Afirmație FALSĂ a premierului Dăncilă, la Bruxelles: „Peste 60% dintre judecătorii și procurorii din România au dosare”

Prim-minstrul Viorica Dăncilă a declarat, la Bruxelles, la reuniunea Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor Democrați din Parlamentul European, din care face parte și PSD, unde a afirmat că „peste 60% din judecători și procurori au dosare în diferite etape de analiză”. Jurnaliștii de la Europa FM au demonstrat faptul că premierul Dăncilă a prezentat o statistică falsă. Vă prezentăm în continuare textul:

 

Premierul Dăncilă, în spatele ușilor închise, a reclamat amestecul serviciilor de informații în Justiție, punând-l pe seama protocoalelor cu SRI. De asemenea, Viorica Dăncilă a sugerat că mai mult de jumătate dintre magistrați ar fi presați cu dosare deschise pe numele lor.

„Vreau să dau un exemplu care vă va ajuta să vă faceți o imagine asupra acestor protocoale și a lucrurilor pe care eu, ca prim-ministru, și toți cetățenii de bună credință au obligația să le îndrepte în România. Peste 60% din judecători și procurori au dosare în diferite etape de analiză. Asta, oare, înseamnă independența Justiției?”, a susținut Viorica Dăncilă, așa cum apare într-o înregistrare obținută de G4Media.

Europa FM a verificat dacă într-adevăr 60% dintre magistrați au astăzi dosare penale și dacă pemierul a distorsionat sau nu realitatea din România în discursul său de la Bruxelles. 

„Tema magistraților cu dosare penale a fost lansată în august de Inspecția Judiciară. În timpul unui control la DNA care se va încheia abia pe 1 octombrie, inspectorii au făcut publică o statistică. Cifrele – date atunci fără prea multe explicații – au stârnit controverse între politicieni și magistrați. Astăzi le vedem preluate într-un discurs alarmant rostit în fața grupului care ar trebui să pareze criticile popularilor europeni, săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului European la Strasbourg.

Cifrele indicau că în prezent la DNA sunt „în curs de soluţionare” 415 dosare în care apar numele a 820 de magistrați (474 de judecători şi 346 de procurori). Explicația care lipsește este aceea că cele 415 de dosare înseamnă și investigații în curs, dar și reclamații care stau deocamdată la sertar până când vor fi analizate. Așadar, nu sunt automat și 415 de anchete penale în care magistraților vizați să li se ceară vreo explicație.

Procurorii DNA au soluționat – anunță Inspecția Judiciară – alte 3.420 de dosare în ultimii patru ani. Erau deschise pe numele tot atâtor magistrați. Viorica Dăncilă ia aceste date și le prezintă europralamentarilor drept „dosare în diferite etape de analiză”.

Așa că am verificat câte dintre acestea au ajuns în instanță și câte s-au clasat – așadar, nu mai există. Rapoartele de activitate ale Parchetului General arată că din 2014 până la finalul anului trecut au fost trimiși în judecată 71 de procurori și judecători pentru infracțiuni de corupție. Mulți dintre ei și-au recunoscut vinovăția înainte de a ajunge în sala de judecată. Există și dosare anchetate la parchetele de pe lângă Curțile de Apel, pentru accidente rutiere sau pentru fapte de violență, de pildă. Magistrații care ajung să fie judecați sunt automat suspendați de CSM. Or, numărul suspendărilor nu a depășit, în ultimii patru ani, 90.

Pe de altă parte, în România sunt azi 7077 de magistrați – o arată cele mai recente date ale Consiliului Superior al Magistraturii.

Și în ipoteza în care toate reclamațiile care stau azi în sertarele DNA s-ar transforma peste noapte în dosare în instanță am avea, ipotetic, 900 de magistrați cu dosare penale. Înseamnă 12% dintre judedcătorii și procurorii din România.

În realitate, sunt însă sub 100  de dosare în instanță, adică mai puțin de 2% dintre magistrați au dosar.”

În concluzie, afirmația premierului Viorica Dăncilă, la Bruxelles, că „peste 60% dintre judecătorii și procurorii din România au dosare în diferite etape de analiză” este FALSĂ.

 

 

 

Etichete: intalniremagistrațidosare penaleBruxelles

Actualitate

Top Articole

Video