Barack Obama: Nu există răspunsuri uşoare la criza din Siria

Preşedintele american Barack Obama a apărat marţi strategia adoptată de guvernul său în dosarul conflictului sirian, însă a recunoscut că nu există un "răspuns uşor" la această criză, a in format miercuri AFP.

"Putem înţelege că există o dorinţă pentru răspunsuri uşoare", a răspuns Obama, unei întrebări adresate de AFP într-o conferinţă de presă comună cu Park Geun-hye.

Congresmeni americani au exercitat presiuni ca Obama să adopte o linie mai dură faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad prin aprobarea livrării de arme rebelilor sau instaurarea unei zone de excludere aeriană.

Această dezbatere s-a intensificat în urmă cu două săptămâni, după ce Washingtonul a evocat pentru prima dată o probabilă recurgere din partea regimului al-Assad la stocul său de arme chimice. Din august 2012, Obama a asigurat că o astfel de utilizare va schimba "regulile jocului".

Însă preşedintele a continuat marţi o abordare prudentă, notând că îşi poate fundamenta deciziile doar "pe analize solide".

"Nu iau decizii pe baza percepţiilor. Nu pot reuni coaliţii internaţionale în jurul percepţiilor. Am încercat acest lucru în trecut, de fapt, şi nu a funcţionat foarte bine", a adăugat el, referindu-se la invazia Irakului în urmă cu zece ani.

Obama s-a apărat împotriva ideii conform căreia nu şi-ar ţine cuvântul refuzând să se angajeze mai mult în dosarul sirian pentru moment.

"De la începutul preşedinţiei mele, au fost mai multe ocazii în care am spus că voi face ceva anume, iar acel lucru a avut loc până la urmă", a spus el, referindu-se la Osama ben Laden şi Muammar Kadhafi, doi inamici ai Statelor Unite care au murit din 2011.

"Comunitatea internaţională ştie de-acum că ne ţinem promisiunile", a conchis Obama.

Etichete: arme chimiceBarack ObamaBashar Al-AssadcrizaSiria


COMENTARII

Adauga comentariu

Actualitate

Top Articole

Video