Președintele Franței, Emmanuel Macron, a făcut o vizită oficială în SUA, acolo unde s-a întâlnit cu președintele american. Întâlnirea dintre cei doi a decurs într-un mod destul de degajat. Temele principale abordate au fost securitatea, relaţiile economice şi culturale nu doar dintre cele două ţări, ci la nivel mondial.

Președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, în vizită la Washington, pe 3 aprilie (Casa Albă)

Președintele SUA, Donald Trump, îl va primi pe omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, pe 3 aprilie, la Washington, a indicat duminică un oficial al Casei Albe, citat de Reuters.

Vizita va avea loc la invitația lui Trump, a adăugat acesta.

Președintele Iohannis, la Casa Albă

Președintele Klaus Iohannis a participat joi seara la cina oferită de președintele SUA, Barack Obama, la Casa Albă, în onoarea șefilor de delegații prezenți la Summitul securității nucleare, transmite Agerpres.

Șeful statului a postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de Barack Obama la Casa Albă.

Casa Albă a anunţat luni că Guvernul de la Atena şi liderii europeni ar trebui să încerce găsirea unui compromis cu privire la criza datoriei statului elen, care să permită rămânerea Greciei în zona euro, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

Casa Albă lucrează la identificarea unui candidat extrem de calificat pentru a ocupa postul de ambasador în România

Casa Albă lucrează la identificarea unui candidat extrem de calificat pentru postul de ambasador în România, a precizat, vineri, Ambasada SUA, după ce în presă s-a vehiculat informaţia că noul ambasador american la Bucureşti va fi numit în curând.

Barack Obama îl va primi vineri pe secretarul general al NATO

Preşedintele american, Barack Obama, îl va primi vineri la Casa Albă pe secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, pe agenda discuţiilor fiind în principal tranziţia în Afganistan, situaţia din Siria şi alte probleme de securitate globală, consemnează agenţia EFE.

Barack Obama va depune jurământul pentru cel de-al doilea mandat de președinte al SUA

Barack Obama a depus, duminică, jurământul pentru cel de al doilea mandat de președinte al Statelor Unite în cadrul unei ceremonii restrânse, private, la Casa Albă. O a doua ceremonie de depunere a jurământului, la care se așteaptă să participe câteva sute de mii de americani, va începe astăzi, la ora locală 11:00, în fața Capitoliului din Washington - sediul Congresului SUA.

”Sunt un tip destul de prietenos”, declară Preşedintele Obama, la sfârşitul conferinţei de presă care a avut loc la Casa Albă, în după-amiaza de luni.

Actualitate

Top Articole

Video