Iordache neagă că a făcut un nou gest obscen în ședința conducerii Camerei Deputaților și și-a cerut scuze pentru incidentul de săptămâna trecută

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache şi-a cerut scuze, în plenul de luni, pentru gestul obscen făcut în ședința de miercurea trecută a Parlamentului, negând, în același timp, ideea că ar fi repetat aceste gesturi în şedinţa de luni a Biroului Permanent. 

 

Iordache și-a cerut scuze în fața deputaților după ce deputatul PNL Florin Roman i-a solicitat să dea dovadă de onoare şi să-şi ceară scuze față de gestul obscen făcut săptămâna trecută în plenul Parlamentului.

”Poate, dacă vă gândiţi la această instituţie, veţi înţelege că aţi greşit că trebuie să vă cereţi scuze şi trebuie să reparaţi acest gest. dacă nu, veţi rămâne în istoria acestui Parlament, de mână cu un alt coleg care a făcut un gest identic, nesancţionat la momentul respectiv, veţi rămâne din păcate dl Iordache în istoria neagră a acestui Parlament. Aşteptăm scuze din partea dvs şi aşteptăm un gest de onoare din partea unui om care, cu siguranţă, poate să aibă onoare", a afirmat Florin Roman, citat de Mediafax.

În replică, Florin Iordache a precizat că regretă gestul de săptămâna trecută, subliniind că în şedinţa Biroului permanent de luni nu a făcut vreun gest obscen la adresa Ralucăi Turcan. 

"Înţeleg să vă spun că regret un gest care l-am făcut plecând de la tribună şi regret pentru că un gest reflex pe care l-am avut plecând de la tribună fără să mă adresez niciunei părţi a sălii, pur şi simplu. Astăzi, în schimb, în Biroul permanent un coleg, în timp ce se desfăşura şedinţa de Birou permanent, a constatat că modul în care ţineam mâna era cumva ofensator. (...) Îmi pare rău că modul în care tratăm şi modul în care eu întind mâna credeţi că... În sfârşit, vreau să închid acest subiect. Mi s-a părut... deci dacă dvs. consideraţi că săptămâna trecută modul în care eu m-am adresat la plecare de aici, modul în care eu am considerat, înţeleg să regret faptul că un gest pe care l-am avut plecând de aici a sucitat atâta dezbatere”, a spus Iordache. 

Vicepreședintele PSD al Camerei Deputaților Florin Iordache ar fi recidiviat în ședința de luni a Biroului permanent al acestui for, unde a făcut un nou gest obscen adresat de data aceasta deputatului PNL Raluca Turcan. Incidentul a fost relatat, pe Facebook, de reprezentantul USR, Iulian Bulai. Liberalii anunțaseră că vor cere sancționarea lui Iordache pentru gestul de săptămâna trecută. 

”Obscenitate, numele tău e Florin Iordache! La atât se reduce comunicarea deputatului PSD: la semne obscene. Astăzi, în Biroul Permanent, a fost rândul Ralucăi Turcan să i se arate m***. De către deputatul Iordache. În timp ce acesta mânca. Unei femei. În forul de conducere al celei mai importante instituții a statului român. Cum mai putem tolera așa ceva?”, a relatat Bulai, pe rețeaua socială. 

Liberalii anunțaseră că vor cere în Biroul Permanent al Camerei Deputaților sancționarea deputatului PSD, Florin Iordache, cu tăierea indemnizației, pentru semnele obscene făcute în plenul Parlamentului, săptămâna trecută.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a propus, în Biroul Executiv al partidului de luni, ca deputații partidului să facă acest demers. 

Miercuri, deputatul Florin Iordache a arătat degetele mijlocii în plenul Parlamentului României.

Etichete: PSDPNLLudovic Orban

Actualitate

Top Articole

Video