Junker: Acordarea amnistiei în România ar fi un pas înapoi

Șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, a declarat vineri că nu trebuie să existe compromisuri în ceea ce privește aspectele esențiale ale statului de drept și că acordarea amnistiei ar fi un pas înapoi, conform Agerpres.

Jean-Claude Junker a reamintit, în cadrul unei conferințe de presă alături de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, că „Europa e făcută și din compromisuri, dar că nu trebuie să existe compromisuri pe aspectele esențiale, pentru că aceste aspecte esențiale ar fi afectate negativ, dacă s-ar acorda o amnistie, așa cum preconizează unii din țara voastră.”

De altfel, Junker s-a arătat încrezător că România poate să devină membră a spațiului Schengen chiar în timpul mandatului său. „Când m-am prezentat timid şi modest, pe 14 iulie 2014, în faţa Parlamentului European, pentru a solicita învestirea mea deputaţilor europeni, am spus că în timpul mandatului Comisiei mele vom proceda în aşa fel încât România să devină membră a spaţiului Schengen şi nu văd de ce nu ar putea să devină”, a declarat șeful Comisiei Europene.

Etichete: jean claude junkerPalatul Cotroceniamnistiespatiul schengen

Actualitate

Top Articole

Video