Darius Vâlcov, privind amnistia: ”Un moment zero în anul centenar este un moment potrivit pentru toată lumea”

Întrebat despre amnistia penală, Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, condamnat la opt ani de închisoare în primă instanță pentru fapte de corupție, a declarat, luni seară, că ”un moment zero în anul Centenar ar fi un moment bun pentru toată lumea” și că „depinde de primul ministru (sic)”, potrivit G4Media.ro

 

Darius Vâlcov a declarat, luni seara, la Antena 3, că un „Moment zero în anul centenar este un moment potrivit pentru toată lumea, pentru că în acel moment zero poate se vor putea spune multe lucruri, care poate astăzi nu se pot spune. Asta e părerea mea, separat de cea de consilier de stat”, adăugând că depinde de premierul Viorica Dăncilă.

„Eu sunt consilier pe economic şi pe social. Neţinând de mine justiţia, şi este şi de înţeles că nu aş dori să mă amestec, decizia este la primul ministru”, a adăugat Vâlcov.

Declarația lui Darius Vâlcov vine în contextul în care în presă a circulat și încă circulă informația potrivit căreia Liviu Dragnea, președintele PSD, a presat pentru o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea.

Publicația online G4Media.ro a relatat, vineri, că liderul PSD a cerut ordonanță de urgență, dar informațiile de azi arată că ministrul Justiției, Tudorel Toader, a refuzat să avizeze un asemenea act.

„Darius Vâlcov este consilier de stat al premierului. El a fost condamnat în februarie, în primă instanță, la opt ani de închisoare într-un dosar de corupție. El a fost trimis în judecată în 2015 de DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile. DNA susține că în 2009 administratorul unei societăţi comerciale i-ar fi cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la S.C Compania de Apă Olt S.A, pentru a câştiga licitaţii de lucrări în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti. În schimbul intervenţiei sale, omul de afaceri i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20% din valoarea sumelor încasate din contractele de execuţie a lucrărilor.”, potrivit G4Media.ro

Etichete: amnistiegratiereOUGmoment zerocosilier

Actualitate

Top Articole

Video