După o încercare eșuată, Viorica Dăncilă se întâlnește, astăzi, cu Jean-Claude Juncker

Premierul Viorica Dăncilă se întâlnește astăzi cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în salonul mic, din cadrul Aeroportului Băneasa, la ora 13:00, înainte ca oficialul european să plece din România. 

 

 

Ieri, premierul Viroica Dăncilă, ar fi trebuit să-l întâmpine pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la aterizarea aeronavei în care se afla, pe Aeroportul „Aurel Vlaicu”. Însă premierul român nu a mai apărut, timp în care Juncker a plecat către Summitul „Inițiativa celor Trei Mări”. Viorica Dăncilă a ajuns după ce acesta a plecat. Aceasta a dat vina pe SPP pentru întrevederea eșuată.

Însă, Serviciul de Pază și Protecție (SPP) nu stabileşte programul oficialilor, doar asigură paza şi securitatea acestora.

Informarea Guvernului: 

„Urmare a unor informații publicate în spațiul public referitoare la așa zisa întârziere a premierului Viorica Dăncilă la întâlnirea cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Biroul de presă al Guvernului face următoarele precizări:

Protocolul Guvernului României a fost informat de Reprezentanța Delegației Comisiei Europene în România că aeronava cu care se deplasează în România președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker va ateriza pe Aeroportul Băneasa, la ora 18.30, informații confirmate de documentele oficiale primite de la Bruxelles.

Premierul Viorica Dăncilă a plecat la ora 17.30 de la Palatul Victoria spre Aeroportul Băneasa.

La ora 17.40, Protocolul Guvernului a fost anunțat de către directorul Aeroportului Băneasa că aeronava cu care vine în România președintele Comisiei Europene este posibil să aterizeze mai devreme decât ora anunțată inițial.

La ora 18.00, premierul Viorica Dăncilă a intrat în Aeroportul Băneasa.

Însă SPP a preluat în coloană oficială delegația președintelui Comisiei Europene de la scara avionului și a plecat spre hotelul la care urma să fie cazată.”, potrivit Digi24.

 

Etichete: intalnireComisia EuropeanaViorica Dancila

Actualitate

Top Articole

Video