Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate atacul terorist care a avut loc marți seară la New York, soldat cu numeroase victime.
Premierul Mihai Tudose s-a interesat, miercuri, în debutul ședinței de Guvern, de stadiul discuțiilor dintre reprezentanții Ministerului Transporturilor și cei ai Băncii Mondiale pe tema implementării proiectului autostrăzii Ploiești - Brașov, anunțându-și totodată intenția de a face, în perioada următoare, o serie de vizite pe șantiere, transmite Agerpres.
Importurile de produse energetice au crescut cu 15,7% anul trecut, față de 2015, în principal din cauza cantităților mai mari de gaze naturale și țiței aduse din afara țării, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), date miercuri publicității.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, deși în România s-au făcut progrese importante în ceea ce privește egalitatea de gen, este nevoie ca ritmul de recuperare a decalajelor să fie accelerat.
România trebuie să plătească 2,1 milioane de euro, în noiembrie, către Banca Mondială din împrumutul stand-by contractat în 2009, suma reprezentând dobânzi și comisioane, potrivit datelor transmise de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), transmite Agerpres.
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, a declarat, marţi, că proiectul de ordonanţă care modifică Legea nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat este finalizat, în prezent fiind în curs de avizare la Ministerul Finanţelor, potrivit Mediafax.
Atacul comis miercuri în fața Parlamentului britanic evidențiază importanța protejării granițelor naționale și intensificarea măsurilor de securitate, a declarat joi candidata extremei drepte la alegerile prezidențiale din Franța, Marine Le Pen, relatează Reuters.
Poliția britanică este de părere că atacul de miercuri din Londra soldat cu patru morți și circa 40 de răniți are legătură cu terorismul islamic și verifică dacă nu cumva atacatorul a primit sprijin din partea altor persoane, a declarat joi ministrul apărării britanic, Michael Fallon, informează Reuters.
Liderul rus Vladimir Putin a exprimat condoleanțe premierului britanic, Theresa May, în legătură cu atacul terorist care a avut loc cu o zi înainte la Londra și a îndemnat la unirea eforturilor în lupta împotriva terorismului, informează joi agenția de presă TASS.
Autorul atacului de miercuri de la Parlamentul din Londra 'a acționat singur... și a fost inspirat de terorismul internațional', a declarat joi Mark Rowley, comandantul unității antiteroriste a poliției britanice, într-o declarație la Scotland Yard, citat de DPA.

Actualitate

Top Articole

Video