Candidaţii USR înscrişi în cursa internă pentru alegerile europarlamentare - la dezbaterea finală

Peste 50 dintre cei 80 de candidaţi înscrişi în cursa internă din USR pentru alegerile europarlamentare au participat sâmbătă, la Braşov, la o dezbatere finală, potrivit unui comunicat de presă transmis .

Conform comunicatului USR, preşedintele partidului, Dan Barna, a declarat, în discursul susţinut la eveniment, că toate partidele din România ar trebui să semneze un pact naţional care să reconfirme apartenenţa ţării la instituţiile şi la sistemul de valori ale spaţiului euro-atlantic.

Printre candidaţii care au participat la dezbatere s-au aflat Cristian Ghinea, Radu Ghelmez, Laurenţiu Dumitru, Alin Popovici, Clotilde Armand, Cristina Iurişniţi.

Cu toţii au răspuns întrebărilor venite de la jurnalişti, judecători, profesori, actori, antreprenori, membri ai ONG-urilor, muzicieni, europarlamentari ai grupurilor ALDE, NEOS sau Verzilor. Printre cei care au pus întrebări s-au aflat actriţa Oana Pellea, actorul Tudor Chirilă, judecătorul Cristi Dănileţ, fostul preşedintele al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean, fosrtul premier Dacian Cioloş.

Campania internă din USR a început pe data de 1 octombrie şi până în prezent au avut loc dezbateri în toate oraşele mari din ţară. USR îşi va alege candidaţii printr-un proces de tip "primaries", adică prin votul tuturor celor peste 6.000 de membri, iar votarea se va face printr-un sistem electronic, on-line şi verificabil, informează partidul. Procesul de votare va începe pe 22 noiembrie şi se va încheia în data de 29 noiembrie.

Etichete: USRONGDan Barna

Actualitate

Top Articole

Video