România a obținut un centru de comanda de trei stele și „upgradarea” statutului brigăzii multinaționale, în urma summitului NATO

În urma desfășurării summitului NATO de la Bruxelles, România a obținut un centru de comandă de trei stele și upgradarea statutului Brigăzii Multinaționale.

 

Președintele Klaus Iohannis a anunțat consolidarea flancului estic prin aprobarea, în cadrul summitului NATO, deschiderii centrului operațional al Alianței Nord-Atlantice pe teritorul României.

„Ce a obţinut România la acest summit NATO? Ştiţi bine că încă din 2016, de la Summitul de la Varşovia, noi am încercat să consolidăm flancul Estic. Această încercare am făcut-o împreună cu ceilalţi de pe flancul estic şi am obţinut, pas cu pas, o acceptare a importanţei flancul Estic, o întărire a prezenţei aliate pe flancul Estic, şi, în acest an, în acest demers al nostru de întărire a prezenţei NATO pe flancul Estic am obţinut două lucruri pe care le consider foarte importante. Am obţinut un centru de comandă aşa-zis de 3 stele, un centru de comandă operaţional, cum ne-au explicat specialiştii noştri, fiind un centru de comandă între nivelul tactic cel mai de jos şi nivelul strategic cel mai de sus, un centru important”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.

Președintele Iohannis a susținut că în momentul în care centrul va fi complet, „în jur de 400 de ofiţeri de stat major din toate ţările NATO care vor să fie împreună cu noi acolo”.

Iohannis a mai afirmat că „Am obţinut o îmbunătăţire, o upgradare se numeşte, a statutului brigăzii multinaţionale pe care am înfiinţat-o, care Brigadă Multinaţională acum a căpătat un statut permanent. Vom continua să negociem cu ceilalţi aliaţi pentru o prezenţă cât mai solidă în cadrul acestei brigăzi multinaţionale. Iată, deci, două rezultate de care putem să fim mândri”.

Totodată, a fost organizată și o sesiune dedicată Mării Negre, în prezenţa aliaţilor şi având ca invitați Georgia şi Ucraina.

„Deci, acea sesiune s-a desfăşurat la iniţiativa noastră. Asta în demersul pe care l-am început încă din 2015 de a pune Marea Neagră, regiunea Mării Negre pe harta NATO, lucru pe care l-am reuşit cu mare succes, pot să spun. Între timp, există planuri pentru regiunea Mării Negre, în NATO există o abordare intensă, există o prezenţă aliată foarte bună în zona Mării Negre. Toate acestea le-am obţinut prin multă persuasiune”, a mai adăugat șeful statului, Klaus Iohannis.

 

Sursă foto: presidency.ro

Etichete: Klaus IohannisRomaniacentru de comandă de trei steleNATOsummitbrigada multinațională


COMENTARII

Adauga comentariu

Actualitate

Top Articole

Video