectului de lege privind salarizarea bugetarilor, a anunțat, luni, premierul Dacian Cioloș, explicând că se află în lucru două variante.

Camera Deputaților: Plenul a adoptat proiectul privind concediul și indemnizațiile pentru creșterea copilului

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, cu 263 de voturi "pentru", proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani, potrivit Agerpres.

Zgonea: Cred că Guvernul și Parlamentul vor găsi o soluție de aplicare a legii privind indemnizațiile pentru mame

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, i-a invitat luni pe membrii Guvernului să vină în Parlament pentru a găsi împreună soluții de acoperire a impactului bugetar necesar aplicării proiectului de lege privind indemnizația pentru mame.

Premierul și ministrul Muncii discută proiectul legii salarizării unitare

Premierul Dacian Cioloș și ministrul Muncii, Ana Costea, discută luni dimineață, la Palatul Victoria, despre proiectul legii salarizării unitare, au confirmat surse oficiale, potrivit Agerpres.

La întâlnire participă și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor.

Proiectul de lege care simplifică procedura adopției, adoptat de Camera Deputaților

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 273/2004 privind adopția, care prevede simplificarea procedurilor, dar și un concediu de maximum un an pentru acomodarea între părinte și copil, a fost adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților, transmite Agerpres.

S-au înregistrat 219 voturi pentru.

Tăriceanu: ALDE cere Guvernului elaborarea rapidă a unui proiect de lege privind salarizarea unică

ALDE solicită Guvernului să elaboreze cât mai rapid un proiect de lege privind salarizarea unică și să precizeze un termen când îl va trimite spre dezbatere în Parlament, a declarat luni copreședintele formațiunii, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit Agerpres.

Camera Deputaților: Televiziunile trebuie să includă zilnic informații științifice și tehnologice

Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege care prevede că televiziunile generaliste și cele de știri trebuie să includă zilnic, în principala emisiune de știri, informații științifice și tehnologice, pe durata a cel puțin un minut, potrivit Agerpres.

Actualitate

Top Articole

Video