Noul șef al FMI în România, la Palatul Cotroceni

Noul șef al FMI în România, la Palatul Cotroceni

Delegația Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de noul șef al FMI pentru România, Reza Baqir, a avut joi o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu consilierul prezidențial pentru politici economice și sociale, Cosmin Marinescu, transmite Agerpres.

"Discuțiile au vizat cele mai importante evoluții ale economiei României, perspectivele pozitive ale economiei pentru următoarea perioadă, dar și anumite riscuri care pot afecta potențialul de creștere economică al României", arată sursa citată.

Întrevederea de la Palatul Cotroceni face parte din runda de întâlniri de prezentare și de lucru pe care noua echipă a FMI le-a solicitat autorităților române, dar și din seria de discuții care preced misiunea de evaluare pe care Fondul o va avea în luna martie.

Sursele citate au precizat că FMI urmează să solicite primirea de către președintele Klaus Iohannis pentru prezentarea concluziilor misiunii din martie.

Luni, Biroul local al FMI a anunțat că mandatul șefului misiunii FMI pentru România, Andreea Schaechter, s-a încheiat în locul său fiind desemnat pakistanezul Reza Baqir.

Reza Baqir se află în vizită la București până vineri.

Etichete: FMIintalnirePalatul CotroceniReza Baqir


COMENTARII

Adauga comentariu

Actualitate

Top Articole

Video