Naval Group, în avangarda constructorilor de nave militare

Naval Group, lider european în construcția de nave militare și unul dintre puținii constructori la nivel mondial de portavioane, submarine nucleare și nave militare de ultimă generație, este una dintre cele patru companii participante la licitația pentru câştigarea contractului pentru dotarea Forțelor Navale Române cu patru corvete multifuncționale.

 

Cu acționariat majoritar statul francez, care deține 65% din acțiuni, restul participației fiind deținute de Thales, Naval Group este prezentă în 18 țări pe patru continente și este una dintre puținele companii din lume care livrează nave militare moderne, complet echipate cu sisteme de luptă antiaeriană, anti-navă sau anti-submarin, necesare pentru a face față cu succes într-un teatru de război. Compania are capacitatea de a gestiona fiecare etapă a ciclului de viață a unei nave, de la proiectare și dezvoltare, până la mentenanță, modernizare și deconstrucție.

 

Propunerea Naval Group pentru România

 

În România, Naval Group a semnat un parteneriat cu Șantierul Naval Constanta (SNC), alături de care ar urma să producă patru corvete multifuncționale Gowind 2500 pentru dotarea Forțelor Navale Române.

 

Corvetele Gowind 2500 se remarcă prin modularite și prin capacitatea de a fi adapte cu ușurință cerințelor clientului, fie că e vorba de caracteristici tehnice sau echiparea cu armament de ultimă generație. Urmașă a fregatelor și distrugătoarelor de înaltă performanță aflate în slujba Marinei Franceze, corveta Gowind 2500 este echipată cu sisteme performante de apărare anti-aeriană, la suprafață și anti-submarin, integrate prin sistemul de management al luptei Setis®, de neegalat de concurenții săi.


 

Corvetele ar urma să fie construite la Șantierul Naval Constanta, în baza unui acord care implică un amplu transfer de tehnologie.Șantierul Naval Constanța este unul dintre cele mai mari șantiere de construcții, reparații si conversii de nave din Europa, fiind auditat international în privința capabilității de a construi nave militare de tipul corvetelor, dar și de dimensiuni mult mai mari.

 

După cum declara directorul general al SNC, Radu Rusen, Șantierul Naval Constanța este o companie cu capital 100% românesc, nu o simplă sucursală a unei companii străine care primește comenzi pe bucăți și are capacitatea de a realiza un proiect complet, de la faza de proiectare până la faza de receptie și verificare.

 

“Alegerea unei companii solide și cu tradiție din România asigură o participare directă și activă, nu o reduce la statutul de simplă fabrică de producție, în calitate de subcontractor al partenerului extern, căruia să i se subordoneze complet", a mai declarat Radu Rusen.

 

Setis® echipează toate navele de suprafață din portofoliul Naval Group

 

Sistemul de management al luptei de ultimă generație, Setis®, este rezultatul experienței îndelungate a Naval Group în proiectarea sistemelor integrate, multi-misiune și de luptă. Dezvoltat în cadrul programului fregatelor franțuzești (FREMM), este interoperabil NATO și îndeplinește toate cerințele operaționale, acoperind un spectru foarte larg de misiuni și oferind performanțe de neegalat în toate domeniile de luptă. Ușor de utilizat, Setis® oferă cele mai bune soluții de gestionare și de luare a deciziilor, pentru a asigura supremația în fața amenințărilor convenționale și asimetrice.

 

Senzorii panoramici și modulul pentru culegere de informații (PSIM)

 

PSIM fost proiectat de Naval Group pentru a optimiza performanța operațională a unei nave militare, printr-un radar și un sistem de senzori cu detectare de 360 de grade.

 

PSIM este dezvoltat în paralel cu cala navei și montant la final, oferind flexibilitate pentru a găzdui echipamentul selectat de client. Pe lângă reducerea timpului de dezvoltare a navei, PSIM scade și riscurile care ar putea apărea în procesul de construcție

 

 

Parteneriat cu industria locală de profil pentru a îndeplini cerințele de offset

 

Pe lângă această cerință, de construire a celor patru corvete, mai exista cerințele de offset și de modernizare a celor două fregate din dotarea Marinei Române și de dezvoltare a unui centru de mentenanță.

 

În ceea ce privește cerințele de offset, Naval Group a demarat deja discuții cu reprezentanți ai industriei locale de apărare, având deja întălniri cu peste 60 de companii care activează în sectorul naval din România. După cum declara recent Viorel Manole, directorul Patromil, într-un interviu pentru Dcnews.ro, Naval Group este singura companie participantă la licitația pentru corvete care a purtat discuții cu reprezentații industriei locale de apărare.

 

Dezvoltarea unui centru de mentenanță la Șantierul Naval Constanța

 

Pentru a facilita accesul navelor, Naval Group va dezvolta un centru de mentenanță la Șantierul Naval Constanța, lângă baza Forțelor Navale Române, În prezent, Șantierul Naval Constanța este partenerul strategic al Marinei Române în reparația și modernizarea celor mai importante nave.

 

Industria de profil din România va beneficia de experiența îndelungată a Naval Group în transferul de tehnologie. Constructorul francez, alături de specialiștii SNC și Forțele Navale Române, vor implementa un program de training și instruire pentru specialiștii români, pentru ca România să beneficieze forță de muncă înalt calificată în următorii 50 de ani.

 

Realizarea proiectului de către asocierea Naval Group - Șantierul Naval Constanța ar da șansa unui autentic transfer de tehnologie către un operator cu capital integral românesc, nu doar în ceea ce privește dezvoltarea corvetelor, cât și în ceea ce privește cerințele de offset, dezvoltarea unui centru de mentenanță pentru Forțele Navale Române și instruirea personalului.

Etichete: naval groupsantierul naval constantacorvetelicitatie mapn

Actualitate

Top Articole

Video