Medicamentul care ar putea trata cancerul la sân

Un medicament utilizat pentru tratarea carcinomului pulmonar, altul decât cel cu celule mici, poate sta la baza unei noi terapii ţintite pentru miile de paciente diagnosticate cu cancer mamar, conform concluziilor unui studiu citat luni de Press Association.

Oamenii de ştiinţă din cadrul Institutului pentru Cercetarea Cancerului din Marea Britanie au descoperit că medicamentul crizotinib, folosit în prezent contra tumorilor pulmonare, poate distruge celulele canceroase care prezintă o anumită mutaţie genetică, scrie Agerpres.

În urma studiilor, ei au concluzionat că acesta poate ţinti carcinomul lobular invaziv ce prezintă mutaţia e-caderină pe baza unei abordări terapeutice cunoscută sub denumirea de letalitate sintetică.

Potrivit estimărilor, doar în Marea Britanie circa 7.150 de femei sunt diagnosticate anual cu tumori de sân care prezintă această mutaţie genetică. Însă, în ciuda prevalenţei crescute, nu există în prezent niciun tratament care ţinteşte în mod specific acest tip de celule canceroase despre care sunt cunoscute foarte puţine lucruri.

Oamenii de ştiinţă notează că în cazul celulelor normale, proteina e-caderină acţionează ca un liant, ajutându-le să se unească, însă mutaţiile la nivelul e-caderinei cauzează dezvoltarea celulelor canceroase şi diviziunea lor anormală.

Etichete:  medicament  cancer la san  medicamentul pentru tratarea cancerului


COMENTARII

Comments

Direct Cheap Isotretinoin Curacne Next Day Propranolol Tablets Buy Online Uk cialis overnight shipping from usa Propecia E Infertilidad Venta Comprar Kamagra En Andalucia

Dexamethasone Fast Delivery Medical Information cialis Cialis 20mg Price Cialis Perime Kamagra Vente En France

Cephalexin Antibiotics Amoxicillin And Clavulante Potassium Tablets cialis Viagro Buy Acheter Du Clomid En Ligne Effets Secondaires

Buy Cipro 500mg Keflex Can Cause Kidney Failure cheap cialis canada Acheter Cialis Espagne Priligy Posologie

Nolvadex Achat cialis for sale Propecia Generique Canada Le Viagra Pas Cher En Montauban Order Doxycycline From Canada

Best Prices For Viagra 100mg [url=http://cialviag.com]tadalafil cialis from india[/url] Diflucan Online Prescription

Tomar Viagra Sin Necesidad Propecia Foglio Illustrativo Cephalexin Discovery [url=http://buyciali.com]canadian cialis[/url] Effexor Xr Discount Card

Amoxicillin Dental Use [url=http://cialiviag.com]cialis[/url] Kamagra Safe

Propecia Canadian Drug Stores Thyroxine Medication Online [url=http://cialviag.com]cialis[/url] Order Synthroid Without Rx Tamiflu Interaction With Amoxicillin

Secure Medical Cialis Viagralevitra cialis without prescription Precio Cialis 20 Mg Farmacias

Viagra With Out Prescription Propecia Cost Online cialis without a doctor's prescription Efecto De Kamagra En Jovenes

Add new comment

Actualitate

Top Articole

Video