Ludovic Orban va face tot ce va depinde de el și de colegii săi ca moțiunea de cenzură să treacă

Ludovic Orban, liderul principalului partid din opoziție, PNL, a declarat, la Parlament, că va face tot va depinde de el și de colegii săi ca moțiunea de cenzură să treacă.

 

Ludovic Orban a afirmat, la finalul reuniunii Biroului Executiv, că „următoarele zile vor fi decisive pentru România. Miercuri se va vedea cine pune România pe primul loc și preferă să rămână complicele lui Liviu Dragnea și susținătorul unui regim toxic pentru România. PNL a luat cateva decizii legate de moțiunea de cezură și legate de modul de susținere al moțiunii de cenzură. Obiecticul fundamental al PNL este căderea Guvernului Dăncilă, pentru demantelarea unui regim autocratic care face un rău imens României și care riscă să scoată România de pe harta țărilor democrate, civilizate, să scoată România de pe harta euro-atlantică. PNL este deschis după caderea Guvernului la negocieri cu toate forțele politice (...) pentru conturarea unei soluții benefice pentru România care să reașeze România pe drumul firesc, euro-atlantic, pe un drum democratic (...).”

”Voi face tot ce depinde de mine împreună cu colegii mei ca să obtinem căderea guvernului”, a spus Orban, după ședința PNL.

PNL, USR şi PMP au depus, săptămâna trecută, în Parlament, moţiunea de cenzură denumită „Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, care a fost semnată de 152 de parlamentari.

Birourile Permanente ale Senatului Camerei Deputaților au decis ca moţiunea de cenzură să fie prezentată luni în Parlament, iar miercuri să fie dezbătută şi votată.

Raluca Turcan, prim-vicepreședintele PNL a susținut, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că niciodată „o moţiune de cenzură nu a fost mai urgentă şi cu o miză atât de mare în privinţa viitorului, ca cea pe care o citim astăzi în Parlament şi se va vota miercuri. Este imperios pentru România ca această moţiune să treacă şi nu doar să demitem un prim-ministru numit Viorica Dăncilă, ci să trimitem acasă şi să înlăturăm un regim, regimul Dragnea. Dacă nu vom reuşi să găsim acea masă critică să treacă moţiunea de cenzură, riscăm instaurarea unui regim autoritar, care să pună apărarea infractorilor sau să transforme apărarea infractorilor într-o politică de stat.”

 

 

Etichete: PNLLudovic Orbanmotiune de cenzura


COMENTARII

Adauga comentariu

Actualitate

Top Articole

Video