Parchetul Militar, despre victimele Jandarmeriei: Sunt aproximativ 30 de plângeri la acest moment

Prim-procurorul de la Parchetul Militar, Ionel Corbu, a declarat, luni dimineață, că încă se primesc plângeri ale persoanelor vătămate, direcționate de la Secția 1 de Poliție, și că în jur de 30 de protestatari au depus plângeri împotriva jandarmilor, care vor fi reunite într-un singur dosar penal pentru purtare abuzivă şi abuz în serviciu.

 

Prim-procurorul de la Parchetul Militar, cel care se ocupă cu anchetarea violențelor de la protestul din 10 mai, Ionel Corbu, a declarat că „Se primesc plângerile persoanelor vătămate direcţia de secţiile de poliţie, în speţă de la Secţia 1 de poliţie. Sunt aproximativ 30 de plângeri la acest moment, colegii mei procedează la audierea persoanelor vătămate şi în continuare o să solicităm înscrisurile necesaare conturării unor probaţiuni corespunzătoare. Iniţial s-a început urmărirea penală pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu ţi urmează a fi extinse şi pentru neglijenţă în serviciu, dat fiind faptul cei doi militari jandarmi au fost izolaţi de către colegii lor. La acest moment pot să spun că s-au solicitat documente care vizează modul de organizare a misiunii de asigurare şi restabilire a ordinii publice, în mod punctual cele care sunt prevăzute în normele interne şi care sunt conturate de prevederile normelor 550, care reglementează activitatea Jndarmeriei Române”.

Ionel Corbu a adăugat că încă nu a fost găsită arma jandarmeriței de către procurorii de la Parchetul Capitalei.

Potrivit prim-procurorului de la Parchetul Militar, vor fi chemați la audieri „absolut toți despre care există indicii că au acționat în afara îndatoririlor de serviciu. (...) Vreau să asigur opinia publică de faptul că ne vom face datoria şi asigur că până la acest moment nu au existat imixtiuni în actul de cercetare. (...).”

El a mai afirmat că „Ne vom face datoria corespunzător. Nu au fost imixtiuni în actul de cercetare”, susținând că, dacă se impune, vor fi chemați și colegii care se află în concediu.

Totodată, au fost solicitate, atât de la Jandarmerie, cât şi de la presă, înregistrări din seara protestului de 10 august din Piaţa Victoriei.

„Nu vă ascund că s-au solicitat în data de 11 la toate instituţiile, jandarmerie, la televiziuni care s-au aflat în zonă. Aşteptăm să vină de la toate. Deşi evenimentele s-au desfăşurat în weekend, noi am început să le strângem”, a mai spus Ionel Corbu.

 

Sursă foto: captură ecran Digi24

Etichete: parchetul militarvictimeJandarmerie

Actualitate

Top Articole

Video