Administrația Prezidențială: Relocarea Ambasadei României la Ierusalim, încălcare a dreptului internațional

Mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv, la Ierusalim naște controverse în politica internă, cât și în cea internațională. Să fie Donald Trump, președintele SUA, primul care a anunțat mutarea Ambasadei SUA la Tel Aviv, model pentru Liviu Dragnea?

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi-seara, în emisiunea "Sinteza Zilei", din cadrul postului tv Antena 3, faptul că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor de mutare a Ambasadei României de la Tel Aviv, la Ierusalim. El a mai susținut că "acest gest nostru are o valoare simbolică uriașă" întrucât Israelul are o influență importantă în lume, cu care "noi care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români", având o valoare foarte mare și pentru Administrația americană. 

Această declarație a lui Liviu Dragnea este ulterioară declarației purtătorului de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, care a susținut, miercuri, că un memorandum de acest tip nu a fost adoptat de Guvern: ”Eu nu am văzut un memorandum de acest gen şi nu am de făcut niciun comentariu pe acest subiect.”

Totuși, președintele Camerei Deputaților, a susținut faptul că "această decizie este luată (n.a de a muta ambasada), pentru care eu am ieşit prima dată, o susţin, Guvernul a acţionat în consecinţă şi încep procedurile", în ciuda faptului că președintele României, Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, "nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu acest demers."  (...) "  " "Prin urmare, în această etapă, relocarea Ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional relevant."  (...) "În acest sens, o astfel de decizie trebuie luată numai după consultarea și cu avizul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale, decizia finală aparținând, din punct de vedere constituțional, Președintelui României."

Președintele SUA, Donald Trump, a fost primul care a decis ca Ambasada Statelor Unite ale Americii să se mute de la Tel Aviv, la Ierusalim, iar pentru acest lucru a fost felicitat de premierul israelian, pe contul său de Twitter. Potrivit stiripesruse.ro, pe 6 decembrie anul trecut, preşedintele american a recunoscut oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului şi a anunţat mutarea de la Tel Aviv în acest oraş a reprezentanţei diplomatice a SUA.

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a "decis că primele zece ambasade ce vor veni aici (n.a în Ierusalim) să beneficieze de un tratament preferenţial. Le vom ajuta!", potrivit Agerpres.

 

Sursă foto: Ambasada României

 

 

Etichete: Ambasada României la Tel AvivIerusalimLiviu DragneaGuvernmemorandumIsraeladministratia prezidentialaKlaus Iohannis


COMENTARII

Adauga comentariu

Actualitate

Top Articole

Video