După mai mult de doi ani de când a fost trimis în instanță, termenul dosarului „Colectiv” a fost amânat, în urma pensionării judecătorul din dosar, Valeriu Mihail Terceanu, în data de 3 septembrie, iar procesul ar putea fi reluat de la zero.  Dosarul „Colectiv” a fost deschis după incendiul din 30 octombrie 2015, din clubul Colectiv, în care bilanţul final al tragediei ...
Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară, a afirmat că liderul PSD, Liviu Dragnea, „nu mai poate păcăli pe absolut nimeni”, după ce Victor Ponta a publicat în mediul online o fotografie în care George Maior, fostul director al SRI, apare alături de Liviu Dragnea, iar pe fundal se poate observa fostul procuror-șef al DNA, Laura Codruța Kövesi. Președintele PMP, Eugen Tomac, consideră că...
Aflat la deschiderea noului an școlar 2018-209, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba-Iulia, președintele Klaus Iohannis, a afirmat că „educația reprezintă temelia unei națiuni puternice, moderne și unite”, potrivit presidency.ro „Educaţia reprezintă temelia unei naţiuni puternice, moderne şi unite. (...) Reformele au stat mai degrabă sub deviza «un pas înainte și doi înapoi». Acest lucru es...
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut o serie de declarații controversate, duminică seara, într-o emisiune la Antena 3, despre subiecte precum Direcția Națională Anticorupție, George Maior, protestul din 10 august, dar și despre AMNISTIE. Liderul PSD a declarat că George Maior, ambasadorul României în Suedia, consideră și acum că este directorul Serviciului Român de Informații și că „face jocuri și di...
Vicepremierul Viorel Ștefan a fost propus ca ministru interimar pentru Cercetare și Inovare, a afirmat, vineri, prim-ministrul Viorica Dăncilă.Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, vineri, prezentă în județul Argeș, că „Deja am propus pentru interimat la Cercetare pe domnul vicepremier Viorel Ştefan. Am trimis adresă către Cotroceni.” Fostul ministru al Cercetării și Inovării, Nicolae Burnete a demisionat din ...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, cererea de urmărire penală a lui Gabriel Sandu, în calitate de fost ministru al Comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.  În comunicatul transmis de Administrația Prezidențială se arată că „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 7 septembrie a...
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) o va audia pe Adina Florea, procurorul propus de ministrul Justiției, Tudorel Toader, pentru preluarea conducerii Direcției Naționale Anticorupție, în data de 27 septembrie, potrivit unei informări a CSM. Consiliul va da un aviz consultativ în procedura de numire în funcția de procuror-șef al Direcției.  Interviul este unul public, drept urmare va fi te...
Sindicaliștii din penitenciare vor continua protestele începând de astăzi până pe 27 septembrie, iar pe 3 octombrie vor picheta Ministerul Justiției, potrivit Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP). Potrivit comunicatului FSANP,  „sindicaliștii din penitenciare continuă protestele împotriva indolenței guvernanților în a soluționa problemele acest...
Solicitarea de formulare a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la ordonanța de urgență privind rectificarea bugetară a președintelui Klaus Iohannis, va fi analizată de Avocatul Poporului, după ce aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial. „În acest sens, Avocatul Poporului a dispus, încă de miercuri, 5 septembrie 2018, identificarea şi studierea jurisprudenţei Curţii Constituţional...
Adina Florea este alegerea ministrului Justiției, Tudorel Toader, pentru preluarea funcției de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției.  Potrivit comunicatului Ministerului Justiției, „În urma desfășurării procedurii de selecție care a avut loc în  perioada 6 august - 4 septembrie 2018, la sediul Ministerului Justiției, vă aducem la cu...

Actualitate

Top Articole

Video