Dosar de corupţie al unui fost senator, repus pe rol la Înalta Curte după schimbarea completurilor

Dosarul de corupţie al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Victor Mocanu, a fost repus pe rol, în apel, la Instanţa suprmemă, după ce magistraţii au luat act de decizia Curţii Constituţionale în legătură cu modalitatea de tragere la sorţi a membrilor Completului de 5 judecători.

După dosarul privind angajările fictive la Protecţia Copilului Teleorman, în care este judecat în apel liderul PSD Liviu Dragnea, a venit rândul procesului în care este vizat fostul senator social-democrat Viorel Mocanu să treacă prin procedura schimbării judecătorilor din complet.

„Repune cauza pe rol urmare celor statuate de Curtea Constituţională în data de 07 noiembrie 2018 în soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte. Fixează termen la data de 10 decembrie 2018, Completul de 5 Judecători Penal 2, ora 09,00, Sala Secţiilor Unite – E103, pentru când se vor cita părţile. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2018”, se arată în minuta deciziei Înaltei Curţi.

La începutul lunii ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trage la sorţi completurile de 5 judecători, conform noii reglementări intrate în vigoare în vara acestui an. Până să intre în vigoare noul act normativ, doar patru din cei cinci magistraţi din componenţa completurilor erau traşi la sorţi, iar preşedintele de complet era numit automat din rândul magistraţilor cu funcţii de conducere din ICCJ.

Potrivit noii reglementări, toţi judecătorii completurilor de cinci vor trece prin procedura tragerii la sorţi.

În data de 14 iulie 2017, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Viorel Mocanu, a fost condamnat pe fond la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Decizia a fost pronunţată de judecătorii Secţiei Penale de la ÎCCJ, însă a fost atacată cu apel la Completu de 5 magistraţi, care vor da verictul final.

„Condamnă pe inculpatul Mocanu Victor (date stare civilă) la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată şi în formă continuată (14 acte materiale)”, se arată în minuta deciziei pe fond.

Potrivit DNA, în perioada 06 aprilie 2012 – 14 mai 2012, Victor Mocanu şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu avute în calitate de şef al CJ Buzău, urmare unei înţelegeri omul de afaceri Daniel-Mihail Bădic, asociat şi administrator al SC Medical Finance Projects SRL Bucureşti, în scopul inaugurării aparente a noului sediu al Maternităţii Spitalului Judeţean Buzău.

Astfel ar fi fost a încheiat, în condiţii de nelegalitate, cu societatea menţionată, opt contracte de furnizare echipamente medicale (dintre care şapte de achiziţie directă şi unul de închiriere) şi ar fi fost aprobate plăţile, în condiţiile în care echipamentele medicale obiect al contractelor de achiziţie directă.

„Pe lângă faptul că fuseseră supraevaluate, nici nu fuseseră livrate, iar contractul de închiriere era lipsit de utilitate, cheltuielile angajate fiind în mod vădit ineficiente din punct de vedere economic”, se arată într-un comunicat al DNA.

„Încheierea contractelor de furnizare (prin închiriere sau cumpărare) (...) a creat premisa efectuării de plaţi în cuantum total de 2.201.127 lei (503.563, 72 euro), fără TVA, din bugetul judeţului Buzău in favoarea S.C. Medical Finance Projects SRL Bucureşti, reprezentând facturile emise de aceasta societate în baza contractelor încheiate.Paguba cauzată efectiv până la data întocmirii rechizitoriului a fost în cuantum de 565.445,05 lei şi reprezintă valoarea plăţilor efectuate în baza contractelor cumpărare directă, fără ca bunurile să fie livrate”, mai arată procurorii DNA.

Etichete: DNAICCJcomplete

Actualitate

Top Articole

Video