CCR admite sesizările privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizările privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), declarând legea neconstituţională.

 

Preşedintele Klaus Iohannis susţinea că legea încalcă mai multe articole din Constituţie şi cere să fie declarată neconstituţională în ansamblul său. 

"Instituind prin lege înfiinţarea FSDI, Parlamentul a nesocotit dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie în componenţa să referitoare la separaţia puterilor în stat, reglementând într-un domeniu ce ţine de competenţa de reglementare a autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, viciu de natură să antreneze - conform jurisprudenţei instanţei constituţionale - neconstituţionalitatea legii în ansamblul său", declara șeful statului.

Preşedintele Iohannis mai arată că legea criticată este neclară şi sub aspectul lipsei oricăror menţiuni referitoare la monitorizarea FSDI de către orice altă autoritate, inclusiv de către Eurostat pe perioada existenţei acestuia. Totodată, el arată că în conturarea regimului juridic al FSDI nu se regăsesc trimiteri referitoare la normele europene incidente şi obligatorii pentru desfăşurarea activităţii unui astfel de fond. 

Mai mult decât atât, 66 de deputați au sesizat CCR cu privire la legea privind înfiinţarea FSDI. Aceștia reclamă ,printre altele, încălcarea principiului bicameralismului şi încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor. "Înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni reprezintă o activitate ce trebuia realizată printr-o reglementare secundară şi nu printr-un act care are forţa legii. În această situaţie, Parlamentul României a încălcat separaţia puterilor în stat prevăzută de art. 1 alin. 4 din Constituţia României, reglementând într-un domeniu care este în competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, viciu care afectează legea în ansamblul său", sesizazeaza PNL-ul.

Contestaţia făcută de USR a fost semnată de 27 de deputaţi ai USR, 12 deputaţi de la PMP şi 12 parlamentari neafiliaţi.

Primul motiv de neconstituţionalitate invocat de USR este că se încalcă atribuţiile Parlamentului prevăzute în Constituţie, deoarece înfiinţarea operatorilor economici nu poate fi realizată prin lege de către Parlament, ci de către Guvern. Un alt motiv de neconstituţionalitate este acela că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, formă adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, fiind substanţial diferită de cea adoptată de Senat. 

În plus, judecătorii CCR vor relua dezbaterile amânate pe 5 iulie pe marginea sesizării referitoare la nerecunoașterea căsătoriilor dintre persoanele de același sex, după decizia Curții de Justiție a Uniuni Europene  în cazul Coman-Hamilton.

Etichete: CCRsesizare

Actualitate

Top Articole

Video