FMI, măsuri speciale împotriva corupției

Fondul Monetar Internațional (FMI) își revizuiește, parțial, prioritățile, promițând să se concentreze mai mult decât până acum pe fenomenul corupției. Din perspectiva conducerii organizației, fenomenul acesta este mult prea dăunător pentru economie pentru a nu fi abordat într-o manieră mai dură și mai eficientă.

 

Fondul Monetar Internaţional a anunţat duminică (22 aprilie) adoptarea unui nou cadru de reglementări în vederea unei evaluări "mai sistematice" a corupţiei în cele 189 de state membre, fenomen care, subliniază Fondul, subminează creşterea, investiţiile şi încasările fiscale, relatează AFP, citată de Agerpres.
Noul cadru a fost aprobat de comitetul director al FMI la 6 aprilie şi îi autorizează pe inspectorii instituţiei să "evalueze în mod regulat" caracterul şi gravitatea corupţiei, arată FMI. Noua abordare va fi lansată de la 1 iulie, a menţionat un responsabil al Fondului.
„Ştim că fenomenul corupţiei îi afectează pe cei mai săraci, subminează încrederea în instituţii", a comentat directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, pe blogul său. „Se pune accentul pe guvernare în mod global şi nu doar pe corupţie, deoarece slăbiciunea guvernărilor deschide de regulă porţile corupţiei", a notat directoarea FMI.
Fapt inedit însă, FMI intenţionează să ia în vizor şi actorii privaţi, în speţă companii care adoptă practici de corupţie sau de spălare de bani. Doar mita dată anual în lume se ridică la 1.500-2.000 de miliarde de dolari pe an, potrivit unui raport al FMI din mai 2016.

 

 

Sursă foto: Sputnik / Наталья Селиверстова
 

Etichete: mitacoruptieFMIfondChristine LagardeFondul Monetar Internaționalcadrueconomie


COMENTARII

Adauga comentariu

Actualitate

Top Articole

Video